iranul.ro

Mesajul Ayatollahului Sayyid Ali Khamenei, Liderul Suprem al Republicii Islamice Iran, adresat tineretului din Ţările Occidentale

În numele lui Dumnezeu, Cel Binefăcător şi Milostiv

Evenimentele amare pricinuite de un terorism orb în Franţa m-au determinat încă o dată să vă vorbesc vouă, tinerilor. Pentru mine, este regretabil că astfel de incidente sunt cele care creează cadru pentru dialog, dar adevărul este că dacă problemele dureroase nu creează bazele pentru găsirea unor soluţii şi a consultării reciproce, atunci daunele cauzate vor fi multiplicate.

Durerea oricărei fiinţe umane, de oriunde din lume, provoacă durerea unei alte fiinţe umane. Vederea unui copil care-şi pierde viaţa sub ochii celor dragi, a unei mame a cărei bucurie pentru familia ei se transformă în doliu, a unui soţ care aleargă ţinând pe braţe trupul neînsufleţit al soţiei, a spectatorului care nu ştie dacă va vedea scena finală a vieţii, toate acestea sunt scena care trezesc emoţiile şi sentimentele oricărei fiinţe umane. Orice persoană care a beneficiat de afecţiune şi umanitate este tulburată la vederea unor asemenea scene – fie că se întâmplă în Franţa sau în Palestina, în Irak, Liban sau Siria.

Fără nicio îndoială, cei peste un miliard şi jumătate de musulmani sunt încercaţi, de asemenea, de aceleaşi sentimente şi sunt dezgustaţi şi revoltaţi de făptaşii şi indivizii responsabili de producerea acestor calamităţi. Problema însă este că dacă durerea de astăzi nu este folosită la construirea unui viitor mai bun şi mai sigur, atunci aceasta se va transforma doar în amintiri amare şi inutile. Eu cred cu adevărat că doar voi tinerii, învăţând lecţiile greutăţilor de astăzi, aveţi puterea de a descoperi noi mijloace pentru construirea viitorului şi puteţi fi un baraj în faţa căilor greşite care au dus Occidentul în impasul actual.  

Este adevărat că astăzi terorismul este îngrijorarea noastră comună. Cu toate acestea, trebuie să ştiţi că insecuritatea şi tensiunile pe care le-aţi experimentat în timpul evenimentelor recente, sunt diferite faţă de durerea pe care oamenii din Irak, Yemen, Siria şi Afganistan au trăit-o timp de mai mulţi ani, iar această diferenţă se regăseşte în două planuri. În primul rând, deoarece lumea islamică a fost victima terorii şi brutaltăţii într-o măsură mult mai mare, atât din punct de vedere teritorial cât şi cantitativ dar şi pentru o perioadă mult mai lungă de timp. În al doilea rând, deoarece din păcate această violenţă a fost susţinută de mari puteri, prin diferite metode şi mijloace eficiente.

Astazi există foarte puţini oameni care sunt neinformaţi în legătură cu rolul Statelor Unite ale Americii în crearea, cultivarea şi înarmarea al-Qaeda, a talibanilor şi a succesorilor lor de rău-augur. În afara acestui sprijin direct, susţinătorii făţişi şi bine-cunoscuţi ai terorismului de tip takfiri – în ciuda faptului că deţin cele mai înapoiate sisteme politice – se etalează ca aliaţi ai Occidentului, timp în care cele mai inovatoare, strălucitoare şi dinamice democraţii din regiune sunt suprimate fără milă. Răspunsul plin de prejudecăţi al Occidentului în faţa mişcării de trezire din lumea islamică este un exemplu ilustrativ al politicilor occidentale contradictorii.

Cealaltă parte a acestor politici contradictorii se regăseşte în sprijinirea terorismului de stat al Israelului. Populaţia asuprită din Palestina a trăit cel mai rău tip de terorism din ultimii şaizeci de ani. Cetăţenii din Europa s-au refugiat acum în casele lor şi au evitat să fie prezenţi în locurile aglomerate – dar de zeci de ani o familie palestiniană trăieşte în nesiguranţă, chiar şi în propria casă din cauza maşinăriei morţii şi distrugerii regimului sionist. Ce fel de violenţă atroce este astăzi comparabilă cu cea a construcţiilor din coloniile regimului sionist?

Acest regim – fără a fi în mod serios şi semnificativ cenzurat de către aliaţii săi influenţi, sau chiar de către aşa-numitele organizaţii independente internaţionale – demolează în fiecare zi casele palestinienilor şi le distruge grădinile şi fermele. Aceste acţiuni se realizează fără ca măcar să li se acorde oamenilor timp să-şi adune lucrurile sau produsele agricole, ba chiar de obicei acţiunile se petrec sub ochii îngroziţi şi plini de lacrimi ai femeilor şi copiilor care asistă la bătăile brutale la care sunt supuşi membrii familiei lor, iar în unele cazuri unele dintre aceste persoane sunt târâte spre camere de tortură înspăimântătoare. Oare în lumea de astăzi există alte violenţe la o asemenea scară şi de asemenea proporţii, care să se întindă pe o perioadă atât de lungă de timp?

Dacă împuşcarea unei femei în mijlocul străzii, pentru infracţiunea de a protesta împotriva unui soldat care este înarmat până în dinţi, nu este terorism, atunci ce este? Această barbarie, deoare este vorba despre o acţiune a forţelor armate ale unui guvern de ocupaţie, nu ar trebui să fie numită extremism? Sau, poate doar pentru că aceste scene au fost văzute în mod repetat pe ecranele de televiziune în ultimii şaizeci de ani, nu ar mai trebui să ne provoace conştiinţa?!

Invaziile militare asupra lumii islamice din ultimii ani – soldate cu nenumărate victime – sunt un alt exemplu al logicii contradictorii a Occidentului. Ţările agresate, în afara prejudiciului uman pe care l-au suferit şi-au pierdut şi infrastructura economică şi industrială, mişcarea loc către creştere şi dezvoltare a fost oprită sau întârziată, iar în unele cazuri au fost aruncaţi înapoi cu zeci de ani. Cu toate acestea li se cere cu brutalitate să nu se considere oprimate. Cum se poate ca o ţară să fie transformată în ruine, să-şi vadă oraşele şi satele distruse şi apoi să i se spună, vă rugăm să nu vă consideraţi asupriţi? În loc să fie ademenită să nu vadă şi să nu pomenească dezastrele, nu ar fi mai bune nişte scuze sincere? Durerea pe care lumea islamică a suferit-o în aceşti ani din cauza ipocriziei şi duplicităţii invadatorilor nu este deloc mai mică decât durerea provocată de prejudiciul material.

Dragi tineri! Am speranţa că voi – acum sau în viitor – veţi putea schimba această mentalitate coruptă de duplicitate, o mentalitate a cărei abilitate este de a ascunde obiectivele pe termen lung şi de a camufla scopurile răuvoitoare. În opinia mea, primul pas spre crearea de securitate şi pace este reformarea acestei mentalităţi născătoare de violenţă. Până când standardele duble vor domina politicile occidentale, până când şi terorismul – din punct de vedere al puternicilor săi susţinători – va fi împărţit în "bun" şi "rău" şi până când interesele guvernamentale vor avea prioritate în faţa valorilor umane şi etice, rădăcinile violenţei nu ar trebui căutate în alte locuri.

Din păcate, de-a lungul anilor, aceste rădăcini au pătruns în adîncurile politicilor culturale occidentele şi au provocat o invazie lentă şi silenţioasă. Multe ţări ale lumii se mândresc cu culturile lor locale şi naţionale, culturi care prin dezvoltare şi regenerare au nutrit profund, de secole, societăţile umane. Lumea islamică nu este o excepţie de la acest lucru. Cu toate acestea, în epoca actuală lumea occidentală folosind instrumente avansate insistă pe clonarea şi replicarea culturii sale pe o scară globală. Consider că impunerea culturii occidentale asupra altor popoare şi vulgarizarea culturilor independente este o formă de violenţă tăcută şi deosebit de nocivă.

Umilirea unor culturi bogate şi insultarea celor mai onorate părţi ale acestora se petrece în timp ce cultura oferită în mod alternativ nu este în nici un fel calificată pentru a deveni cultura înlocuitoare. De exemplu, cele două elemente ale "agresiunii" şi "promiscuităţii morale" care, din păcate, au devenit principalele elemente ale culturii occidentale, au degradat chiar poziţia şi acceptabilitatea regiunii sursă.

Aşadar, acum întrebarea este aceasta: suntem noi "păcătoşi" pentru că nu ne dorim o cultură agresivă, vulgară şi prostească? Oare suntem vinovaţi pentru că blocăm potopul de indecenţă care este îndreptat spre tineretul nostru, sub forme de aşa-zisă artă? Nu neg importanţă şi valoarea interacţiunii culturale. Ori de câte ori aceste interacţiuni sunt efectuate în condiţii naturale şi respectând cultura gazdă, au avut ca rezultate creşterea, dezvoltarea şi bogăţia. Dimpotrivă, interacţiunile nearmonioase nu au fost decât impuneri nereuşite şi nocive.

Cu tot regretul trebuie să declarăm că grupările ticăloase precum DAESH sunt progeniturile unor astfel de împerecheri nefaste cu unele culturi importate. Dacă problema ar fi fost pur şi simplu teologică, ar fi trebuit să asistăm la astfel de fenomene înainte de era colonialismului, dar istoria arată contrariul. Fapte istorice oficiale arată clar cum confluenţa colonialismului cu o gândire extremistă şi respinsă din inima unui trib de beduini a plantat seminţele extremismului în această regiune. Atunci cum este posibil ca un gunoi precum DAESH să iasă din rândul uneia dintre cele mai morale şi umane şcoli religioase care, ca parte a nucleului său, include ideea că dacă iei viaţa unei fiinţe umane este ca şi cum ai ucide întreaga umanitate?

Trebuie să ne întrebăm de ce unii oameni născuţi în Europa, care au fost educaţi din punct de vedere intelectual şi mental în acest mediu, sunt atraşi de astfel de grupări? Putem să credem cu adevărat că persoanele care au la activ doar una sau două călătorii în zonele de război au devenit brusc atât de extremiste încât să poată ciurui cu gloanţe trupurile compatrioţilor? În această privinţă, cu siguranţă nu putem uita efectele unei vieţi petrecute într-o cultură patologică, într-un mediu corupt izvorât din violenţă. În această privinţă avem nevoie de analize complete, analize care să descopere corupţia ascunsă şi aparentă. Poate o ură adâncă – sădită în anii de creştere economică şi industrială, izvorâtă din inegalitate şi posibile prejudecăţi legale şi structurale – a creat idei care apar o dată la câţiva ani, într-un mod bolnăvicios. 

În orice caz, voi sunteţi cei care trebuie să descopere straturile aparente ale propriei societăţi, să deznoade şi să dezlege noduri şi resentimente. Fisurile trebuie să fie astupate, nu adâncite. În lupta împotriva terorismului reacţiile pripite sunt greşeli majore, care nu fac altceva decât să lărgească prăpăstiile. Orice reacţie grăbită sau emoţională, care ar izola, intimida şi provoca mai multă nelinişte, stres şi teamă în rândul comunităţilor musulmane care trăiesc în Europa şi America – care sunt compuse din fiinţe umane active şi responsabile – şi care mai mult decât s-a întâmplat în trecut, le-ar priva de drepturile lor fundamentale şi i-ar izola de societate, nu numai că nu ar rezolva problema, dar va mări prăpăstiile şi resentimentele.

Măsurile şi reacţiile superficiale, mai ales dacă iau forme juridice, nu vor face altceva decât să mărească polarizările actuale, să deschidă calea crizelor viitoare şi nu vor avea nici un rezultat. Potrivit rapoartelor primite, unele ţări din Europa au dat recomandări care încurajează cetăţenii să spioneze musulmanii. Acest comportament este nedrept şi ştim cu toţii că prin sădirea nedreptăţii nu se va obţine decât o reversibilitate nedorită. În plus, musulmanii nu merită astfel de tratamente rele. De-a lungul secolelor, lumea occidentală i-a cunoscut bine pe musulmani – au fost zile în care occidentalii au fost oaspeţii pământurilor islamice şi au fost atraşi de bogăţiile gazdelor lor, şi zile în care ei au fost gazde şi au beneficiat de eforturile şi gândirea musulmană – în general occidentalii au avut parte doar de bunătate şi toleranţă.

Prin urmare, aş dori ca voi tinerii să puneţi temelia pentru o interacţiune corectă şi sinceră cu lumea islamică, bazată pe o înţelegere corectă, pe o cunoaştere profundă şi pe lecţii învăţate din experienţe oribile. Într-un astfel de caz şi într-un viitor nu prea îndepărtat, veţi fi martorii construirii unui edificiu pe aceste fundaţii ferme, care va crea o umbră de încredere şi de siguranţă asupra coroanei arhitectului său, va oferi caldura securităţii şi păcii, va lumina întreg pământul cu flacăra speranţei într-un viitor strălucitor.

Sayyid Ali Khamenei

29 noiembrie 2015   

__________________________________________________________________________________________________

Sursă material: Ambasada Republicii Islamice Iran la Bucureşti