Acest interviu a apărut ieri pe pagina www.kmkz.ro iar la întrebările reporterului Alezandru Căutiş a răspuns Andrei Becheanu. Interviul este atât de bun şi de cuprinzător, încât m-a determinat să iau legătura cu ei şi să îl găzduiesc pe www.iranul.ro . Lor le revin şi mulţumirele mele şi responsabilitatea informaţiilor din text. În fotografie este Andrei Becheanu în faţa Moscheii Lutfullah din Isfahan.
Reporter: Vorbim de o săptămână să facem acest interviu, pe fondul evenimentelor din Turcia, iar azi avem un motiv în plus, după atentatul din München, întrucât atentatorul este un german de origine iraniană, iar tu cunoști bine Iranul, calatorind des şi având prieteni în această ţară dar şi în altele din Orientul Mijlociu. Ce crezi, Andrei, se pot ralia și iranienii intențiilor ISIS?
Andrei Becheanu: Ţinând cont de informatiile pe care le avem la momentul interviului, atentatorul de la München este David Ali Sonboly, un tânar germano-iranian in varsta de 18 ani, născut si crescut în Germania, fără legături cu vreo miscare fundamentalistă islamică, fie ea Daesh/ISIS sau oricare alta. Se pare că era un tânar ce urma deja un tratament pentru depresie, care a dezvoltat o obsesie pentru atacuri în masă, iar ziua in care şi-a pus în acţiune planul criminal, 22 iulie, vine exact la 5 ani după 22 iulie 2011, ziua in care Andreas Breivik omora 77 de persoane pe insula Utoya din Oslo, Norvegia. Există şi un video în care Sonboly dialoghează cu un om în timpul atacului, spunând la un moment dat ceva de genul “ai naibii turci”. Din cei zece ucişi, trei sunt turci si alţi trei kosovari, aşadar musulmani. Paradoxal, avem cel mai probabil un atac al unui tânăr bolnav psihic, care deşi are origini din Orientul Mijlociu, are motivaţii de extremă dreaptă, şi nu unele de factura ideologicş Islamică. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca actele de teroare din Europa şi Statele Unite să fie comise de extremişti religioşi, în special din lumea musulmană, şi vine ca un şoc această întâmplare, pentru că ne face să realizăm că astfel de acte pot fi comise de orice individ care are tendinţe extremiste violente. La fel a fost şi in 2011 in cazul Breivik.
Revenind la întrebarea ta, dacă iranienii se vor ralia intentiilor Daesh/ISIS, răspunsul este NU. Iranienii sunt in proporţie de 90% musulmani Shiia, urmaţi de 8% musulmani Sunni (Kurzi si Baluchi), si 2% creştini, evrei, yazidi, bahai, zoroastrieni şi mazdeeni. Daesh/ISIS este o organizaţie teroristă fundamentalistă ce are ca ideologie doctrina Salafisto-Wahabbită din aripa Sunnită a Islamului. Principalii inamici ai Daesh/ISIS sunt musulmanii Shiia, etichetaţi ca fiind kafir (necredincioşi) sau rafidah (rejectori), abia apoi urmând creştinii, yazidi, evreii ş.a.m.d. În momentul în care noi avem acest interviu, în linia întâi a luptei împotriva Daesh/ISIS în Siria si Irak, alături de armata Siriana şi cea Rusă, sunt trupe speciale ale Gărzilor Revoluţionare Iraniene, dublate de trupe ale organizaţiei de rezistentă Islamică Hezbollah din Liban, şi ei tot musulmani Shiia. Daesh/ISIS urmează o practică a excomunicării numită Takfirism, prin care îşi etichetează duşmanii musulmani ca necredincioşi, persoane sau grupuri ce merită să fie executate, pentru că nu urmează religia Islamică aşa cum ar trebui ea urmată în viziunea lor extremistă. Ideologia Daesh/ISIS porneşte de la Muhammad Ibn Abd al-Wahhab, un învăţat islamic din secolul 18, care a militat pentru “purificarea” Islamului, prin revenirea la ceea ce el considera ca fiind societatea idilica de secol 7 în care a apărut revelatia Qu’ranica, şi interzicerea oricăror tendinţe moderniste ori inovatoare religioase. Adepţii lui Wahhab etichetau reprezentanţii altor secte ca fiind politeişti sau necredincioşi, ce merită sa fie ucişi pentru “binele” si “purificarea” lumii Islamice (Dar Al Islam). Wahhab a facut un pact pentru implementarea acestei viziuni ultra-conservatoare a Islamului cu Muhammad bin Saud, emirul din Ad-Diriyyah, considerat azi ca fondatorul primului Stat Saudit, precursorul Regatului Arabiei Saudite. Această ideologie este astăzi doctrina majoritaţii grupărilor extremiste Islamice de la Al-Qaeda la Boko Haram, Al Shabab sau Daesh/ISIS. Practic într-o proportie de 80-85% toate mişcările teroriste denumite generic “islamiste” urmează Wahhabismul sau ideologii derivate din acesta.
Rep.: Tu ai înființat o organizație, Oriens, care se ocupă de Orientul Mijlociu și ai avut, de asemenea, o emisiune radio unde subiectele erau legate de această zonă. Ce crezi despre Islam, este, cum se spune adesea, o religie care instigă la acte teroriste?
A.B.: Acum 4 ani, alaturi de prietenul meu Codrin-Dan Nicolau, globetrotter român cu peste 50 de ţări vizitate până acum, majoritatea din Orient, am decis să creăm o platformă de informare a românilor asupra realităţilor din Orientul Mijlociu. Decizia noastra a venit ca o frustrare pe care amândoi o aveam, văzând modul superficial în care mass-media din Romania se raporta la Orientul Mijlociu, promovând în mare parte clişee şi stereotipuri ce formează în minţile românilor o imagine negativă despre lumea generic numită „Islamică”, fapt ce duce la suspiciune, frică, repulsie şi inevitabil ură. Ca doi oameni care călătorim frecvent în Orient, şi care sunt la curent cu realităţile sociale şi politice din teren, am dorit să oferim o sursă alternativă de informare şi cunoaştere. Aşa a apărut Asociaţia Oriens Mundi, site-ul www.oriens.ro, emisiunea de radio Oriental Cafe de la Radiolynx, care acum se desfasoară pe pagina de YouTube Oriens România sub numele de Oriens Cafe, şi grupurile de FB Oriens Cultural, Oriens Călătorii, Oriens Historicum ş.a.m.d. O întreagă reţea unde cei interesaţi găsesc şi informaţii „altfel” despre Orient în general, şi Orientul Mijlociu în special. Noi nu spunem că nu există terorism, fundamentalism religios, crime odioase, violenţă, sărăcie sau corupţie în acest spaţiu geografic. Noi spunem că pe langă aceste subiecte promovate exacerbat în mass media occidentală, există şi lucruri pozitive, remarcabile, foarte interesante ce ar merita să fie promovate şi cunoscute de cei din Vest, şi în special de români, pentru că în primul rând lor ne adresam. Orientul Mijlociu este leaganul civilizaţiei, şi vrând nevrând societatea Occidentală îşi trage seva de acolo. O cunoaştere mai bună a Orientului Mijlociu şi a realităţilor sale, este benefică în lupta împotriva xenofobiei, urii, rasismului, fundamentalismului religios şi ignoranţei. Nu încercăm să schimbăm mentalităţi, doar oferim o sursă solidă de informaţie alternativă, pentru cei interesaţi, sperând ca aceste informaţii îi vor îndemna să analizeze şi să cerceteze singuri.
Revenind la întrebarea ta, Islamul este cea de-a treia religie Avraamică, după Creştinism şi Iudaism. Ea confirmă precedentele religii, venind să completeze învăţăturile acestora prin revelatia Qu’ranica. Cuvântul Islam înseamnă „supunere în faţa Divinităţii”, fiind un derivat al cuvântului „salam”, adică pace. O religie care promovează supunerea în faţa Divinităţii şi pacea prin chiar denumirea sa, nu poate să instige la acte de terorism, la măcelarirea unor oameni nevinovaţi şi la alte fapte abominabile pe care le vedem astăzi. Qu’ranul stipulează clar faptul că nu trebuie să existe constrângere în acceptarea religiei Islamice, şi că cel ce ucide o viaţa e ca şi când ar ucide întreaga umanitate, aşa cum şi cel care salveaza o viaţă, e ca şi când ar salva întreaga umanitate. Trecând peste Qu’ran, studiind puţină istorie vom vedea că în general toleranţa religioasă a fost mult mai mare şi de mai lungă durată în lumea Islamică, faţă de lumea Creştină. În vreme ce evreii erau persecutaţi în Europa, în Andalusia Maură, în Egiptul Fatimid sau în Imperiul Abbasid erau toleraţi şi chiar promovaţi în funcţii importante, un exemplu bun fiind Moise Maimonide, evreu sefard, ajuns medic personal al Sultanului Salah Ad-Din. La fel şi familia Buktishu, Creştini Nestorieni de origine Persană care vreme de secole au fost medicii de încredere ai Califilor Abbasizi, şi conducători ai spitalului şi academiei de medicină din Gundishapur.
Statistic vorbind, avem astăzi între 1.5 si 1.7 miliarde de musulmani pe Glob, dintre care 0.0004% au comis acte de terorism. Dacă într-adevăr religia acestor oameni ar fi instigat la ură şi terorism, procentul ar fi fost cu mult mai mare, poate chiar de 50-60%. Ceea ce duce la acte de violenţă şi barbarie, este modul în care anumiţi aşa-zişi clerici din sfera Islamică se folosesc de Qu’ran şi de Haddithuri (Tradiţiile referitoare la Sunnah - conduita Profetului Muhammad) pentru a legitima şi instiga grupuri de tineri săraci, frustraţi, neintegraţi social, uneori proveniţi din zone de conflicte militare, uşor de manipulat şi folosit pentru comiterea unor acte de violenţă ce au în spate motivaţii politice şi economice interne şi internaţionale. Învăţăturile Islamice sunt răstălmăcite în aşa fel încât să insemineze în inima şi mintea tânărului radicalizat ura faţă de alţi musulmani consideraţi păcătoşi, eretici, corupţi, faţă de membrii altor culte religioase, etnii ori naţionalităţi. Această manipulare devine mai uşoară când este dublată de politicile internaţionale dezastruoase care au distrus Orientul Mijlociu în ultimii 100 de ani, de la impunerea de către Marile Puteri a unor dictatori ori regimuri nedemocratice, acordul Sykes Picot din 1916, şi până la invaziile militare genocidale din Irak şi Afganistan. Sărăcia, faptul că trăiesc în ţări distruse de războaie, lipsa locurilor de muncă sau a modalităţilor de refulare, frustrarea, sentimentul că fac parte dintr-o naţiune de învinşi aflata la cheremul Vestului, creează candidaţi perfecţi pentru radicalizarea pe linie religioasă. Şi asa cum ştim, cele mai sângeroase războaie au avut la bază pretexte religioase, dar mai târziu istoria a dovedit că iî spate erau de fapt interese economice şi dorinţa avidă de putere şi control. Aşadar, religia Islamică nu instigă la acte de terorism, dar este folosită ca pretext şi unealtă de manipulare de anumiţi pseudo-clerici pentru interese meschine.
Rep.: De ce crezi tu că a apărut „mișcarea” ISIS? A fost generată de spațiul islamic, de tensiunile din diverse țări islamice sau a fost indusă din exterior, tocmai pentru a șubrezi diverzi țări, precum Siria, Irak?
A.B.: Dawlat al Islamiya (Daesh/ISIS) este un produs al invaziei Irakului din 2003 de catre SUA şi aliatii săi. Derivată din Jama’at al-Tawhid wal-Jihad, organizaţia celebrului iordanian Abu Musab al-Zarqawi, cel care a devenit cunoscut în timpul insurgenţei anti-americane, transformată ulterior într-un razboi sectarian între sunni şi shiia din Irak. În 2014 devin cunoscuţi pentru cucerirea Mosulului şi a Sinjarului în Irak, dar mai ales pentru brutalitatea nemaivăzută până atunci. Practic Al-Qaeda prin comparaţie cu Daesh, este o bătrînică inofensivă.
Aşa cum spuneam mai devreme, Daesh are la baza ideologia puritanista Salafi-Wahhabita, apărută în Peninsula Araba în secolul 18, şi devenită doctrina religioasă de stat în actualul Regat al Arabiei Saudite. Irakul are o pondere islamică a populaţiei de 95%, dintre care peste 65% sunt musulmani Shiia iar restul de 35% Sunni. Adaugăm aici faptul ca Irakul a fost decimat din 1990 încoace de invazii militare occidentale, plus cei 8 ani de război cu Iranul din anii 80, în vremea lui Saddam Hussein, şi avem reţeta perfectă pentru crearea unui conflict sectarian pe linie religioasă. Scopul Daesh/ISIS în Irak şi explozia sa acolo a avut ca scop clar eliminarea elementului Shiia din societatea irakiana, şi apoi a celorlalte grupuri religioase: creştini, yazidi, zoroastrieni ş.a.m.d, cu scopul „purificării” acestei zone islamice de maximă importanta. Pentru cine nu ştie, Irakul de azi a fost centrul celui mai prolific imperiu Islamic de factură arabă, cel Abbasid (750-1258), distrus într-un mod extrem de brutal de invazia mongolă care a distrus Baghdadul şi în mare parte tot ce cladise civilizaţia islamică în acea zonă.
Revenind la Daesh, consecinţele devastatoare ale invaziei americane din 2003 sunt sursa clară a situaţiei catastrofale pe care o avem astăzi în Irak, Siria, Afganistan, Libia etc. Incapacitatea vestului de a lua nişte măsuri coerente pentru a pune pe o linie clara Irakul în era post-Saddam, plus alte măsuri ca de-Ba’athificarea peste noapte a aparatului de stat irakian care a distrus complet administraţia statului, dizolvarea în mare parte a armatei irakiene prin concedierea masivă a cadrelor militare care aveau cheile de la depozitele de armament, interzicerea pentru o lungă perioada a formării de partide politice sau a organizării alegerilor libere, plus invazia care a generat intre 600 000 şi 1 000 000 de victime, toate acestea au creat cadrul perfect pentru apariţia unor miscări fundamentaliste extrem de periculoase.
În Orientul Mijlociu sunt 3 poli de putere: Israel, Arabia Saudita şi Republica Islamică Iran. Dupa cum bine se ştie, Israelul şi Arabia Saudita au o relaţie foarte bună şi un parteneriat strategic şi economic cu Statele Unite, şi în acelaşi timp o relatie extrem de proastă cu Iranul. Dupa 1979, anul în care monarhia iraniană a fost înlocuită de Revoluţia Islamică, se naşte practic Islamul Politic Shia de epoca modernă. Avem din acel moment Regatul Arabiei Saudite, simbolul Islamului Sunnit, chiar dacă e condus de o familie regală adeptă a ideologie Salafisto-Wahhabite, şi Iranul simbol al Islamului Shia. Peste aceste diferenţe de natură ideologica religioasă, există şi o rivalitate etnică şi istorică, aceea dintre Iranieni, urmaşi ai imperiilor persane apărute încă din antichitate, şi arabii care devin cunoscuţi pe scena lumii după revelatia Qu’ranica din secolul 7. Devine astfel clar că aceste 2 entităţi îşi dispută zonele de influenţă din Orientul Mijlociu, pe criterii religioase dar mai ales istorice. Rivalitatea lor locală este dublată de jocurile strategice şi interesele marilor puteri: Statele Unite şi Rusia, ambele doritoare să utilizeze la maxim rivalităţile locale pentru propriile interese strategice şi economice.
In opinia mea, ceea ce se intampla azi este parte a unui plan mai larg prin care se urmareste eliminarea unuia din aceste poluri de putere, in speta Iranul, a suporterilor sai din comunitatile Shia din Orientul Mijlociu, si crearea unor relatii diplomatice si strategice bune intre Arabia Saudita si Israel. De pe urma acestui plan ar beneficia cel mai mult Statele Unite, care ar scapa de un inamic care din 1979 incoace ii strica jocurile in Orientul Mijlociu prin axa Rezistentei Islamice Iran-Siria-Hezbollah-ul Libanez. Apoi Israelul care este in conflict deschis cu Iranul dar si cu Siria, stat cu care isi disputa inca inaltimile Golan, si cu miscarea Hezbollah, cea care in 2006 a reusit sa stopeze invazia israeliana a Libanului cu armament si tactici de lupta oferite de Iran. Si bineinteles Arabia Saudita care prin eliminarea influentei politice si a Shi’ismului Iranian din Orientul Mijlociu, ar putea foarte usor sa aduca intreaga lume Islamica la un numitor comun: acela al ideologiei Salafi-Wahhabite. De aceea in ultimele decenii Arabia Saudita a investit sume impresionante de bani, de ordinul sutelor de milioane de dolari, in constructia de moschei si madrase (scoli de teologie Islamica), scolirea de imami, crearea de organizatii caritabile, din Orientul Mijlociu, Africa, Asia Indepartata si pana in Europa. Scopul este unul simplu si de durata medie, promovarea ideologiei wahabbite ca fiind adevarata interpretare pura si corecta a religiei Islamice, in dauna celorlalte madhhab-uri (scoli de jurisprundenta islamica), si eliminarea oricaror altor interpretari fie ele Sunnite sau Shia, pe orice cai fie ele pasnice sau violente.
Nu e de mirare atunci faptul ca miscarile fundamentaliste gen Al-Qaeda sau Daesh/ISIS isi concentreaza actiunile in zone unde exista comunitati Shia: Pakistan, Afganistan, Irak, Siria sau Liban, dar si alte secte Islamice ori alte grupuri religioase, ducand de ani buni o campanie de atacuri teroriste impotriva acestora.
Seicul Adil Kalbani, imam la Masjid al Haram din Mecca, afirma foarte deschis la o televiziune ca Daesh/ISIS urmeaza Salafi-Wahhabismul, ideologia religioasa de stat din Arabia Saudita. Tot el afirma ca musulmanii Shia sunt niste apostati, ceea ce in litera legii islamice inseamna ca merita pedepsiti cu moartea.
Generalul american Wesley Clark declara la CNN, ca Daesh/ISIS au fost creati si finantati de aliatii din Orientul Mijlociu ai Statelor Unite pentru a lupta impotriva Hezbollah si a fortelor Iraniene. „Impotriva Hezbollah, spunea Wesley Clark, nu pot lupta soldati normali. Ai nevoie de fundamentalisti religiosi, zeloti, indivizi capabili de acte extreme pentru a duce la bun sfarsit aceasta lupta”. Vicepresedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, declara intr-o alocutiune la universitatea Harvard ca „cea mai mare problema in conflictul Sirian, o reprezinta aliatii din zona ai Statelor Unite: Turcia, Arabia Saudita, Emiratele, care din dorinta de a schimba regimul sirian, au sprijinit fundamentalisti islamici veniti din toate colturile lumii, dar care s-au extins apoi spre Irak si ameninta acum sa destabilizeze zone mai largi. Acum Arabia Saudita si Qatarul pretind ca au oprit finantarea acestor elemente fundamentaliste, iar Turcia ia masuri pentru a isi securiza granita cu Siria”. De asemenea, Hillary Clinton, fost secretar de stat in administratia Obama, si actual candidat la presedentia Statelor Unite, declara la CNN: ”Noi ( Statele Unite) i-am creat pe cei impotriva carora luptam acum in Afganistan si Pakistan (Al Qaeda si miscarea Talibana). Parea o idee buna in anii 80 ca impreuna cu ISI -serviciul Pakistanez de informatii, si armata Pakistaneza sa recrutam mujahedini (luptatori musulmani angajati in Jihad) care sa combata prezenta Uniunii Sovietice in Afganistan. Parea o idee buna aducerea de tineri din Arabia Saudita si promovarea versiunii lor Wahabbite a Islamului, inarmarea acestora cu lansatoare de rachete Stinger si alte tipuri de armament, pentru a lupta contra rusilor. Asta a dus la colapsul Uniunii Sovietice, dar in acelasi timp a creat si fundamentalismul Islamic care e prezent acum peste tot in Orientul Mijlociu”.
Situatia din Siria a fost generata pentru a distruge infrastructura siriana si a transforma acest stat pro-Iranian si pro-Rus intr-un nou Afganistan, instabil si incapabil sa mai ofere sprijin militar si logistic pentru ceilalti membrii ai Al-Muqawama al-Islamiyya (Miscarea de Rezistenta Islamica) si pentru Federatia Rusa. Din aceasta situatie castiga si Israelul care scapa de 2 inamici aflati la granitele sale: Siria si Hezbollah-ul din Liban, plus ca diminueaza astfel si influenta Iraniana din zona, influenta care ajunge pana la sprijinul acordat miscarii palestiniene Hamas.
Politicile interne defectuoase si chiar dicatoriale ale lui Hafez al Assad, asumate in mare parte si de fiul sau Bashar al-Assad, au fost utilizate din exterior pentru a crea premizele razboiului civil din Siria, la care participa un numar mare de combatanti non-sirieni, in speta fundamentalisti islamici din Irak, Magreb, Arabia Saudita, Afganistan, Pakistan, Europa, Statele Unite, Australia, Cecenia sau Rusia. Eliminarea lui Bashar al-Assad de la putere nu este scopul principal al acestei actiuni, daca s-ar fi dorit in ultimii 5 ani Bashar Al-Assad ar fi disparut de mult. Paradoxal, ramanerea lui la putere este convenabila chiar si celor care lupta impotriva sa, pentru ca le ofera un pretext pentru a prelungi acest conflict si
pentru a il exporta in Irak si Liban, extinzand astfel aria de acoperire a fundamentalismului Wahhabit pana aproape de granitele Iranului.
Apoi avem povestea gazoductului Qatarez South Pars / North Dome care ar fi urmat sa aprovizioneze Europa cu gaze naturale venite din aria Golfului Persic controlata de Qatar. El urma sa treaca fie prin Arabia Saudita, Iordania si Siria, fie prin Arabia Saudita, Kuweit si Irak, ajungand apoi in Europa prin intermediul gazoductelor deja amplasate in Turcia. Bineinteles ca regimul de la Damasc a refuzat sa ia parte la aceasta poveste, pentru ca ar fi insemnat sa lucreze impotriva intereselor partenerului strategic, Rusia, care astazi furnizeaza gaze naturale Europei. De aici si interesul economic al Qatarului, Turciei si Arabiei Saudite de a controla complet Siria, fie printr-o schimbare violenta de regim, fie prin generarea unui conflict sangeros care sa divizeze complet aceasta tara.
In plus de asta avem si implicarea Turciei, care timp de mai multi ani a tolerat pe teritoriul sau aparitia fundamentalistilor islamici care treceau cu usurinta granita turco-siriana, pentru a lupta impotriva regimului Al-Assad. Era un joc convenabil Turciei din care ar fi putut castiga pe doua planuri, cel al gazoductului Qatarez prin eliminarea lui Al-Assad, dar si prin utilizarea fundamentalistilor care sa lupte impotriva kurzilor din Siria, cei care au oferit si ofera inca sprijin miscarilor nationaliste kurde din interiorul Turciei.
Planurile insa evolueaza iar acordul nuclear Iranian pare sa confirme acest lucru. Probabil Statele Unite au inteles ca miscarile fundamentaliste Wahhabite pe care le-a sprijinit alaturi de partenerul lor Arabia Saudita, sunt prea instabile pentru a putea fi utilizate constructiv in raport cu interesele americane, si au decis acum sa deschida un dialog cu Iranul, bastionul Islamului Shia. Nu este exclus sa vedem in urmatorii ani, o schimbare de optica a Statelor Unite care ar putea sa devina parteneri ai Iranului, in dauna Arabiei Saudite. Faptul ca 15 din cei 19 atacatori de la 11 Septembrie 2001 erau Sauditi, legaturile casei Al Saud si ale familiei Bush cu Grupul Bin Laden, plus explozia de fundamentalisti Wahhabiti care aduc moarte in Pakistan, Irak, Afganistan, Siria, Liban, Turcia si pana in Paris, Bruxelles sau Londra, cred ca vor determina Statele Unite sa isi reconsidere parteneriatul cu Arabia Saudita. Va dura mult timp si probabil ca se va concluziona printr-un divort dureros de ambele parti, atat pe plan politic cat mai ales pe plan financiar. Astazi, imamii Shia din Iran par mult mai echilibrati si cerebrali, in comparatie cu clericii din Arabia Saudita, chiar daca motto-ul Revolutie Islamice din 1979, “Marg Bar Amrika”(Moarte Americii) face inca parte din discursul politic intern si extern al regimului de la Teheran. Si asa cum spuneam mai devreme, flagelul terorismului Islamic este compus intr-un numar extrem de mare din miscari Sunnite adepte ale ideologiei Salafi-Wahhabite.
Asadar o situatie foarte incalcita, in care religia si diviziunile etnice au fost folosite in scopuri economice si strategice, generand insa valuri de refugiati si un conflict ce pare ca nu se va incheia prea curand.
Rep.: Observăm în România repetată din ce în ce mai des ideea că „musulmanii sunt pericolul Europei”, că „musulmanii vor distruge civilizația, cultura europeană”. Cât de îndreptățite sunt aceste temeri?
A.B.: In Romania se repeta aceleasi idei promovate in ultimii ani preponderent in Franta, Marea Britanie si Statele Unite, conform carora asistam la un conflict intre lumea Islamica, vazuta ca fiind barbara si necivilizata, si Vestul reprezentat de Europa si Statele Unite, simboluri ale Democratiei, Libertatii, si ale Civilizatiei autentice. Cei mai inversunati islamofobi afirma chiar ca lumea Islamica nu a produs nimic pentru umanitate, fiind un parazit care s-a hranit doar prin cuceriri si distrugeri. Afirmatii absolut false care mustesc de ignoranta si incultura. Civilizatia Islamica este studiata la mai toate marile universitati din lume, peste tot existand catedre de Studii Islamice, Arabe, Persane, Otomane s.a.m.d. Asta dovedeste ca in mediul academic este mai mult decat clar faptul ca lumea Islamica reprezinta una dintre cele mai importante civilizatii ale omenirii, iar initiativele culturale si stiintifice ale epocii de aur a Islamului ( sec.8-13, dupa unii sec.8-16), stau intr-o buna masura la baza Renasterii culturale Europene. In vremea in care Europa era invaluita in Evul Mediu Intunecat, scrierile filozofilor si oamenilor de stiinta greci erau traduse, analizate si completate la „Casa Intelepciunii” ( Bayt al Hikma) din Baghdad, de translatori crestini Nestorieni ( unul din ei este celebrul savant asirian Hunian bin Ishaq). In acele vremuri, lucrarile grecilor antici erau considerate erezii de catre Biserica Crestina. Apetitul cultural imens al Califatelor Abbaside si Fatimide pentru asimilarea cunostintelor stiintifice ale civilizatiilor Grecesti, Romane, Persane, Indiene, Egiptene, Phoeniciene si Chineze, si compilarea acestora in manuscrise traduse in Syriaca, Araba, Persana si Latina, au facut ca acestea sa nu se piarda, si din contra sa devina baza culturala a revirimentului European.
In fresca lui Rafael „Scoala din Atena”, din Palatul Apostolic din Vatican, il regasim pe polimatul musulman Ibn Rushd (latinizat Averroes), care a trait in Cordoba Maura, considerat de unii drept parintele spiritual al secularismului European, prin contributiile sale filozofice inspirate de scoala Aristoteliana alaturi de alti invatati ai lumii Islamice, ca Al Farabi si Al Kindi.. Averroes apare si in picturile lui Andrea Bonaiuto, artist din Florenta secolului 14. Asadar, in viziunea europeanilor Rafael si Andrea Bonaiuto, Averroes era considerat la fel de valoros ca si Aristotel sau alti invatati greci. Pana in secolul 18, cartea de capatai a medicinei in Europa a fost Canonul Medicinei scris de persanul Ibn Sina ( latinizat Avicenna). Dincolo de a se limita doar la traducerea grecilor antici, invatatii din lumea Islamica au creat noi concepte si idei filozofice, matematice, arhitectonice, medicale, si sociale. Al Kwarizmi, parintele Algebrei ( in araba – reunirea partilor rupte) si al algoritmilor ( care de altfel ii si poarta numele), cel care a promovat utilizarea sistemului Indian al cifrelor, Al-Haytham (latinizat Alhazen) – care si-a adus aportul stiintific in domeniul opticii, matematicii, astronomiei si mai ales in definirea metodei stiintifice, Zakariya al-Razi – figura importanta a medicinei mondiale, sau Ibn Khaldun, unul din parintii fondatori ai stiintelor sociologice si economice moderne, cel care scria in opera sa Muqaddimah (Prolegomena in Greaca, adica Introducerea) din secolul 14, faptul ca oamenii se trag din lumea maimutelor, anticipand astfel teoria evolutionista a lui Charles Darwin (sec.19).
In domeniul educatiei, este unanim acceptat faptul ca Universitatile Al Karaouine din Fez, (fondata in 859 de o femeie – Fatima al-Fihri), si Al-Azhar din Egipt (970-972), sunt unele din cele mai vechi universitati din lume, si primele care au oferit diplome absolventilor sai. In domeniul medicinei, ca tot ne aflam in plin scandal al serviciilor medicale din Romania, e de notat ca in lumea Islamica spitalele erau conduse de un administrator fara expertiza medicala, un farmacolog si un medic, iar pentru a lucra intr-un astfel de spital trebuia sa ai o diploma care sa-ti ateste studiile medicale. In secolul 9 califii Al-Mu’tasim si Al Ma’mun au impus examinarea si licentierea farmaciilor private de catre inspectori (muhtasib), care verificau ca medicamentele sa fie pastrate intr-un mediu curat, sa aiba ingredientele potrivite, si mai ales sa nu fie diluate. In plus de asta, era interzis prin lege ca un medic sa detina o farmacie, conceptul de conflict de interese – despre care se vorbeste foarte mult si azi in Romania – fiind cunoscut inca de atunci in lumea Islamica. In plus, spitalele din lumea Islamica erau obligate sa ofere servicii medicale oricarei persoane: bogat, sarac, musulman, nemusulman, strain sau membru al comunitatii. Spitalele erau sustinute de asociatii caritabile numite wakf.
Acestea sunt doar cateva exemple care demonstreaza clar si fara indoiala faptul ca lumea Islamica a adus un aport considerabil civilizatiei umane, fiind o sursa clara a Renasterii culturale si stiintifice Europene, iar cei care afirma contrariul sunt fie extrem de ignoranti ori pur si simplu rauvoitori.
Revenind la ce se intampla in zilele noastre, este adevarat ca lumea Islamica a decazut, fiind dominata de saracie, conflicte, habotnicie si fundamentalism religios. Este adevarat ca prin comparatie cu lumea Occidentala, Orientul Mijlociu astazi produce foarte putin in domeniul stiintific. Totusi exista oaze unde educatia, stiinta si tendintele moderniste infloresc, chiar daca in mare parte sunt ignorate de mass-media occidentala. Si as enumera aici Iranul, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Qatarul, India si Egiptul. Capitalul uman al Orientului Mijlociu, si ma refer aici in special la tinerii de pana in 35 de ani este fabulos, iar daca acestia ar avea parte de o educatie sanatoasa, indreptata spre stiinte si arte, intr-un mediu pasnic, cred ca intr-o perioada de 50 de ani am avea de-a face cu un reviriment cultural si stiintific impresionant. Iranul spre exemplu este numarul unu mondial in ultimii ani la capitolul lucrari stiintifice publicate, palestinianca Hanan al-Hroub a primit anul acesta premiul pentru cel mai bun cadru didactic din lume, iar in Emiratele Arabe Unite se pregateste misiunea spatiala Mars Hope 2020, care ar urma sa trimita un robot pe Marte, un proiect realizat de 150 de oameni de stiinta emiratezi si care este menit sa aduca un mesaj de optimism milioanelor de tineri arabi. De asemenea exista la marile universitati din lume un numar considerabil de oameni de stiinta de prima mana, cu origini arabe, persane, turcesti etc, un exemplu in acest sens este Maryam Mirzakhani, profesor la Stanford, care a primit in 2014 Medalia Felds, cel mai prestigios premiu in matematica. O alta poveste interesanta care arata capitalul intelectual si ambitia tinerilor din Orientul Mijlociu este cea a lui Munir Shindi, un tanar mecanic palestinian, care si-a dorit atat de mult sa aiba o masina de epoca ( un Mercedes Gazelle din 1927) incat a construit-o cu mainile lui din parti luate de la alte masini. Spunea el: „am vrut sa-mi dovedesc ca pot sa o fac si ca nimic nu este imposibil”. Din pacate vedem zi de zi cum sute de tineri isi pierd vietile in atentate teroriste ori prinsi in conflictele sangeroase din zona, tineri care poate in viitor ar fi putut deveni oameni de stiinta, medici, artisti, lideri ce puteau schimba lumea in bine.
Din pacate povestile pozitive trec aproape nevazute, mass-media occidentala indreptandu-si atentia pe subiectele negative, in speta pe terorism si razboaiele din zona. In plus de asta exista o politica mediatica si politica constanta de demonizare si antagonizare a oamenilor din Orientul Mijlociu, care a culminat ca agresivitate si virulenta anul trecut cand s-a amplificat criza refugiatilor. Peste noapte practic retelele sociale au fost inundate cu postari false, imagini trucate si stiri alarmiste care anuntau invazia Islamica a Europei. In Romania ne-am trezit cu diverse site-uri anonime care scriau articol dupa articol anuntand Apocalipsa Islamica a Europei, pseudo-stiri sheruite in numar mare pe Facebook si alte retele sociale. In mass-media apareau materiale la fel de alarmiste, si reactii virulente ale extremistilor de dreapta ori ale unor lideri politici oportunisti care inoculau prin discursul lor alarmist frica si aversiunea europenilor fata de imigranti si mai ales fata de comunitatile de musulmani deja existente in tarile lor. De aici si povestea cu civilizatia Europeana care va fi inlocuita de „barbarismul Islamic”.
Nu mai vorbesc de modul abject in care subiectul imigrantilor a fost tratat pe la televiziunile din România (cu o exceptie notabila). Tot felul de asa-zisi analisti politici, oameni care de obicei vorbesc despre situatia politica interna, se erijau brusc in experti in Islam, terorism si Orientul Mijlociu, emitand in spatiul public niste pareri abracadabrante, profund ignorante si alarmiste. Peste asta am avut si un fost presedinte de stat care si-a gasit o modalitate exotica de a castiga capital politic rapid pentru noul sau partid, luand la tinta comunitatea musulmana din Romania, probabil cea mai pacifista si curata comunitate de la noi, cu o istorie veche pe meleagurile mioritice. Din dorinta de senzational, o anumita televiziune a inceput sa difuzeze niste pseudo-documentare realizate de organizatii evangheliste din Statele Unite, care anuntau si ele Apocalipsa Islamica a Europei, contribuind din plin la spalarea pe creier a romanului care a inceput peste noapte sa-si priveasca cu suspiciune vecinul de bloc turc sau arab, pe care nici macar nu-l observa inainte. Apoi am avut si aparitia in spatiul public a unor personaje abjecte si grobiene care din dorinta de celebritate s-au auto-proclamat aparatori ai crestinatatii romanesti, aruncand porci morţi si plantand cruci pe terenul asa-zisei „mega” moschei, iar mai tarziu atacul cu cutitul indreptat impotriva a doua tinere musulmane in centrul Bucurestiului. La noi totusi lucrurile cel putin pana acum n-au luat o turnura atat de violenta fata de Marea Britanie, Franta sau Germania spre exemplu. Cei drept in aceste tari, actele de terorism atribuite generic „musulmanilor”, au contribuit masiv la intoleranta si ura cetatenilor europeni.
In opinia mea, aceasta campanie islamofoba nascuta odata cu aparitia refugiatilor la portile Europei, nu a fost intamplatoare. Ea a executat din fasa orice miscare logica si de bun simt a societatilor civile din Europa care in mod normal ar fi trebuit sa puna in spatiul public urmatoarea intrebare: Ce a provocat acest aflux de refugiati si actele de terorism din Europa? Este cumva o conspiratie diabolica a lumii musulmane care a luat-o la pas spre Europa cu ganduri necurate, asa cum spun extremistii de dreapta, islamofobii si conspirationistii de Facebook, sau avem de-a face cu un dezastru umanitar, social si economic produs tocmai de ingerintele occidentale din Orientul Mijlociu in ultimii 20 si ceva de ani? Oare nu cumva cele 2 razboaie din Irak, initiate de Statele Unite si Marea Britanie, la care s-au raliat si membrii Europei, plus invazia Afganistanului, sunt responsabile in mod direct pentru moartea a peste 1 milion de oameni, distrugerea totala a stabilitatii si asa firave din regiune, si crearea unui mediu propice pentru nasterea mutantilor fundamentalisti Daesh/ISIS, Al Nusra, Al Qaeda etc. Mergand un pic inapoi in istoria secolului 20, vedem cum marile puteri Occidentale, in speta Anglia si Franta s-au folosit de anumite triburi arabe in lupta pentru distrugerea Imperiului Otoman, distrugere care a lasat in urma sa un vid umplut in timp cu dictaturi si regimuri impuse tocmai de vest, pentru a servi intereselor marilor puteri? Acordul Sykes Picot din 1916 dintre Franta si Marea Britanie, cel prin care actuala harta a Orientului Mijlociu a fost desenata in conformitate cu interesele puterilor coloniale, si in total dezinteres fata de dorintele populatiilor din aceste zone, lagarele de concentrare fasciste si campaniile de represiune italiana indreptate impotriva berberilor din Cyrenaica in prima parte a secolului 20, formarea, sprijinirea si recunoasterea Statului Israel (1948-1949) in dauna palestinienilor care astazi platesc,intr-un fel, cu teritoriile si vietile lor pentru genocidul evreiesc comis de Germania Nazista, razboiul de independenta al Algeriei si politica coloniala a Frantei din Maghreb si Orientul Mijlociu, lovitura de stat din Iran (1953) prin care Statele Unite l-au eliminat de la putere pe Mohammad Mosaddeqh, prim-ministru ales democratic al Iranului, si readucerea la tron a sahului, politicile colonialiste britanice din India si Pakistanul de azi, razboiul civil din Liban in care s-au implicat Statele Unite, Israel, Franta, Italia si Uniunea Sovietica, razboiul Irak-Iran (1980-1988) in timpul caruia Saddam Hussein a folosit arme biologice de provenienta occidentala impotriva soldatilor iranieni, dar mai ales impotriva populatiei kurde de la Halabja – act criminal care nici pana astazi nu a fost condamnat de Natiunile Unite, doborarea avionului civil Iran Air 655 deasupra Golfului Persic in 1988 de catre nava de razboi americana USS Vincennes, cele 2 invazii ale Irakului (1990 si 2003), masacrul de la Srebrenica (1995), invazia Afganistanului (2001-2014), precum si multe alte evenimente similare stau la baza actualei situatii din Orientul Mijlociu. Ele genereaza astazi razboiul civil din Siria, extins pana in Irak, fundamentalismul religios, prabusirea economica, culturala si sociala a multor tari cu traditie din zona.
Ceea ce vedem in Orientul Mijlociu sunt ruinele fumegande ale unor imperii invinse militar, economic si cultural de marile puteri colonialiste din Vest. Problema este insa faptul ca aceste mari puteri nu au avut capacitatea de a intelege realitatile locale, iar politicile lor post-colonialiste au fost dezastruoase. Din pacate, traim in secolul 21, intr-o lume tot mai mica, datorita evolutiei tehnologice, cu resurse energetice limitate si disputate, in care conflitctul dintr-o anumita parte a lumii nu mai poate fi ignorat sau izolat, pentru ca el afecteaza acum tot globul. Asta se intampla si cu razboiul din Siria, asa cum avertiza presedintele Bashar al-Assad intr-un interviu acordat in 2013 unui ziar german :” daca Europa va inarma si sprijini rebelii, actele de terorism se vor intoarce impotriva si chiar pe teritoriul sau”. In 2011 Muammar al-Gaddafi afirma intr-un interviu acordat televiziunii France 24 ca „Libia are un rol important in securitatea Mediteranei, prevenind afluxul a milioane de oameni de culoare care ar putea trece spre Franta si Italia”. Odata cu eliminarea lui Gaddafi, Libia a devenit un teatru de razboi, iar aparitia acolo a Daesh/ISIS a fost doar o chestiune de timp.
Nu refugiatii sunt problema aici, ci modul in care Orientul Mijlociu a fost gestionat de Occident şi mai ales parteneriatele economice şi politice ale acestuia cu anumiţi promotori ai ideologiei fundamentaliste Salafi-Wahhabite.
Rep.: Ca o justificare pentru astfel de afirmații am văzut politicieni importanți din România spunând că, din moment ce mai toți teroriștii sunt musulmani, automat musulmanii vor fi ucigașii europenilor. Hai să lămurim asta, de ce sunt aproape toți teroriștii din ultimii ani musulmani? Și ce au cu creștinii, fratele meu creștin?
A.B.: Nu toti teroristii din ultimii ani sunt musulmani, sunt destule cazuri de acte de teroare comise de europeni sau americani non-musulmani, care au fie probleme cu clinicile care practica avorturi, ori sunt ultra-nationalisti sau xenofobi, ori au o problema cu homosexualii, ori pur si simplu sufera de afectiuni psihice care ii mana spre acte de violenta. Adaugand aici si regimul permisiv al armelor din Statele Unite si ai reteta perfecta pentru dezastru.
O alta problema in opinia mea este „Senzationalismul” mediatic care promoveaza intens si ofera spatii largi stirilor legate de acte de terorism, crime in masa, comise de fundamentalisti islamici sau non-musulmani. Cred ca daca s-ar mai diminua un pic agresivitatea cu care aceste stiri apar peste tot, probabil s-ar mai diminua si astfel de acte. Multi din acesti indivizi au impresia ca faptele lor au vreo insemnatate speciala, iar promovarea intensa in media a unor evenimente similare, le da convingerea ca iau parte la ceva important, ca au o misiune sfanta, mareata. Una e sa prezinti o stire, si alta e sa o imbraci in folia dezgustatoare a ‚Senzationalismului”, ajungand uneori chiar sa obstructionezi anchetele politiei.
Spatiul mediatic oferit Daesh/ISIS este imens, comunicatele lor de presa, video-urile lor fiind prezentate iar si iar pe TV sau pe internet, creand impresia ca avem de-a face cu o forta uriasa, o armata globala de fundamentalisti, cand de fapt numarul lor nu depaseste 50 000, practic un stadion de fotbal plin. Asa cum spunea si reputatul jurnalist britanic Robert Fisk, avem de-a face cu un joc al cuvintelor, anumite expresii fiind repetate obsesiv, ajungand sa creeze stereotipuri si clisee periculoase. Auzim zilnic terorism si Islam, dar putini stiu ca principalele victime ale atacurilor teroriste fundamentaliste nu sunt nici crestinii, nici ateii, nici europenii, nici americanii, ci tocmai musulmanii. 90% din victimele terorismului Islamic sunt musulmanii pasnici. Bineinteles ca un act de teroare comis la Paris are mai multa importanta mediatica decat moartea a 250 de nefericiti care isi faceau cumparaturile intr-un mall din Baghdad, ucisi de un dement care s-a aruncat in aer.
Vietile musulmanilor, trebuie sa o spunem drept, nu au aceeasi valoare cu vietile occidentalilor, asta este ceea ce rezulta clar din modul in care se duce dezbaterea in sfera occidentala. Spre exemplu, am avut in luna iulie lansarea raportului Chilcot, legat de invazia Irakului din 2003. Prin acest raport s-a demonstrat, daca mai era nevoie, ceea ce stiam multi dintre noi, ca invazia irakiana a fost un act ilegal, criminal si devastator, bazat pe minciuni si manipulari politice grosolane, impuse in planul public prin retelele de mass-media, de catre administratia Bush si de catre guvernul britanic condus la acea vreme de Tony Blair. Rezultatul acestui razboi: 1 000 000 de morti, o tara distrusa si crearea unui spatiu propice terorismului fundamentalist care loveste astazi chiar in inima Europei. La aceasta invazie au participat marea majoritate a tarilor europene, printre care si Romania cu aproximativ 5000 de soldati. Practic o lume intreaga a fost mintita si manipulata de Bush si Blair, si impinsa intr-un conflict pe teritoriul Irakului care nu a adus nimic bun.
Stupefianta pentru mine este apatia, lipsa de actiune, lipsa de dezgust, lipsa unui discurs vehement indreptat impotriva acestui genocid care a adus suferinta si in vest si in est. Ma asteptam la manifestatii masive, la proteste de strada care sa ceara o ancheta dura ce va duce la condamnarea celor vinovati pentru aceasta crima oribila, dar nu s-a intamplat absolut nimic. Mass-media este prea ocupata cu Brexitul si atacurile teroriste, iar parte din ea este direct complice la invazia genocidala a Irakului, prin modul in care a manipulat serviabil opinia public, in interesul administratiei Bush si a guvernului Blair.
Din contra chiar, desi datele sunt publice acum, nu mai pot fi etichetate drept „conspiratii aberante” cum se intampla in trecut, sunt oficiale, opinia publica europeana este insa mai preocupata sa asculte sloganurile xenofobe, islamofobe si rasiste ale extremei de dreapta, si isi canalizeaza energia pe acte de violenta si intimidari la adresa imigrantilor, fie ei europeni ori musulmani.
Practic, stim astazi, in 2016, ca razboiul din Irak a avut la baza numai minciuni si motivatii economico-politice, aducand doar probleme si instabilitate, stim si cine a orchestrat aceasta operatiune macabra, si totusi nu se intampla nimic. Se continua pe aceeasi linie simplista, falsa si ipocrita, a antipatiei fata de musulmani, care, potrivit islamofobilor, sunt un grup religios ce doreste sa cucereasca lumea. Amuzant este faptul ca nu armatele lumii Islamice au scaldat in sange Europa si Statele Unite in ultimii 20 de ani, ci din contra, armatele Occidentale au ruinat Orientul Mijlociu.
Legat de aspectul crestin, asa cum spuneam la inceputul interviului, istoric vorbind, diversitatea religioasa a fost in general tolerata si respectata in cadrul imperiilor Islamice. Persecutiile au fost fie episoade de scurta durata, datorate in special unor lideri cu viziuni radicale, cum e cazul califului Fatimid Hakim, numit „Califul Nebun”, care a persecutat crestinii, desi mama lui era o crestina, fiind inlocuit cu Ali az-Zahir, care a readus la normal relatiile inter-religioase, fie perioade in care crestinii capatau functii foarte importante in conducerea imperiilor, creand o frustrare in randul musulmanilor care ar fi dorit sa controleze aceleasi functii.
In afara de aceste disensiuni care nu au fost atat de dese, conflictul cel mai violent dintre lumea Islamica incepe la 1099 cand crestinii cuceresc Ierusalimul si incep practic Cruciadele. Chiar si in aceasta perioada framantata, exista episoade de toleranta, acorduri si chiar relatii diplomatice foarte elegante, ca cea dintre Salah ad-Din, sultanul Egiptului si al Siriei, si Richard Inima de Leu, liderul cruciatilor.
In lumea islamica exista comunitati vechi de crestini: coptii din Egipt, maronitii din Liban, biserica Siriaca din Siria, crestinii armeni din Iran s.a.m.d. Acestia au trait in general in pace si armonie cu musulmanii majoritari, episoadele violente aparand in momente istorice in care influenta coloniala a fost mai pregnanta, generand ura din partea majoritarilor fata de minoritarii crestini, vazuti ca exponenti ai colonialismului, favorizati de marile puteri.
Ceea ce se intampla astazi insa in Siria si Irak nu este un razboi intre Islam si Crestinism, pentru ca Daesh/ISIS omoara tot ce prinde: musulmani sunni, musulmani shia, crestini, evrei, atei, agnostici, ba’hai, yazidi, zoroastrieni etc. Ideologia Salafi-Wahhabita se evidentiaza printr-o dorinta agresiva de epurare a tuturor celorlalte doctrine religioase, indiferent ca ele vin din interiorul Islamului sau din afara sa.
Spre exemplu in 1801, sauditii sub conducerea lui Muhammad Ibn Saud au masacrat musulmanii shiia din Karbala si Najaf din Iraq, apoi au distrus mormantul lui Husayn ibn Ali, nepotul Profetului Muhammd. Dupa ce au cucerit Mecca si Medina au continuat seria de distrugeri cu mormantul Fatimei, fata profetului, fiind foarte aproape sa distruga chiar si mormantul lui Muhammad. In contrast, in ultimii ani mormantul lui Muhammad ibn Abd al-Wahhab, fondatorul sectei Salafi-Wahhabite, a fost renovat si a devenit un important obiectiv turistic.
Asadar ideea cum ca musulmanii ar avea ceva de impartit cu crestinii este o teza falsa. Adevarul este ca adeptii ideologiei fundamentaliste Salafi-Wahhabite, practicantii takfirismului, isi indreapta actele de violenta in primul rand impotriva celorlalte secte si ramuri ale Islamului, si abia apoi impotriva reprezentantilor celorlalte culte religioase.
Rep.: În călătoriile tale prin țările Orientului Mijlociu ai fost vreodată agasat pe motiv că ești creștin?
A.B.: Niciodata nu am avut senzatia asta, nici macar nu am fost intrebat daca sunt religios sau nu. Oamenii din Orientul Mijlociu au alte curiozitati vis-a-vis de straini, aspectul religios este foarte putin important pentru ei. In plus de asta, nu e ca si cand as fi primul om venit din lumea generic numita „Crestina”. Au si ei comunitatile lor de crestini copti, maroniti, nestorieni, comunitatile de baha’i, evrei, zoroastrieni, druzi, s.a.m.d. Cea mai des intalnita intrebare este daca ma simt bine si ce imi doresc sa vizitez in tara lor. Opinia unora din vest este ca cei din Orientul Mijlociu mananca religie pe paine de dimineata pana seara, si numai asta au in cap. E drept ca exista tari cu un pronuntat caracter religios al mediului politic si social, dar chiar si acolo oamenii trebuie sa manance, sa isi ajute familia, sa aiba un loc de munca, sunt alte subiecte mult mai dezbatute decar religia.
Paradoxal, tinerii din Orientul Mijlociu sunt adepti ai culturii occidentale, asculta muzica din vest, se imbraca multi ca in vest (in special barbatii), se uita la filme occidentale, la fotbal, in mediu privat se consuma alcool la greu, desi oficial nu este voie, citesc carti din vest. E absolut hilar sa te gandesti ca islamofobii spun ca marea majoritate a musulmanilor detesta civilizatia occidentala si ca vor sa o distruga, cand vezi la fata locului cat de mult din obiceiurile si elementele occidentale sunt astazi folosite de tinerii din Orientul Mijlociu. Si aici ma refer la tanarul normal, nu la cel radicalizat, cel ce ajunge sa umple randurile Daesh/ISIS din dorinta de a fii parte la ceva „important”, din dorinta de a face un ban (somajul in Irak atinge cote alarmante), unii dintr-un spirit mai degraba de gasca, „gangsterism Islamic” – asa cum il definesc eu, profitand de vidul politic si de lipsa unei forte care sa impuna legea. Exista insa si fundamentalisti religiosi, zeloti care chiar cred ca actiunile lor sunt in concordanta cu invataturile Islamului, dar acestia sunt in minoritate, marea majoritate sunt fie oportunisti, fie pur si simplu infractori care prin inrolarea in Daesh/ISIS sau organizatii similare, gasesc o cale de a comite crime si jafuri fara riscul de a fi pedepsiti de autoritatile statului. De aceea multi pleaca din tarile lor si ajung in Siria sau Irak, tari unde mana lunga a legii este cvasi-inexistenta datorita conflictului actual.
In general insa, oamenii din Orientul Mijlociu sunt mai degraba „fanatici ai ospitalitatii” decat fanatici islamisti. In special in Iran, toata lumea vrea sa-ti ofere ceva, sa te ajute daca ai o problema, sa te invite la o cina la ei acasa, totul dintr-o dorinta sincera de a te face sa te simti bine. Cultura lor ii „obliga” sa fie ospitalieri cu strainii. Si nu e neaparat o obligatie religioasa ( desi Islamul impune o conduita eleganta fata de oaspeti), ci una izvorata din traditiile lor.
Rep.: Ce crezi despre refugiații care au luat cu asalt Europa? Aduc terorismul, sunt „o invazie a Islamului” și trebuie trimiși de urgență în țările de origine?
A.B.: Refugiatii trebuie ajutati indiferent de religia lor, asta este legislatia internationala si in special Declaratia Universala a Drepturilor Omului, nu exista loc de interpretari sau de pareri pro si contra in astfel de situatii. Europa alaturi de Statele Unite poarta o vina considerabila pentru situatia acestor refugiati, pentru ca actiunile lor din Orientul Mijlociu au dus la situatia actuala, si ar trebui sa isi asume acest lucru. Discursul ipocrit si evaziv promovat in media, ascunderea realitatii sub perdeaua de fum a asa-zisei „invazii Islamice a Europei”, toate acestea sunt menite a devia atentia publicului de la situatia reala, aceea ca refugiatii sunt rezultatul unor conflicte din Orientul Mijlociu pornite, mentinute si utilizate de marile puteri Occidentale pentru interesele lor economice si strategice.
Spre exemplu Romania a trimis in jur de 5000 de soldati in Irak si vreo 3000 in Afganistan, ca urmare a parteneriatului strategic cu Statele Unite. Probabil numerele prin rularea cadrelor sunt mult mai mari. Nu mai vorbim de cum ajungeau soldatii romanii in teatrele de operatiuni, numai la cerere si uneori pe spagi considerabile, motivate de faptul ca o perioada petrecuta in Irak sau Afganistan era platita mult mai bine decat salariul normal de soldat. Asadar avem niste servicii de mercenariat, pentru foloase materiale, oferind servicii militare in timpul unei interventii militare, ulterior dovedita clar ca fiind ilegala si genocidala. Din bun simt, discursul public vis-a-vis de refugiati ar trebui sa fie un pic mai rezervat in Romania, si cateva mii ar trebui primiti, poate chiar 8000, fix numarul de soldati pe care statul roman i-a trimis in tarile acestora. Desigur, autoritatile din fiecare stat european ar trebui sa verifice clar cine sunt oamenii pe care ii primeste, si sa ia masuri severe cu cei care incearca sa incalce legea.
Dar a refuza unor oameni un drept legal stipulat in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, precum si in legislatia internationala, pe motiv ca acestia sunt musulmani adica „teroristi”, este un act extrem de grav si creeaza precedente periculoase si xenofobe. In opinia mea, lumea occidentala traieste intr-o bula de sapun, intr-o eterna stare de negare, nedorind sa-si asume actiunile prin care a distrus tarile si vietile altor oameni. Si asta este foarte grav, mai ales cand vine din partea unei civilizatii care se proclama „superioara, democrata, si aparatoare a libertatilor si valorilor umane”. Probabil in viziunea multora, aceste valori sunt aplicabile doar celor din Europa si Statele Unite, nu si musulmanilor sau celor de culoare.
Pe langa asta nu poate continua la nesfarsit jocul dublu facut de occident vis-a-vis de Arabia Saudita. Spre exemplu, hai sa analizam un pic politica Frantei. In 2015 Franta, desi puternic lovita de atentate teroriste, a vandut armament in valoare de 16 miliarde de dolari, mare parte din vanzari indreptandu-se spre Orientul Mijlociu, in special spre Arabia Saudita. Franta este al patrulea exportator de armamament dupa Statele Unite, Rusia si China. Au urmat acorduri financiare in valoare de 12 miliarde, dintre care 500 de milioane de dolari doar pentru vanzarea de elicoptere clientilor din Arabia Saudita. 24 de avioane militare Rafale au fost vandute Qatarului pentru suma de 7 miliarde de dolari, la pachet cu antrenament oferit ofiterilor de informatii qatarezi. In martie anul acesta, aproape pe ascuns, presedintele Hollande a oferit medalia Legiunea de Onoare, cea mai inalta distinctie a statului francez, printului Saudit Nayef. Asta in timp ce in Arabia Saudita executiile se desfasurau pe banda rulanta, iar fundamentalistii islamici macelareau de zor irakieni si sirieni in numele ideologiei Salafi-Wahhabite. Abracadabranta a fost si numirea in fruntea Consiliului pentru Drepturile Omului a lui Faisal bin Hassan Trad, ambasador Saudit la Natiunile Unite. Astfel de decizii sunt pur si simplu socante, in conditiile in care Europa este in alerta maxima datorita atacurilor teroriste comise de indivizi care urmeaza literalmente cu punct
si virgula ideologia Salafi-Wahhabita, religia de stat in Arabia Saudita, si in plus de asta au in mana armament pus la dispozitie de Regatul Saudit.
Concluzionand despre problema refugiatilor, as vrea sa mentionez un eveniment in general necunoscut in Europa. In anii 40, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, intre 120 000 – 160 000 de polonezi care au scapat din lagarele sovietice si-au gasit refugiul temporar in Iran. 2900 dintre ei au murit datorita greutatilor si lipsurilor din timpul calatoriei din Rusia pana in Iran. Astazi ramasitele lor sunt ingropate in cimitirele evreiesti Dulab din Teheran, in Bandar-Anzali, in cimitirul evreiesc din Teheran, in Ahwaz, in cimitirele armenesti din Mashhad si Isfahan si in cimitirul polonez din Khoramshahr. Ceilalti au fost ajutati de poporul si autoritatile iraniene de la acea vreme, si au revenit in Europa dupa 1945. Astazi in Polonia, Isfahanul – unul dintre cele mai importante orase din Iran, este denumit „Orasul Copiilor Polonezi”, pentru ca aici si-au continuat studiile la scolile armenesti, multi dintre copii refugiati. In iunie 2008 in Polonia a aparut un timbru care comemoreaza tragedia poloneza si modul uman in care polonezii au fost tratati in Iran. Poate ca astfel de evenimente ar trebui promovate mai des in mass-media, si ar merita sa dea de gandit celor care astazi se proclama aparatorii „civilizatiei europene” in fata asa-zisei „invazii Islamice”. Cea mai importanta civilizatie nu este cea europeana, nici cea Islamica, cea mai importanta este civilizatia umana, iar in timpul celui de-al doilea razboi mondial, iranienii musulmani au dovedit ca stiu sa fie oameni. Acum e randul europenilor.
Rep.: Cum vezi tu evenimentele din Turcia?
A.B.: Cu multă, atenţie şi rezervă. Linia trasată în ultimii ani de Erdogan şi partidul său AKP era cunoscută. Într-adevăr evenimentele din ultima vreme, această lovitură de stat controversată, care astăzi pare tot mai mult o înscenare, au şocat pe bună dreptate opinia publică occidentală. Observ o isterie accentuată vis-a-vis de acest subiect, peste tot vezi Erdogan, dictatură, Islam. Din nou acel joc al cuvintelor despre care vorbeam mai devreme. Occidentul se teme de islamizarea Turciei, dar uită un fapt foarte clar: Turcia este un stat musulman şi aşa s-a şi format. Cş a devenit un stat cu formă de conducere seculară după căderea Imperiului Otoman, şi odatş cu miscarea Kemalistş, este altă discuţie, dar chiar şi dupş această schimbare, nucleul Turciei a fost tot unul islamic. Din 1947, odată cu apariţia doctrinei Truman, menită să limiteze influenţa strategică a Uniunii Sovietice, Statele Unite au oferit protecţie militară şi ajutor economic Greciei şi Turciei. De atunci şi pană în zilele noastre Turcia s-a aflat în sfera de influenţă a Statelor Unite, iar armata turcă a protejat secularitatea statului dar mai ales direcţia vestică a acestuia. Aşa a apărut baza militara aeriana Adana, redenumită în 1958 ca baza militară aeriană Incirlik.
Democratia turcă, pe care mai toţi jurnaliştii români şi vestici o deplâng acum ca fiind martelată de Erdogan şi miscarea sa politică, s-a păstrat prin acţiuni similare celor desfăşurate zilele acestea în Turcia. Spre exemplu in 1980 a avut loc precedenta lovitură de stat militară, pe fondul violenţelor duse la extrem de mişcările politice de stânga şi de dreapta. Se estimeaza că aceste lupte politice au dus la asasinarea a peste 5000 de persoane. Această degringoladă politică năştea riscul unui razboi civil şi pe cel al schimbării orientarii Turciei de la Vest spre Uniunea Sovietică. În septembrie 1980 armata a intervenit decisiv preluând puterea pentru trei ani şi rescriind constitutia alături de alte 800 de legi care confereau societăţii turce un caracter militarizat. Constituţia a fost votata cu 92% în urma unui referendum în noiembrie 1982 şi a ramas în vigoare până în zilele noastre. Acum Erdogan doreşte să o schimbe.
Rezultatul acestei lovituri de stat a fost menţinerea Turciei în sfera de influenţă a Statelor Unite, dar în interiorul ţării a produs efecte extrem de negative: 650 000 de oameni au fost arestaţi, 1 700 000 şi-au pierdut locurile de muncă, au avut loc peste 210 000 de procese, 7 000 de oameni au fost la un pas de pedeapsa capitală, 517 au fost condamnaţi la moarte, 50 dintre ei fiind în final executaţi, 14 000 şi-au pierdut cetăţenia, paşapoartele a 400 000 de oameni au fost revocate, 30 000 au devenit refugiaţi în alte ţări, peste 300 de persoane au murit în condiţii suspecte, 3800 de profesori şi 47 de judecători au fost demişi, 31 de jurnalisti au fost condamnaţi la închisoare la un total de 3 315 ani de închisoare, iar 299 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul petrecut în închisoare. Pe lângă aceste statistici, epurarea lui Erdogan pare ceva aproape insignifiant. Toate acestea s-au întâmplat în 1980 nu pentru islamizarea Turciei, ci sub pretextul pastrării „Democraţiei şi secularismului” ţării. Probabil acelasi lucru s-ar fi întâmplat şi dacă lovitura de stat militară ar fi reuşit iar Erdogan şi regimul lui ar fi fost eliminaţi de la conducere.
Momentul loviturii de stat din 1980 este unul important pentru că este anul în care monarhia iraniana pro-americană se năruia, lăsând locul unei teocraţii islamice public declarată ca fiind anti-americană şi anti-israeliană. Ţinând cont de acest eveniment important, se poate face uşor legătura cu lovitura de stat din Turcia care a menţinut ţara în sfera de influenţă occidentală. America nu îşi putea permite să piardă în acelaşi an şi Turcia, după ce pierduse Iranul.
Nici un jurnalist din România nu şi-a pus întrebarea de ce oamenii nu au ieşit pe străzi să sprijine lovitura de stat, ci din contra s-au opus ei. Vor spune unii că cei care au ieşit erau suporteri ai lui Erdogan, un adevăr partial, dar foarte mulţi au ieşit nu pentru că îl simpatizează pe preşedinte, ci pentru că amintirile loviturii de stat din 1980 sunt încă vii în mintea lor, şi nu şi-au dorit ca aceste lucruri să se întâmple din nou în societatea turcă. De bine de rău, Erdogan este un preşedinte ales pe cale democratică, chiar dacă discursul şi acţiunile sale din ultima vreme nu intră în această sferă. În afară de asta, boomul economic înregistrat in ultimii ani de Turcia se datorează politicilor lui Erdogan şi partidului său, acesta este un lucru ce nu poate fi negat, şi el are o importanţă mare în Turcia, pentru că bunăstarea din ultimii ani contează mult pentru turci.
Rep.: Din ce cunoști tu, Erdogan este adeptul islamizării Turciei, în sensul înlăturării caracterului său laic? Și chestiunea asta o repetă obsesiv mass-media din România.
A.B.: Erdogan este adeptul Islamizarii Turciei pe modelul Fratiei Musulmane care a castigat acum cativa ani alegerile din Egipt, dar a fost inlocuita prin lovitura militara condusa de generalul Abdel Fatah el-Sisi. Cei care isi inchipuie ca Turcia va deveni un fel de Arabia Saudita sau Afganistan se inseala. Va exista un caracter Islamic mai pronuntat, dar nu unul atat de pronuntat ca in regatul Saudit. Din punct de vedere economic si militar Turcia va incepe sa joace atat pe piata occidentala cat si pe cea asiatica. Vom avea probabil un joc militar dublu, fata de Statele Unite si fata de Rusia. Imi vine greu sa cred ca vor renunta la parteneriatul cu Statele Unite, cel mai probabil insa alaturi de acesta va exista si un parteneriat puternic cu Rusia. Este insa posibil ca la un moment dat americanii sa fie nevoiti sa paraseasca baza militara de la Incirlik, dar nu cred ca asta se va intampla prea curand. Cea mai mare problema va fi scaderea calitatii sistemului de invatamant, ca urmare a concedierii a mii de profesori, si a corpului militar, care a pierdut in ultimele saptamani cadre specializate, cu o pregatire militara foarte buna realizata in Statele Unite. Acest lucru va subrezi societatea turca cel putin pentru 10 ani. Inchiderea de universitati si scoli, concedierea si persecutarea profesorilor, sunt actiuni profund ne-Islamice, tinand cont ca, asa cum spuneam mai devreme, la originile sale Islamul a promovat cu tarie educatia si stiinta prin califii din secolele 8-16, infiintand unele din primele universitati ale lumii, biblioteci, centre de traduceri, scoli si alte institutii cu caracter educational. Aceasta politica a fost continuata o buna perioada si de sultanii imperiului Otoman.
Ceea ce se intampla astazi nu cred ca merita definita ca „Islamizarea Turciei”, ci mai degraba „Erdoganizarea Turciei” prin utilizarea pretextului Islamic pentru a castiga popularitate in randul maselor. Un stat Islamic nu inseamna neaparat un stat inapoiat, ci diferit in anumite aspecte fata de statele occidentale. Un bun exemplu sunt Emiratele Arabe Unite, stat Islamic cu o viziune modernista orientata spre progres, educatie, afaceri, foarte deschis catre lumea occidentala, care desi nu este o democratie in sensul cel mai pur al cuvantului, are foarte multe elemente moderniste si chiar avangardiste.
Rep.: Iranul nu este o țară laică. Cum e viața în Iranul nelaic?
A.B.: Viata in Republica Islamica Iran este ingreunata destul de mult nu de caracterul Islamic al tarii, ci de sanctiunile economice impuse de Statele Unite, si apoi de pozitia geografica dificila din punct de vedere strategic si politic ( inconjurati de Afganistan, Pakistan si Irak – zone cu focare fundamentaliste extrem de pronuntate). In plus de asta razboiul cu Irakul din anii 80 si-au pus amprenta asupra tarii, si a fost nevoie de multi ani pentru ca societatea iraniana sa isi revina. La fel ca si in Turcia de astazi, Revolutia Islamica din 1979 a adus cu ea si o epurare a armatei iraniene, lucru care s-a dovedit a fi extrem de dureros odata cu invazia irakiana din 1980. Armata, desi bine echipata cu armament american cumparat in vremea ultimului Sah, nu avea cadre pregatite si capabile sa faca fata acestei invazii. Peste un milion de iranieni si-au pierdut viata aparand Iranul de invazia lui Saddam Hussein, multi dintre ei fiind tineri sub 25 de ani. Astazi pretutindeni in Iran vezi cimitirele acestor eroi, si imaginile lor pe cladiri, la intersectiile strazilor sau pe marile bulevarde. Desi s-a terminat in 1988, razboiul cu Irakul este inca viu in mentalul societatii iraniene.
Desi este o republica Islamica, Iranul nu este un stat habotnic, anti-stiinta sau anti-educatie. Din contra, se pune foarte mult accent pe educatia tineretului, in special a femeilor, peste 62% din studenti fiind femei. Au avut pana acum 4 femei vicepresedinti, si numerosi parlamentari din sfera feminina. Lupta politica interna este dominata de 2 tabere clar determinate, cea a conservatorilor Islamisti care vor sa ramana pe linia Revolutiei Islamice din 1979, in conflict deschis cu Statele Unite si Israelul, si tabara modernistilor, deschisi spre dialog, comert, parteneriate strategice, economice si culturale cu vestul. Actualul presedinte, Hassan Rouhani face parte din tabara modernistilor, la fel ca si fostul presedinte Mohammad Khatami, ambii fiind votati de foarte multi tineri dornici de schimbare. Din aripa conservatoare il avem pe celebrul Mahmoud Ahmadinejad, ale carui discursuri au fost rastalmacite in fel si chip in vest de presa occidentala, fiind demonizat si antagonizat ani de-a randul.
Imaginea promovata in Vest despre Iran este aceea a unui stat radical care spanzura homosexuali si ameninta ca va sterge Israelul de pe harta lumii. Dincolo de retorica revolutionara anti-americana si anti-israeliana, se simte dorinta normalizarii relatiilor cu sfera occidentala. Tinerii iranieni nu sunt fundamentalisti islamici, sunt foarte deschisi catre vest, in general foarte educati si buni cunoscatori ai culturii persane pe care o promoveaza si cu care se mandresc, la fel cum se mandresc si cu istoria lor imperiala fabuloasa, care incepe inca din antichitate de pe vremea lui Cyrus cel Mare, a lui Darius si a lui Xerses, si care continua mai tarziu cu imperiul Part si cel Sasanid. Dupa cucerirea araba si invazia mongola, avem incet incet un reviriment al culturii Persane promovat de dinastia Safavida, urmata de Qajari si de Pahlavi, ultima dinastie a Iranului. Spre deosebire de arabi care in mare parte isi trag identitatea din Islam, iranienii se identifica prin imperiile pre-Islamice pe care stramosii lor le-au creat si care au controlat Orientul Mijlociu, Maghrebul, ajungand pana in India. Cultura bogata si variata, muzica, fabuloasa poezie persana si obiceiurile diferite de la zona la zona, fac din iranieni un popor cu o identitate nationala profunda si foarte clar conturata. Ei sunt persani, vorbind o limba indo-europeana, si se diferentiaza clar de arabi, popor semitic.
Viata in Iran are bunele si relele ei ca peste tot, principalele probleme venind din sfera economica, datorita sanctiunilor impuse de Statele Unite, apoi datorita problemelor din regiune, dublate de probleme interne legate de coruptie, consumul de stupefiante aduse din Afganistan – la moda in cercurile de tineri proveniti din familii bogate, precum si dorinta multora de a avea mai multe libertati si optiuni. Totusi, fata de multe alte tari din Orientul Mijlociu, Iranul este inca o oaza de stabilitate, si o tara cu un potential turistic extrem de mare pentru cei interesati sa descopere o civilizatie veche de mii de ani, cu o cultura extrem de bogata si diversa. Iranul, Egiptul, Siria si Turcia sunt tarile cu istorie si traditie din Orientul Mijlociu, care au foarte mult de oferit din punct de vedere turistic si cultural celor interesati.
Din punct de vedere uman iranienii sunt oameni foarte calzi si ospitalieri. Nu sunt agasanti, nu te lovesc cu intrebari, sunt bine educati si se comporta foarte frumos cu strainii. Se simt bine cand vad oameni interesati de cultura si istoria lor si cauta mereu sa lase o impresie cat mai buna. Desi forma de stat este cea de republica Islamica, nu as putea sa-i definesc pe iranienii ca fundamentalisti Islamici. Din contra, cred ca la nivel de obiceiuri si chiar organizare exista foarte multe paralele intre Islamul Shia practicat in Iran si Ortodoxia din Romania, ceea ce pentru multi ar putea suna paradoxal, dar chiar nu este.
Rep.: Dacă ai avea puterea să schimbi ceva în contextul tulbure din zilele noastre în spațiul islamic, ce ai schimba sau pentru ce schimbare ai milita?
A.B.: Militez pentru o reforma accentuata a lumii Islamice, pentru o reformare a acestei religii si civilizatii, in raport cu realitatile moderne. De asemenea lupta impotriva funamentalismului Islamic nu poate fi dusa doar de occident, ea trebuie sa vina din interiorul lumii Islamice. Ei trebuie sa realizeze ce merge prost, ce produce haos, moarte, habotnicie, inapoiere, ignoranta si sa lupte impotriva acestor lucruri. Si exista destule voci si initiative care incet incet vor schimba aceste lucruri in bine. Am aceasta convingere.
Poate parea paradoxal dar intr-un fel, Daesh/ISIS sunt cel mai bun lucru care se putea intampla lumii Islamice. Daca Al Qaeda isi gasea simpatizanti initial pentru ca lupta impotriva Occidentului si raspundea violent imixtiunilor acestuia in Orientul Mijlociu, Daesh/ISIS este o organizatie simpatizata acum doar de fundamentalistii islamici dusi la extrem, si probabil de o patura de psihopati si criminali. Nici un musulman cu mintea la cap nu cred ca mai poate gasi o farama de simpatie pentru Daesh/ISIS. Crimele si barbarismul acestora, impunerea sclaviei, executiile in masa, distrugerile unor monumente istorice antice care au existat si in vremea dinastiilor Islamice, distrugerea bisericilor si a moscheilor, toate acestea au aratat lumii cat de otravitoare poate sa fie o ideologie religioasa dusa la extrem, asa cum este cea Salafi-Wahhabita. Impotriva acestui tavalug ucigas, populatia din Irak s-a unit si lupta in fiecare zi, sunni, shia, crestini, yazidi, toti uniti sub identitatea irakiana, hotarati sa scape de extremistii care le-au invadat tara.
Exista chiar si voci venite din sfera religioasa care militeaza pentru separarea puterilor in stat si transformarea statelor arabe in state democratice seculare. Un exemplu in acest sens este Iyad Jamal Al-Din, intelectual si politician irakian, care desi este cleric Shia, militeaza pentru secularizarea Irakului. Alte voci cer pe un ton vehement modernizarea lumii Islamice si reformarea acesteia: scriitorul algerian Anwar Malek, Ibrahim Al-Buleihi – fost membru al consiliului Saudit Shura, ‚Abd Al-Hamid Al-Ansari – decan al Universitatii de Drept Islamic din Qatar si multi altii. Din pacate vocile lor sunt ignorate in mass-media occidentala, care prefera „Senzationalismul” prin prezentarea exclusiva a aspectului fundamentalist Islamic.
Un alt aspect care trebuie reformat este rolul femeii in societatea Islamica. Exista progrese in acest sens, insa eforturile trebuie continuate, indiferent de presiuni sau prejudecati. Promovarea educatiei in randul tinerilor, indreptarea energiilor lor catre studiul stiintelor si artelor, asa cum se intampla in timpul califatelor Abasside si Fatimide, precum si o deschidere mai larga fata de cultura occidentala, sunt aspecte care ar usura reformarea si modernizarea lumii Islamice.
Rep.: Aceeași întrebare și pentru Europa de azi, ce ai dori să vezi schimbat în ea, vizavi de „ciocnirea” dintre islam și creștinism, care se tot invocă, apropo de actele teroriste cu caracter religios?
A.B.: Nu exista o ciocnire intre Islam si Crestinism, din simplul fapt ca Occidentul nu mai reprezinta Crestinatatea, ci un ansamblu de natiuni seculare, in care religia pierde tot mai mult teren. Ciocnirea se desfasoara in interiorul Islamului, intre musulmanii traditionali si adeptii ideologiei fundamentaliste Salafi-Wahhabite care are ca scop eliminarea tuturor celorlalte forme de interpretare Islamica, in favoarea versiunii lor fundamentaliste
Actele de terorism din Europa, din ultima vreme au ca scop crearea mediului propice pentru un razboi civil in tarile occidentale unde numarul musulmanilor este mare: Franta, Marea Britanie si Germania. Logica extremistilor este ca daca vor crea suficient de multe atentate, majoritatea occidentala se va razvrati asupra musulmanilor, care vor fi nevoiti atunci sa se alature Daesh/ISIS pentru a avea sanse sa scape din aceasta confruntare. Se doreste inocularea ideologiei Salafi-Wahhabite in moscheile cladite cu fonduri Saudite in Europa, si manipularea unui numar cat mai mare de credinciosi, pana cand celelalte forme traditionale de interpretare a Islamului, caracterizate prin toleranta, profunzime mistica, apetit pentru cultura, stiinta si arta, vor deveni istorie, singura varianta a Islamului ramanand cea creata de Muhammad Ibn Abd al-Wahhab in secolul 18, si adoptata de familia regala al Saud ca doctrina religioasa de stat in Arabia Saudita.
Practic Daesh/ISIS loveste in musulmanii de pretutindeni, de la cei din Orientul Mijlociu pe care ii ucide in mod direct, pana la cei din Europa pe care ii elimina fie prin atentate, fie incearca sa-i radicalizeze si sa-i intoarca impotriva semenilor lor musulmani sau non-musulmani. Sarcina lor devine si mai usoara pe fondul presiunilor si manipularilor marsave realizate de extremistii de dreapta europeni, care pun gaz pe foc, amplificand astfel un conflict care ii lasa fara prea multe optiuni pe musulmanii de buna credinta. Discursul islamofob din media a devenit atat de accentuat, incat am asistat la nasterea unui termen absolut penibil, acela de musulman “moderat”, o prostie lamentabila cu puternic iz xenofob. A fi musulman inseamna a crede intr-o singura Divinitate si in unicitatea sa, si a crede ca profetul Muhammad este mesagerul sau. Aceasta este esenta marturisirii de credinta in Islam, “Shahada”. Nu exista moderatie in acest fapt, nu poti crede “moderat” in Divinitate si unicitatea sa, acest termen este un non-sens. Mai bine s-ar vorbi despre Wahhabit, acela care in numele ideologiei sale extremiste, doreste si lupta pentru a elimina celelalte scoli de interpretare din lumea Islamica.
Revenind la intrebarea ta, ce as dori sa vad schimbat in Europa, as incepe cu o mai buna cunoastere a lumii Islamice, o autentica cunoastere a realitatilor din Orientul Mijlociu, promovata intens in mass media occidentala Este important ca oamenii din vest sa vada in musulmani alti oameni, cu nimic mai rai sau mai buni decat ei, cu griji, cu dorinte, cu nevoie, cu drame si bucurii. Sunt sigur insa ca acest lucru nu se va intampla, mai ales datorita motivelor economice, politice si sociale. Mi-as dori ca ipocrizia occidentala sa dispara, si o asumare reala a actiunilor politice si militare care au creat haosul din Orientul Mijlociu sa fie realizata. Mi-as dori ca occidentali in loc sa-i priveasca cu ura si teama pe musulmani, sa incerce sa ii cunoasca mai bine, sa le inteleaga suferintele si trecutul si sa ii ajute in lupta impotriva extremismului. Asta ar fi in interesul tuturor, si al occidentului si al lumii Islamice. Mi-as dori sa vad un occident care iese din apatie si cere vehement tragerea la raspundere a celor responsabili pentru genocidul irakian si pentru deceniile de implicare dezastruoasa in Orientul Mijlociu. Mi-as dori ca presa sa fie mai responsabila, mai onesta, sa nu mai serveasca grupurilor de interese politice si economice, si sa prezinte realitatea asa cum este ea, nu din perspectiva islamofoba si xenofoba. Antagonizarea si eliminarea oricaror forme de empatie fata de cei din Orientul Mijlociu este un precedent extrem de grav si periculos. Nu stiu cati realizeaza ca am ajuns in secolul 21 sa discutam daca oferim sau nu drepturi garantate prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului unor refugiati, pe criterii religioase si etnice.
Mi-as mai dori sa vad lideri politici occidentali capabili sa puna piciorul in prag, sa taie vanzarile de armament catre tarile care sprijina fundamentalismul Islamic, sa le izoleze diplomatic si militar, apoi sa incerce sa repare nedreptatile comise in secolul 20 celor din spatiul Orientului Mijlociu. Sunt multe rani care trebuie vindecate, din pacate pe zi ce trece, aceste rani se inmultesc.
In final mi-as dori ca acest asa-zis conflict al civilizatiilor, nascut la 1099, sa fie de domeniul istoriei, si un dialog dominat de cunoastere reciproca, toleranta si intelegere sa se nasca. Un dialog autentic, bazat pe principii umane, nu pe interese economice si strategice meschine, care servesc doar marilor puteri, si niciodata oamenilor de rand. Sunt optimist, pentru ca aceste schimbari pot fi facute doar de oameni, iar in Orientul Mijlociu am cunoscut oameni superbi, inteligenti, toleranti, umani si onesti, la fel ca si in Occident.
Alexandru CĂUTIȘ
