Logo Cosmin.jpg

invata limba persana la biblioteca judeteana arges

Invata limba persana GRATUIT!

VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners

Poezia ”Ulciorul” de Omar Khayamm

Omar Khayamm, filosof, matematician, astronom și poet iranian, a trăit între 1048 și 1131. Lucrările lui științifice și poezia au influențat semnificativ poporul persan și prin traducere, întreaga lume.
Mausoleu de la mormântul lui din Nishapur, în nord-estul Iranului, este loc de pelerinaj pentru iranieni. Prin traducerea poeziilor lui cu strofe din patru versuri, catrene, Omar Khayyam este astăzi cel mai renumit poet persan în afara lumii vorbitoare de limbă persană.
Vă prezentăm ”Ulciorul” una dintre cele mai frumoase poezii ale lui Omar Khayamm, catrenele care au dus faima poeziei persane în lume, în traducerea lui George Lesnea.

Citeşte mai departe: Poezia ”Ulciorul” de Omar Khayamm


Sursă foto: Revista culturală ”Satul natal”, Anul 4, Nr. 16/2005, p. 9.

Limba persană

Limba persană (numită și limba farsi) este o limbă indo-europeană, este astăzi limba oficială a Iranului, Afganistanului (alături de limba urdu) și Tadjikistanului. Comunități importante vorbitoare de limbă persană se mai găsesc în Uzbekistan, India, Pakistan, S.U.A. și Israel. Aproximativ 110 milioane  de oameni vorbesc limba persană și dialectele ei locale.

Citeşte mai departe: Limba persană
În antichitate limba persană a fost principala limbă vorbită în Imperiul Persan, unul dintre cele mai importante imperii ale Asiei. Pentru scriere se foloseau semnele cuneiforme. Primele secole ale erei noastre aduc modificări limbii, Imperiul Sasanizilor folosind scrierea pahlavi pentru limba persană. După cucerirea arabă din secolul VII limba persană a devenit una dintre principalele limbi ale culturii islamice din Asia fiind folosită ca limbă de prestigiu în Asia Centrală și de Sud chiar de popoare care nu o vorbeau ca limbă maternă. Alfabetul arab a fost preluat pentru scriere și un număr impresionant de cuvinte arabe au început să fie folosite de iranieni. Limba persană a fost limba oficială a împăraților moguli din India până la venirea colonizatorilor britanici în secolul XIX. În perioada contemporană limba persană s-a îmbogățit cu neologisme străine, majoritatea provenite din limbile franceză și engleză.

Citeşte mai departe: Limba persană
Sursă fotografie: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Farsi.svg?uselang=fa
Sursă hartă:http://en.wikipedia.org/wiki/Persian_language

Basme persane

Literatura persană este faimoasă pentru minunile create de poeții persani din perioada secolelor X – XV. Ferdousi, Omar Khayyam, Saadi, Hafez și Giami au ridicat poezia persană pe culmi nemaiatinse înaite și după această perioadă dar au și umbrit toate celelalte genuri literare. Basmele și poveștile populare persane au ieșit din această umbră relativ recent, la mijlocul secolului XIX atunci când călători străini au cules și tradus pentru prima dată  basme persane populare. Britanicul J. Malcolm, germanul H. Brugsch, rușii A.M. Nicolski și A.V. Jucovski, danezul A. Christensen, soții britanici Lorimer, francezul H. Massé și germanul O. Mann au cules basme din Iran pe care apoi le-au publicat traduse în țările lor.1
Basmele persane populare s-au transmis din vremuri îndepărtate prin viu grai, îmbogățite sau slăbite de talentul povestitorului. Supraviețuirea peste veacuri a basmelor, această imensă bogăție culturală, se datorează în principal povestitorului, cel care trăbătea satele și orașele spunând basme și pilde oamenilor și trăind de pe urma îndemânării sale, dar și sensibilității firii iranienilor. Preluăm descrierea unui asemenea povestitor întâlnit de iranistul rus A.A. Romaskevici în Iranul începutului de secol XX: ”Povestitorul – e numai mișcare și viață: el țipă, din când în când vorbirea trece în cântec, gesticulează cu patimă, pășește, când încet și liniștit, când se mișcă repede, răsucindu-se în toate părțile și arcuindu-și întreg trupul, imitând mișcările și acțiunile personajelor basmului.”2 
În România basmele persane cu bogățiile nemaipomenite, moscheile înalte până la nori, palatele padișahilor înconjurate de grădini de vis, suitele suveranilor acoperiți în aur și petre prețioase, vizirii și sfătuitorii regilor cu bărbile lor lungi, haremurile cu cele mai frumoase femei din împărăție, gălăgia caravanseraiurilor și aglomerația bazarurilor au fost toate aduse de Viorel Bageacu. Cartea lui Viorel Bageacu ”Padișahul și vizirul, basme persane” apărută în 1971 la Editura Minerva conține 35 de basme persane, o prefață realizată științific de 17 pagini și o notă care indică sursa basmelor traduse. Notele de subsol sunt deosebit de bine realizate, explicite, cartea putând fi folosită pentru alte lucrări științifice, fiind adresată atât copiilor cât și publicului larg, studenților sau cercetătorilor. 

Citeşte mai departe: Basme persane
 
În anul 2011 la Editura Polirom a apărut cartea ”Cele mai frumoase basme persane”, o selecție și traducere din limba persană de Viorel Bageacu. Cartea cuprinde 21 de basme, șase dintre ele întâlnite și în traducerea de la Editura Minerva din 1971. Scrisul este mai mare, foarte potrivit bunicilor și copiilor, iar șapte desene ne ajută în imaginarea lumii basmelor persane. Este limpede că această carte se adresează în primul rând copiilor, neputând fi folosită ca o sursă științifică. Pentru exemplificare luăm basmul ”Negustorul” prezent în ambele cărți. Chiar la început, este vorba de suma de 300 de derhami, monedă care are în ambele cărți notă de subsol, după cum urmează. Minerva 1971 scrie: ”Derham, monedă de argint în sistemul monetar arab. A circulat în toate teritoriile califatului. De origine grecească, denumirea a fost luată de arabi de la perși, care băteau aceste monede înainte de cucerirea țării de către arabi. Cântărea 4,25 grame. În povestirile populare toate monedele de argint sînt cunoscute drept derhami.”3 Nota de subsol din cartea Editurii Polirom este următoarea: ”În povești, monedele de argint sunt numite derhami.”4 

Citeşte mai departe: Basme persane
 
Bine ar fi să citim culegerea din 1971, cu paginile ei îngălbenite de vreme și bogăția explicațiilor științifice. Deși este mai greu de găsit, cartea merită efortul căutării prin biblioteci. Bine ar fi să citim și culegerea din 2011, cu scrisul ei mare și înfrumusețări aduse paginilor, carte întâlnită în toate librăriile. Cel mai bine ar fi să citim ambele culegeri de basme, să ne afundăm în vraja poveștilor persane, să ne îmbogățim imaginația și creativitatea.

_______________________________________________________________ 
1 Vladimir, Colin și Viorel, Bageacu, Padișahul și vizirul, basme persane, București, Editura Minerva, 1971, p. VIII-IX.
2 Idem, p. VII.
3 Idem, p. 320.
4 Viorel, Bageacu, Cele mai frumoase basme persane, Iași, Editura POLIROM, 2011, p. 35.

Divanul persian de Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanul a scris în anul 1940 povestea orientală ”Divanul persian”, poveste ce ne duce cu gândul la ”1001 de nopți”, o culegere de povești care prezintă înțelepciunea învățaților și încântă cititorul cu farmecul lumii orientale. Lupta dintre adevăr și minciună, corectitudine și nedreptate, caracteristică Orientului se înfățișează pe deplin cititorului sub pana marelui scriitor român. 

Citeşte mai departe: Divanul persian de Mihail Sadoveanu 
Autorul plasează povestea în timp pe vremea împăratului persan Kira (Cyrus), iar spațiul de desfășurare este Imperiul Persan cu capitala la Bahaban. Citind povestea ajungem să ne îndoim de timpul desfășurării acțiunii, bănuind mai degrabă că povestea medievală persană a fost transpusă de autor în vremuri mult mai vechi: Bahabanul nu poate fi decât Isfahanul, capitala Imperiului Persan în Evul Mediu sub conducerea dinastiei Safavide; personajul principal al poveștii, prințul Farid poartă un nume de origine arabă, care deși nu este islamic, este evident că a fost preluat și nu este original iranian; ”Domnul Dumnezeu” deși numit Mitra, este limpede că nu poate fi decât Dumnezeul iranienilor islamici; ”Halal să-mi fie” este o expresie pur islamică; relatarea biblică despre Adam și Eva, amintită în ”Divanul persian”, a intrat în cultura iraniană după islamizare; ”cetatea Basora, la malul mării” nu poate fi decât orașul irakian Basra, localitate înființată de ocupanții arabi islamici și inexistentă până în seculul 7 d.Hr. Oricare ar fi vremea desfășurării acțiunii, povestea este superbă și o recomandăm călduros cititorului. Lectură plăcută.


Sursă foto: http://bookcity.ro/literatura-pentru-copii/literatura-romana---copii/divanul-persian-41985.html

Alfabetul limbii persane

Alfabetul limbii persane
Pentru scrierea limbii persane se folosește alfabetul arab (la care se adaugă patru litere speciale pentru sunetele p, ci, j și gi). Se scrie de la dreapta la stânga (numerele fac excepție, se scriu de la stânga la dreapta) în sensul invers scrierii latine.
Scrierea limbii persane cu alfabet arab redă destul de bine consoanele și imperfect vocalele. Fiecare literă are patru reprezentări grafice, în funcție de poziția ocupată în combinația de litere. Prima poziție este cea izolat, care este și cea mai reprezentativă formă, fiind practic SIMBOLUL literei. Celelalte trei sunt: INIȚIAL (literă la început de cuvânt sau care urmează unei pauze impuse), MEDIAL (litera se scrie legată de alte litere în ambele părți) și FINAL (litera se află la sfârșit de cuvânt).
Principalele două caracteristici ale scrierii limbii persane sunt:
1. Literele au poziții diferite față de linia orizontală a scrierii, unele fiind plasate deasupra, altele coborând sub ea.
2. Numeroase litere au aceeași formă, dar numărul și plasarea punctelor le deosebesc între ele. Punctele pot fi unul, două sau trei, plasate sus sau jos față de literă.

Citeşte mai departe: Alfabetul limbii persane

Alfabetul persan.
Sursa foto: Viorel, Bageacu, Limba persană, Ed. Universității București, 1988, p. 45 – 46.