De ce nu cedează Iranul sancțiunilor?
Sancțiunile internaționale devastează economia Iranului dar nu schimbă calculele nucleare ale Iranului.
În timpul negocierilor, Catherinei Ashton, ministresă a relațiilor externe a Uniunii Europene, cu Saeed Jalili, negociator al dosarului atomic iranian, pe 15 mai la Istanbul cele șase puteri globale (Rusia, China, Franța, Marea Britanie, SUA și Germania) au realizat o neplăcută realitate: în timp ce sancțiunile interneționale au un efect devastator asupra economiei iraniene, ele nu schimbă calculele nucleare ale Teheranului. Deși unii politicieni și analiști în mod privat au ajuns la această concluzie, nu există un consesc care să explice motivul. Cei de opinie dură susțin că sancțiunile nu sunt suficient de puternice și ar trebui intensificate. Elementele de cealaltă parte susțin că sancțiunile au nevoie de timp pentru a își face efectul.
În realitate ambele puncte de vedere omit adevăratele motive care fac sancțiunile internaționale neeficiente: neoferind o ieșire credibilă din sistemul sancțiunilor, nici regimul iranian și nici oamenii de afaceri iranieni nu cred că o schimbare a dosarului nuclear iranian va duce la o ușurare a problemelor cu care se confruntă economia iraniană.
Actuala politică a sancțiunilor economice este bazată pe o idee riscantă: convingerea că problema economică și nemulțumirea din rândurile elitei politice iraniene va crea automat o presiune asupra regimului iranian și îl va convinge să schimbe cursul dosarului nuclear iranian. Această idee nu funcționează. Presiunea impusă economiei iraniene este intensă, dar nu are o direcție.
Oamenii de afaceri iranieni care favorizează o schimbare sunt prinși între curentul narativ care portretează Occidentul ca un grupu brutal ce vrea să ”facă” Iranul și să îl țină dependent de puterile externe, și presiunea occidentală care nu a reușit să ofere o direcție convingătoare pentru ieșirea din sancțiuni. Cele două curente sunt interdependente și i-au slăbit pe acei iranieni pe care Occidentul spera că ar putea face presiuni pentru schimbarea cursului dosarului nuclear iranian.
Punctul de vedere al Liderului Suprem Ali Khamenei continuă să domine discursul public din elita politică iraniană și și-a a câștigat un sentiment de justificare datorită sancțiunilor interminabile impuse Iranului. Nici un alt punct de vedere potent nu a ieșit din această elită politică iraniană. Un om de afaceri prosper iranian, cu legături în aparatul de securitate al țării, a declarat că ”Grupul din jurul Ayatollahului Khamenei nu numai că este cel mai puternic din țară, dar este singurul grup care are o strategie”.
Oricum, oamenii de afaceri nu și-au putut concentra nemulțumirile cauzate de sancțiuni și nu au putut presa liderii pentru a face vreo schimbare. În absența unei alternative de ieșire din sistemul sancțiunilor, nici liderii politici și nici oamenii de afaceri nu îl pot provoca pe Khamenei cu un alt punct de vedere viabil. În schimb, ei se concentrează pe obținerea de concesiuni economice pentru ei. Până acum Khamenei a dat. De exemplu în luna februarie, Khamenei a semnat un decret care subliniază 23 de noi produse pentru sectorul privat iranian, toate referitoare la imbunătățirea investițiilor și creșterea producției, dar nici una legată de strategia nucleară a Teheranului. Nici intensificarea sancțiunilor și nici așteptarea ca aceste sancțiuni să scufunde Iranul nu vor schimba dinamica internă a țării.
Cazuri de succes în care o enormă presiune externă a schimbat politica Republicii Islamice Iran pe o problemă de securitate națională există. Ayatollahul Khomeini a decis ”Să bea cupa cu otravă” și să încheie războiul dintre Iran și Irak, rezultat al schimbării curentului dominant de opinie și influenței mediului economic. A fost posibil atunci pentru că devenise clar pentru iranieni că ”a bea otrava” va încheia fără echivoc războiul și ei considerau că Saddam Hussein își va respecta jumătatea lui de obligație. Teheranul nu se confruntă astăzi cu o situație similară căci cele două componente de bază rămân nesigure: vor fi sancțiunile ridicate dacă Iranul se apleacă sub presiunea Occidentului, și poate chiar mai important, este Occidentul capabil să sprijine Iranul după ridicarea sancțiunilor?
Într-un fel, Khamenei este și el prins. Comportamentul său arată că este conștient de faptul că regimului lui îi crește nepopularitatea. Din 2009 regimul a pierdut câte ceva din legitimitate, făcând ca cei care îl prijină să capete o importanță crucială. Pentru aceștia, discursul rezistenței în fața Occidentului pentru a păstra independența țării este esențial.
Orice mișcare a regimului care ar putea fi privită de aceste grupuri ca o capitulare în fața Occidentului va aduce riscul ca aceștia să se întoarcă împotriva lui Khamenei. Observând deja poziția slăbită a lui Khamenei, pierderea acestor elemente ar putea fi existențială și s-ar putea doveni o amenințare la adresa regimului chiar mai mare decât o confruntare militară cu SUA. Deși regimul iranian nu crede că poate câștiga un război cu SUA, crede că îi poate supraviețui. Oricum, nu crede că va supraviețui dacă va capitula pe domeniul dosarului nuclear. Acolo este pericolul abordării sancțiunilor: în absența unei ieșiri credibile este foarte probabil că Iranul va escalada situația și nu va alege compromisul. Asta va duce la creșterea probabilității de război – exact rezultatul pe care în mod aparent sancțiunile vor să îl evite.
تحریم غرب بر اقتصاد ایران سنگین است اما فکر دولت در رابطه با پرونده هسته ای هیچ تغییری پیدا نمی کند به دلیل اینکه ایران راه مناسب برای خارج کردن از این وضعیت ندارد. غرب وضعیت داخلی ایران درک نمی کند و به ایران فرصت منی دهد از زیر بار تحریم خارج شود.
________________________________________________________________
Acest articol este scris de Trita Parsi (fondator și președinte al Consiliului Național Iranian American) și Reza Marashi (director de cercetare la Consiliului Național Iranian American).
Articol și fotografie preluate de pe pagina de internet a agenției de știri Al Jazeera. Sursă: http://www.aljazeera.com/indepth/opinion/2013/05/2013515121958344336.html