Logo Cosmin.jpg

invata limba persana la biblioteca judeteana arges

Invata limba persana GRATUIT!

VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners

Cum au fost Zilele Artei Iraniene

Sfârșitul săptămânii trecute a adus un eveniment valoros și rar în viața culturală a Bucureștiului. Nu mă refer aici la concertul lui Julio Iglesias de la Sala Palatului deși mama mea îl ascultă cu drag de zeci de ani și este într-adevăr unul dintre cei mai buni interpreți pe care îi are lumea noastră contemporană. Mă refer la Zilele Artei Iraniene desfășurate vineri și sâmbătă în Sala Acvariu a Muzeului Țăranului Român. Eu am fost prezentatorul și traducătorul expoziției, munca mea fiind acolo mult mai ușoară decât este acum căci frumusețea exponatelor vorbea de la sine. Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu ați vizitat expoziția de artă iraniană imi iau eu libertatea de a face o descriere, deși nu sunt un critic de artă și până și eu imi găsesc cuvintele mici și sărace încercând să prezint frumusețea obiectelor expuse.
Șase meșteri iranieni, fiecare pentru domeniul său au participat la expoziția Zilele Artei Iraniene. Prima prezentare pe care o fac este a sculpturii, inciziei în vase de metal. Meșterul primește vasul de cupru îmbrăcat cu un strat lucitor de cositor. Cositorirea vaselor de cupru de minoritarii spoitori, care acopereau cuprul cu zinc, este o meserie dispărută aproape complet de pe plaiurile noastre. Țiganii noștrii nu au dus însă niciodată meseria la nivel de artă, așa cum fac de secole meșterii populari iranieni. Meșterul iranian ia vasul cositorit și folosind numai dalta și ciocanul aplică mii și milioane de incizii scoțând la iveală scene din povești și mituri persane, imagini din poeziile persane, texte sacre sau profane, modele geometrice sau florale, tot ce îi inspiră imaginația. În funcție de calitatea muncii meșterului, o asemenea lucrare îi poate lua zile, săptămâni și chiar luni de zile. Nu numai lucrarea finală este impresionantă, dar chiar și etapele ei. Să vezi jumătate din farfurie neatinsă și cealaltă jumătate prinzând viață cu diferite forme sub mâna și dalta artistului. Artistul iranian prezent la expoziția a realizat în mod repetat diverse modele în fața publicului, pe o farfurie la care a lucrat pe timpul expoziției. Farfuria cu pricina era fixată pe un strat de smoală pentru a asigura stabilitatea obiectului de lucru. Toate obiectele din jurul artistului, sculpturile în vase de cupru îi aparțin artistului pe care îl vedeți în fotografie. Tradițional asemenea vase erau folosite în casele iranienilor: tăvi pentru servirea ceaiului, recipiente pentru diferite lichide și diverse alte utilități. Acum sunt însă obiecte de decor expuse pe pereți sau pe mobila sufrageriei. Domnia sa mi-a arătat și câteva fotografii din magazinul pe care îl are la Isfahan în Iran. Impresionant! Mi-a spus că nu a putut aduce mai multe obiecte pentru a le arăta publicului român limitat fiind de cele 23 de kilograme permise de biletul economic de avion. Veniți la București la recomandarea și cu sprijinul Ministerului Culturii Iranului, artiștii iranieni sunt nume cunoscute ale domeniului lor, cu zeci de ani de experiență. 

 

Zilele Artei Iraniene


Masa cu vase emailate a fost așezată chiar lângă ușa de intrare în salonul expoziției și se crea aglomerație căci vizitatorii se opreau chiar de la intrare vrăjiți de frumusețea obiectelor expuse. Cât erau de frumoase... Procedeul de producție este următorul: vasul roșu de cupru se emailează și apoi se arde într-un cuptor special la temperatura de 45 de grade. Vasul devine alb și emailul este definitiv fixat. Atunci începe practic munca meșterului. El desenează diverse modele pe vas. Modelele pot fi scene din povești, imagini, desene, maxime, rugăciuni, motive geometrice sau florale. Vasul prinde viață sub pensula artistului, își spune povestea. Ultima etapă este arderea vasului pentru fixarea definitivă a modelului. Cu o cheie sau o monedă artistul râcâia dur vasele pentru a arăta publicului cum nu rămâne nici măcar o zgârietură pe suprafața pictată. M-a încurajat și pe mine să fac această demonstrație publicului și am făcuto de zeci de ori. Meșterul mi-a spus că pot face demonstrația și cu un băț de chibrit aprins sau cu bricheta, dar nu am încercat asta să nu aprind materialele inflamabile ale pictorului de la masa alăturată.

Zilele Artei Iraniene vase emailate

 

La secțiunea de pictură erau expuse adevărate minuni. Aici las fotografia să mă ajute, simt că nu pot să descriu ce vedeți în imagine. Apărută din timpuri imemorabile, pictura persană a evoluat devenind prin miniatură una dintre cele mai rafinate arte ale poporului iranian. Cine a citit romanul ”Numele meu este roșu” al scriitorului turc Orhan Pamuk, are o imagine a evoluției în timp acestei arte persane. Secțiuni întregi ale imaginilor sunt pictate cu o pensulă realizată din câteva fire de păr de pisică. Sunt mici cât vărful acului, artistul folosind în majoritatea timpului o lupă pentru a picta. Alăturarea acestor puncte minuscule dă impresia de imagine fotografică nu de pictură. Aceste desene sunt fotografiile antice și medievale ale culturii și civilizației persane. Tot în aceste desene se inserează foițe de aur sau aur lichid. Se lucrează săptămâni și luni de zile la realizarea unei asemenea lucrări, este poate cea mai reprezentativă latură a artei persane care o descrie în ansamblu: grija pentru detaliu și realizarea unei opere nu neapărat de mari dimensiunui, ci mai degrabă valoroasă prin minuțiozitatea ei. Cum puteți vedea în fotografie, pictura este protejată cu o folie de celofan și o doamnă mi-a spus vineri că este o grosolănie. I-am răspuns că în timpul expoziției și prezentării publicului, dacă numai câteva persoane ar trage cu degetul pe fotografie ar fi suficient să strice pictura, folia de celofan fiind numai o protecție a picturii. S-a uitat la aglomerația din jur și mi-a dat dreptate.

Zilele Artei Iraniene pictura

 

Tot în această categorie se încadrează și obiectele utilitare confecționate din os de cămilă. După ce osul este retezat în diverse forme și șlefuit, este desenat și pictat. Apoi se lăcuiește pentru fixarea permanentă a modelului. Sunt astfel realizate cutiuțe pentru bijuterii și mici recipiente folosite în trecut pentru păstrarea prafului de cărbune. Este creat astfel un recipient pentru rimelul antic, folosit de iranience pentru înfrumusețare.
Ajungem acum la împletirea firului de cupru și de argint, la filigramul persan. O minune. Este o broderie metalică de o frumusețe unică. Artista iraniancă mi-a spus că a face broderie din metal nu este numai o meserie, este un mod de viață. Trebuie să iubești arta, să te separi de lumea exterioară atunci când lucrezi, să cobori în lumea ta. Este o artă care nu este neapărat ereditară, așa cum sunt majoritatea domeniilor artizanatului iranian. Trebuie să simți palpabil frumusețea modelului, să asculți vocea cuprului și argintului. Numai așa vei putea să îl înțelegi, să îi vorbești și să îl modelezi. Nenumăratele ore de muncă nu te vor mai obosi, focul nu îți va arde degetele. Oficialii Muzeului Țăranului Român nu au permis însă artistei iraniene să facă demonstrații cu foc deschis, domnia sa fiind astfel limitată la prezentarea obiectelor deja realizate. Deși artificiale, florile din filigram de cupru suflat în argint sunt superbe. Cerceii și brățările din fir de argint pur, suporturile pentru șervețele, broderia tăvilor și farfuriilor. O vizitatoare rămăsese cu ochii la paharele cu brățară din cupru argintat. Îmi zice: ”Offff, cât e de frumos! Să mă aștepte și cu cina pregătită... Nu ar uita noaptea aia!”.

 

Zilele Artei Iraniene filigram


Secțiunea următoare este lucrul în lemn, deși nu este numai lemn, hatamkari cum spun iranienii. Artistul ia fire de cupru de diferite forme și grosimi, fire din lemn de portocal de diferite forme și mărimi, bucăți foarte bubțiri din os și le presează. Apoi le lipește și dau impresia unui monolit. Sunt aproximativ 125 de elemente pe centimetrul pătrat. Sunt tăiate apoi felii foarte subțiri, de câțiva milimetri și lipite cu aracet pe o foaie de lemn subțire ca hârtia. Acesta este modelul care apoi se lipește pe diferite cutii sau alte obiecte din lemn (obiecte realizate în general din lemn de nuc sau de portocal). Apoi se lăcuiește toată suprafața lucrată. Părți din obiect pot fi lăsate libere pentru a fi apoi desenate sau aplicate cu inserții de sidef. Traducând pentru artist am înțeles că în general această meserie este ereditară, domnia sa face asta de 40 de ani, fiul cel mare, care are 24 de ani îi calcă pe urme. De trei sute de ani, sunt șapte generații de când familia lui este dedicată acestei meserii, meșteșugul fiind lăsat mai departe din tată în fiu. Domnia sa cu fiul cel mare au realizat poarta de intrare în palatul sultanului Kuweitului, lucrare realizată în patru ani de zile pentru 1 milion de dolari. Alte lucrări ale atelierului de familie pe care îl conduce sunt expuse în mari muzee ale lumii, meșterul având certificat de meșter artizat recunoscut de UNESCO. Traducând răspunsurile meșterului la întrebările publicului am mai înțeles ceva demn de laudă: toate obiectele de artizanat iraniene care sunt exportate (normal că în afara celor de patrimoniu) nu sunt impozitate la ieșirea din țară, statul încurajând și pe această cale promovarea culturii persane în lume.

 

Zilele Artei Iraniene lemn

  
Secțiunea lăsată la urmă este a covoarelor persane. Stând ani de zile în Iran, am intrat de nenumărate ori în magazine de covoare manuale persane. De asta mi s-a părut sărăcăcioasă secțiunea prezentă la Zilele Artei Iraniene, dar mi s-a explicat că problema a fost și de data asta limita celor 23 de kilograme permise la biletul economic. În ciuda acestui fapt, câteva covoare iraniene manuale au ajuns la expoziție. Am reușit să agățăm cele trei covoare din fotografie pe paravanul din spate ajutați și de Peter, colaboratorul irlandez al Muzeului Țăranului Român. Zice Peter, cu accentul lui puternic, după ce am agățat covoarele: ”Imi place să lucrez în România. Lucrurie se fac repede și simplu. Dacă am fi fost în Irlanda, trebuia să vină cineva de la Ministerul Muncii să se asigure că paravanul nu va cădea în capul cuiva, trebuiau făcute scrisori și luate aprobări.” Mi-a plăcut de Peter că ne-a ajutat atât de util, că are un spirit atât de deschis dar și pentru că este, ca și mine, fan al trupei irlandeze U2.

 

Zilele Artei Iraniene covoare persane


Covorul mare din fotografie are ca dimensiuni aproape trei pe doi metri și a fost lucrat de două persoane timp de doi ani de zile. Materialul, aproape în proporție egală este mătase naturală (modelele trasate cu alb) și lână de pe ceafa oilor (modelele maronii). Se pare că lâna de pe ceafa oilor, mai mult decât cea de pe spinare, este mai moale. Fiecare centimentru pătrat are 80 de noduri, rămânând imaginației dumneavoastră să le socotească pe toate. Un asemenea covor prețuiește aproape 10 mii de euro și tot este o muncă prost plătită. Eu am văzut în Iran oameni care lucrează covoare, au buricele degetelor numai tăieturi și bătăruri, pielea devenind în timp extrem de aspră. Iar cu degetele alea aspre fac asemenea minuni, covoare catifelate atingerii degetelor. Celelalte covoare, deși din mătase naturală nu m-au impresionat, fiind lucrate cu flori mari, gaabeh cum le spun iranienii, un fel de macaturi românești. Ce mi-aș fi dorit aici să văd erau acele tablouri din mătase naturală, atât de fin realizate încât de la un metru distanță nu iți dai seama că nu este pictură sau fotografie, ci că este covor. Covoare înrămate cu imagini cu fete care dansează, de zici că au viață și vor ieși din ramă, de peisaje cu flori că respiri adând să le simți mirosul. Când l-am întrebat pe responsabil de ce a adus din Iran șapte macaturi foarte asemănătoare și nici un tablou am primit un răspuns neconvingător. Sub așteptări, căci în fond covoarele persane sunt în lume cea mai cunoscută latură a artei persane. Așteptăm revanșa.
Mi-a mai spus responsabilul covoarelor că în timp a dispărut obiceiul iranienilor de a lăsa intenționat o mică greșeală în alcătuirea modelului covorului. Mirați ei înșiși de frumusețea covoarelor produse, iranienii evului mediu lăsau intenționat o mică greșeală, căci perfecțiunea este numai a lui Dumnezeu. Acum perfecțiunea este tot a lui Dumnezeu, dar nu mai lasă mica greșeală intenționată în modele covoarelor.
Toți artiștii prezenți la Zilele Artei Iraniene au venit din Isfahan, capitala provinciei Pars și poate cea mai reprezentativă zonă a culturii persane. A fost o plăcere pentru mine să reaud după atâta timp accestul de Isfahan, cântarea lentă a cuvintelor persane, aducând oarecum cu româna lentă vorbită în Apuseni.
Tot din Isfahan a venit și ansamblul de muzică tradițională iraniană Roohafza, cinci artiști care au concertat sâmbătă la Muzeul Național de Artă al României. Am fost acolo, am urcat pe scenă și le-am spus printre alte cuvinte ”Bine ați venit în România”. Concertul în sine, încheiat cu imnul de stat al Iranului, a fost superb. Deși invitații au așteptat jumătate de oră până să înceapă concertul, au așteptat apoi voit minute bune aplaudând prestația de excepție a ansamblului. 

 

Ansamblul Roohafza


Las la sfârșit mulțumirile pentru că merg la oameni pe care îi cunosc și știu că sunt caracterizați de modestie. În primul rând este vorba de domnul doctor în relații internaționale Bahodor Aminian Jazi. Sunt aproape trei ani de când domnia sa este ambasadorul Republicii Islamice Iran la București. De când a venit domnia sa la conducerea acestei ambasade s-au înmulțit acțiunile culturale valoroase iraniene în România. Anul trecut a organizat Săptămâna Culturii Iraniene în România, eveniment de amploare fără precedent în țara noastră. S-au înmulțit concertele de muzică tradițională iraniană, nu numai la București, dar și la Craiova și Cluj. Cineva ar putea spune că totul vine pe linia promovării culturale a culturii iraniene promovate de noul regim politic al președintelui Rohani. Dar anul trecut la Teheran era la putere regimul președintelui Ahmadinejad. Tot anul trecut un meșter olar iranian a mers la Iași la Festivalul Culturii Cucuteni, încântând publicul cu minunile ceramicii pictate iraniene și câștigând premii. Tot cu sprijinul domnului Aminiam am organizat eu expoziția de artă persană ”Iranul, leagăn de cultură și civilizație” la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, prezentând publicului argeșean frumusețea artei persane. Pagini întregi ale caietului studențesc destinat sugestiilor publicului s-au umplut de cuvinte de laudă aduse poporului iranian, culturii lor bogate și organizatorilor. Succesul obținut de această expoziție mă determină să repet evenimentul, să îl dezvolt. Dar nu numai domnul ambasador merită mulțumiri, ci întreg personalul ambasadei iraniene la București. Orice acțiune presupune cheltuieli financiare, coordonare și efort. Din partea publicului român, mulțumesc personalului Ambasadei Republicii Islamice Iran la București pentru organizarea acestor acțiuni culturale și pentru cele viitoare, pentru că ajutați apropierea popoarelor noastre mereu prietene.