Conferință cu presa a MAE iranian
Doamna Marziyeh Afkham, purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Iranului, a susținut o conferință cu presa la Teheran marți 5 noiembrie 2013. Domnia sa a răspuns întrebărilor presei, aducând în discuție ultimele acțiuni ale Iranului în planul politicii externe. Prima declarație a doamnei Afkham a fost legată de dorința Iranului de a implementa un acord de securitate cu Pakistanul pentru arestarea și extrădarea de această țară a teroriștilor care au săvârșit un atac terorist în Republica Islamică Iran pe 25 octombrie 2013. Atacul a avut loc în regiunea Saravan a provinciei Sistan și Balucistan, lângă granița cu Pakistanul. 14 grăniceri iranieni au fost uciși și alți trei au fost răniți. Atacatorii au pătruns în Iran din Pakistan și s-au retras în această țară după atac.
În luna februarie a anului curent Iranul și Pakistanul au semnat o înțelegere de securitate care prevede ca ambele țări să coopereze pentru combaterea crimei organizate, luptei împotriva terorismului și acțiunilor care duc la subminarea securității naționale. Doamna Afkham a anunțat că ambasada iraniană la Islamabad stabilește detaliile referitoare la vizite oficiale iraniene în Pakistan în viitorul apropiat.
Referitor la vizita ministrului afacerilor externe iranian la Paris, Afkham a spus că el se va întâlni cu Laurent Fabius, ministrul de externe francez. Cei doi miniștrii e externe vor discuta relațiile bilaterale dar și chestiuni regionale și internaționale precum dosarul nuclear iranian și criza din Siria.
Mohammad Javad Zarif, ministrul afacerilor externe al Iranului, a pornit marți 5 noiembrie 2013 spre Paris pentru a participa la ediția 37 a sesiunii Conferinței Generale a Organizației Culturii, Științei și Educației a Organizației Națiunilor Unite (UNESCO). Domnia sa va susține un discurs la eveniment, din postura de invitat special. După vizita în Franța, Zarif se va îndrepta spre Geneva în Elveția unde pe 7 și 8 noiembrie 2013 va avea loc următoarea rundă de negocieri dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate ONU (SUA, China, Rusia, Franța, Marea Britanie) plus Germania și Iranul.
Purtătoarea de cuvânt a ministerului afacerilor externe iranian a abordat apoi apariția în presă a informațiilor referitoare la spionajul SUA asupra unei vizite efectuate de Liderul Suprem al Iranului (ayatollahul Seyyed Ali Khamenei) în provincia Kurdistan din vestul țării, vizită efectuată în mai 2009. Aceste acuzații de spionaj au apărut în Star Tribune pe 2 noiembrie 2013, conform unor documente ale Agenției Naționale de Securitate a SUA și au fost făcute publice de Edward Snowden. Afkham a denunțat spionajul cibernetic, subliniind că Iranul sprijină eforturile internaționale menite să combată asemenea activități ilegale și să asigure spațiul cibernetic.
Răspunzând unei întrebări referitoare la prezența Iranului la Conferința Geneva 2 privitoare la criza din Siria, doamna Afkham a precizat că Republica Islamică Iran nu a primit încă nici o invitație de a participa la această conferință. Domnia sa a specificat că Iranul este pregătit să ajute la rezolvarea crizei din Siria dar că nu va accepta nici un fel de precondiție pentru a participa la discuții.
Purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe iranian a reacționat și la comentariile recente ale secretarului apărării american Chuck Hagel despre negocierile nucleare ale grupului G5+1 și Iran. Afkham a spus că asemenea comentarii atestă concepția greșită pe care o are Occidentul față de aceste negocieri. Luni 4 noiembrie 2013 Hagel a afirmat că amenințările premierului israelian Benjamin Netanyahu la adresa Iranului, coroborate cu sancțiunile economice impuse Iranului de Occident vor împinge regimul de la Teheran să angajeze un dialog referitor la programul iranian al energiei nucleare. Doamna Afkham a respins acest afirmații ca ”nefondate” și a declarat că: ”Sancțiunile nu au impact asupra națiunii iraniene și nu vor duce la nici o schimbare politică în Iran”.
_________________________________________________________________
Articol preluat de pe pagina de internet a Canalului Press TV. Sursă: http://www.presstv.ir/detail/2013/11/05/333089/iran-wants-pakistan-terrorists-extradited/
Sursă fotografie: http://www.iranreview.org/content/Documents/Iran-Rejects-Media-Speculation-about-Geneva-Talks.htm