Logo Cosmin.jpg

invata limba persana la biblioteca judeteana arges

Invata limba persana GRATUIT!

VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners
VTEM Banners

Perla Eufratului

Importanța strategică a eliberării orașului Deir ez-Zor în această perioadă, este dată nu numai depoziția sa geografică și de bogatele resurse naturale, ci și de rolul pe care îl joacă în împiedicarea celor mai recente uneltiri americano-sioniste din regiune.

Citeşte mai departe: Perla Eufratului

Deir ez-Zor este cel mai mare oraș din estul Siriei, situat pe coasta Eufratului, și în apropierea granițelor cu Irak, la 450 km nord-est de Damasc și 320 km sud-est de Alep.

Acest oraș este capitala provinciei Deir ez-Zor, și este alcătuit din 14 cartiere întinse pe 36 de kilometri pătrați, cu o populație de aproximativ 540 de mii de persoane, fiind cel de-al șaselea cel mai mare oraș din Siria.

Deir ez-Zor este cel mai dezvoltat oraș sirian de pe coasta Eufratului, pe care sirienii o numesc "Loloat al-Forat" (Perla Eufratului). Și, din moment ce râul Eufrat curge în vecinătatea acestui oraș, câmpiile de o parte și de alta a râului au căpătat o frumusețe deosebită, iar orașul a fost mereu asemuit unei perle care împodobește pieptul Eufratului.

Locuitorii din Deir ez-Zor au conviețuit unii cu ceilalți fără probleme majore, încă din vremuri îndepărtate, în oraș găsindu-se zeci de moschei, patru biserici și zeci de pietre funerare ale celor mai respectate personalități ale orașului.

Cel mai important monument funerar din acest oraș este Mormântul lui Sheikh Mohammad Saeh, care este respectat de adepții tuturor religiilor și ramurilor religioase, mormântul său se află pe strada "Sittah ella Robo’u" (în traducere, șase fără un sfert), în centrul orașului Deir ez-Zor.

Provincia Deir ez-Zor din estul Siriei are o suprafață de peste 33.000 de kilometri pătrați, și este cea de-a doua cea mai mare provincie din Siria după Homs, reprezentând aproape 18% din suprafața totală a țării. Această provincie, împreună cu provinciile Homs, Raqqa și Hasakah din Siria, se învecinează cu provinciile Nineveh și Anbar din Irak.

Provincia are o structură socială tribală, populația fiind de peste 1,2 milioane de persoane de origine arabă, kurdă și armeană, majoritatea aparținând arabilor.

În trecut, cea mai mare parte a populației din această provincie era nomadă, majoritatea acestora stabilindu-se, în timp, într-un loc; cu toate acestea, există încă în această provincie triburi care locuiesc în zone deșertice și care se ocupă cu creșterea animalelor, și care sunt înrudite cu triburi și nomazi din Irak.

Economia provinciei se bazează, în cea mai mare parte, pe agricultură și zootehnie, abia apoi pe industrie. Principalele produse agricole ale provinciei, datorate cursului râului Eufrat prin provincie, sunt: bumbac, grâu, orz, sfeclă de zahăr, porumb și susan. Locuitorii provinciei se ocupă și cu creșterea animalelor. Din aceste motive, provincia Deir ez-Zor  a jucat un rol important în satisfacerea nevoilor altor provincii siriene.

Industria petrolieră, manufacturieră, de țesături, fabricile de zahăr, artizanatul, în special cel din cupru, pielea naturală, etc., sunt o parte dintre celelalte activități în care sunt implicați locuitorii din această provincie.

Provincia Deir ez-Zor, cu cele cinci câmpuri petroliere ale sale - al-Amir, al-Thaim, al-Thanak, al-Ward și al-Jafara - precum și cu cele trei stații de pompare, are un rol important în alimentarea cu energie a Siriei.

Orașul Deir ez-Zor este situat în partea de sud a drumului Eufratului, care pornește de la Raqqa și ajunge în Irak, după ce trece de Deir ez-Zor. Orașul este, de asemenea, conectat la cea mai lungă cale ferată siriană care trece prin Hasakah, Raqqa și Alep, și ajunge la Latakia.

Aeroportul Deir ez-Zor este un aeroport multifuncțional, militar și de pasageri, care îi deservește și pe locuitorii acestui oraș. Aeroportul are o suprafață de 22 de kilometri pătrați, și o pistă de 3000 de metri lungime și 45 de metri lățime, zborurile plecând de aici către alte orașe siriene și către câteva țări arabe.

***Începutul tulburărilor

Protestele din Deir ez-Zor au atins punctul culminant în data de 22 iulie 2011, și au devenit deosebit de violente.

Odată cu desfășurarea de proteste în diferite părți ale Siriei, s-au format nenumărate grupări armate și teroriste, iar Deir ez-Zor s-a transformat în arena acestor grupări care includeau Armata Liberă, Jabhat al-Nusra și Ahrar al-Sham, care se luptau cu forțele guvernamentale.

***Asediul asupra orașului Deir oz-Zor

La sfârșitul anului 2013, teroriștii au pus stăpânire pe jumătate din orașul Deir ez-Zor și pe o mare parte a provinciei Deir ez-Zor. Dar în aprilie 2014, printr-un atac masiv, Daesh a alungat teroriștii sirieni din zona Deir ez-Zor, iar în data de 13 iulie 2014 au înconjurat complet orașul și au pus stăpânire pe 95% din provincia Deir ez-Zor.

După intrarea în Deir ez-Zor, grupările teroriste Ahrar al-Sham și Jabhat al-Nusra au părăsit clădirile pe care le foloseau drept centre de comandă, iar gruparea teroristă takfiri Daesh a intrat în oraș dinspre podul al-Siyassa.

Deir ez-Zor a fost al doilea mare centru al provinciei, după Raqqa, în care a pătruns Daesh.

După ce Daesh a pus stăpânire pe o bună parte a Deir ez-Zor, forțele Armatei, care fuseseră înconjurate într-o mică parte din provincie, au început să-și întărească pozițiile.

***Asediul asupra aeroportului

În data de 5 ianuarie 2015, gruparea teroristă takfiri Daesh a tăiat complet alimentarea cu electricitate și comunicațiile telefonice din cartierele aflate sub controlul dominate Armatei din orașul Deir ez-Zor.

În luna mai 2015, Armata siriană a reușit să recucerească unele zone din Deir ez-Zor, însă a subliniat, totuși, că o mare parte a orașului se află încă în mâinile grupării teroriste.

Pe 16 ianuarie 2016, Daesh a atacat în mod violent cartierele al-Baghiliya și Ayyash, ucigând peste 300 de cetățeni, militari și civili.

La mijlocul lunii martie 2016, Armata siriană a putut să elibereze câmpul petrolier al-Tayyem din vestul aeroportului Deir ez-Zor de sub dominația Daesh, dar l-a pierdut din nou la începutul lunii iunie.

Confruntările au continuat zilnic în această zonă, iar Daesh încerca să captureze și zonele aflate sub controlul Armatei siriene.

Pe 17 semptembrie 2016, luptătorii americani au atacat pozițiile Armatei siriene în munții al-Tharda și în împrejurimile aeroportului militar Deir ez-Zor.

În acest atac al SUA, au fost uciși 62 de militari sirieni și alți zeci de militari au fost răniți, iar după acest atac aerian, gruparea teroristă Daesh a atacat pozițiile Armatei siriene și le-a ocupat.

La mijlocul lunii ianuarie 2017, gruparea teroristă takfiri Daesh, în urma unui atac care a durat două zile, a reușit să despartă aeroportul și cartierele al-Tahtouh și Harabish de alte părți ale orașului Deir ez-Zor.

În a doua jumătate a lunii iunie 2017, Armata siriană a intrat, pentru prima dată în ultimii cinci ani, în provincia Deir ez-Zor, această înaintare realizându-se dinspre sud-est, din zona de delimitare a provinciei Homs.

Aceste trupe ajunseseră deja la frontierele irakiene, dinspre nord-estul punctului de trecere a frontierei al-Tanf, pentru a bloca căile de acces ale grupărilor teroriste susținute de SUA din zona al-Tanf către Deir ez-Zor.

În timp ce toți experții așteptau continuarea înaintării spre al-Bukamal, apoi al-Mayadin și până la Deir ez-Zor, Armata siriană și forțele de rezistență au încercuit gruparea teroristă Daesh și  mii de kilometri din zonele estice ale provinciilor Homs și Hama, progresând rapid pe axa conflictelor dinspre nord-estul Palmyrei spre granițele provinciei Deir ez-Zor.

Și de această dată, Armata siriană și forțele de rezistență, cu o tactică calculată, au început să avanseze rapid de la sud-est de Raqqa spre Deir ez-Zor și, prin extinderea frontului, au anihilat o parte din puterea grupării teroriste takfiri Daesh.

***Sfârșitul asediului

La 5 septembrie 2017, odată cu prima intrare a rezistențe siriene și a Armatei siriene în sediul Brigăzii 137 din partea de vest a orașului Deir ez-Zor, asediul de trei ani al orașului a luat sfârșit.

Odată cu sosirea acestor forțe, dominația asupra cartierelor vestice și nord-vestice ale Deir ez-Zor, precum al-Rashdiyah, și sediul Brigăzii 137, a luat sfârșit.

Sâmbătă, 9 septembrie 2017, după curățarea zonelor dintre cartierele vestice și aeroportul Deir ez-Zor, cartierele al-Tahtouh și Harabish au fost, de asemenea, eliberate de sub controlul grupării teroriste Daesh.

Trebuie remarcat faptul că această victorie rapidă și strategică este atât de mare încât a declanșat vaste reacții interne și externe.

După sfârșitul asediului asupra orașului Deir ez-Zor, Președintele sirian a mulțumit printr-un mesaj Ayatollahului Khamenei, liderul suprem al Republicii Islamice Iran, pentru sprijinul acordat poporului și guvernului sirian.

Bashar al-Assad a descris această victorie ca o realizare strategică și un pas măreț în lupta împotriva terorismului.

Comandamentul general al Armatei și forțelor armate siriene au anunțat, de asemenea, într-un comunicat, că ruperea blocadei asupra orașului Deir ez-Zor este o realizare majoră și o evoluție strategică în războiul împotriva terorismului.

Comandamentul general al Armatei și forțelor armate siriene a adăugat: „Această realizare majoră este o evoluție strategică a războiului împotriva terorismului, care arată forța și hotărârea Armatei și a aliaților săi de a pune capăt complotului terorist din Siria și de a dezintegra planurile de împărțire și divizare ale susținătorilor terorismului".

Deși victoria Armatei siriene și înlăturarea blocadei de trei ani asupra orașului Deir ez-Zor, este o realizare extraordinară și de necrezut pentru gruparea teroristă Daesh și pentru susținătorii săi, nu ar trebui să se limiteze doar aici.

Se pot observa foarte bine semnele acestei surprize și mărturisirile care apar în declarațiile oficialilor americani, după cum spune fostul ambasador  al acestei țări în Siria: „America a pierdut în războiul din Siria și în fața Hezbollah, iar axa rezistenței este cea victorioasă în acest război.”

Robert Ford a mai spus: „Noi am făcut o greșeală și nu am putut nici măcar  anticipa planurile Rusiei și Iranului.”

Din punctul de vedere al Statelor Unite și al susținătorilor săi, regiunile de est ale Siriei, care sunt preponderent deșertice, nu au fost o prioritate pentru guvern în etapele de restabilire a securității, iar pe de altă parte, teroriștii și susținătorii acestora nu bănuiau că Armata siriană va lua în considerare prea curând desfășurarea de operațiuni în aceste regiuni.

După ce SUA și regimul sionist au luat cunoștință de noua hartă a Armatei siriene, au acordat mai multă atenție acestor regiuni, deoarece inițial nu se așteptau ca Armata siriană să opereze în această zonă și în altele mult mai îndepărtate.

Scăderea tensiunilor în anumite regiuni, în ciuda problemelor care ar putea apărea în viitor pentru guvernul sirian și pentru reinstaurarea securității, au reprezentat o oportunitate de a ghida puterea Armatei și a forțelor de rezistență spre zonele dominate de Daesh.

În prima jumătate a lunii mai 2017, Statele Unite, Marea Britanie și Iordania au creat o garnizoană în zona al-Tanf, la granițele Siriei, iar Iordania și Irak au început să adune forțe și să antreneze opoziția siriană.

Scopul acestor forțe a fost să se deplaseze de-a lungul granițelor Irakului, de la sud spre nord, și să creeze o centură în zona granițelor Irakului către Provincia Hasakah.

Armata siriană și forțele de rezistență, înțelegând acest obiectiv al SUA, și miscându-se rapid din nord-estul punctului de trecere al frontierei din al-Tanf, au ajuns în data de 10 august 2017, la granița cu Irak și au blocat calea de avansare a teroriștilor susținuți de SUA spre al-Bukamal, apoi Al-Mayadin și până la Deir ez-Zor.

Bineînțeles, Statele Unite au bombardat de câteva ori centrele de comandă și convoaiele militare pentru a opri Armata siriană și forțele de rezistență, iar după bombardamentul din 7 august 2017, Rusia a solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate pentru a investiga agresiunea SUA.

În același timp, trupele Armatei siriene au intrat în provincia Deir ez-Zor din sud-estul provinciei Raqqa.

După blocarea rutei spre nord a terorișilor susținuți de SUA, Statele Unite i-au transferat pe teroriști și echipamentul lor, împreună cu  200 de soldați americani, în nord-estul Siriei, cu scopul de a se deplasa de la nord la sud, din provincia Deir ez-Zor către al-Shaddadi, în sudul provinciei Hasakah. 

Armata siriană a reușit să ajungă la Deir ez-Zor după curățarea unor zone întinse, de la Badia, din provinciile Hama și Homs, punând capăt asediului.

Dar acest lucru nu este singurul scop al Armatei siriene; scopul Armatei și al rezistenței este de a împiedica cea mai recentă conspirație a Statelor Unite și a teroriștilor pe care îi sprijină, care privesc regiunea estică a țării.

Terorismul încă există în Siria, și chiar cu dispariția Daesh, Siria este foarte departe de a reveni la situația anterioară.

***Importanța sfârșitului asediului asupra orașului

După înfrângerea grupării teroriste Daesh înIrak și în provincia siriană Raqqa, care era considerată un fel de capitală a grupării, Deir ez-Zor era cea mai mare bază a Daesh rămasă în zonă, iar curățarea acestuia este ultimul cui bătut în coșciugul grupării teroriste.

După cum a declarat și dl. Faisal al-Maqdad, Secretarul de stat al Ministerului de Externe al Siriei, în cadrul unui dialog cu canalul al-Mayadeen, înfrângerea blocadei asupra orașului Deir ez-Zor a fost ultima bătălie majoră din Siria, iar bătăliile ulterioare sunt minore.

Granițele estice ale Siriei cu Irakul au fost de o deosebita importanță pentru această țară în perioadele de dinainte și de după înfrângerea teroriștilor, controlul guvernului asupra acestor frontiere putând împiedica, pe de o parte, intrarea teroriștilor în țară și, pe de altă parte, asigurând o cale sigură pentru primirea ajutoarelor axei de rezistență și pentru sprijirea Armatei în lupta împotriva terorismului.

În prezent, singura graniță terestră utilizabilă a Siriei este granița comună cu Libanul, iar economia siriană are nevoie urgentă de căi terestre pentru intrarea bunurilor și serviciilor necesare, dar și pentru furnizarea propriilor produse. Sub acest aspect,controlul asupra frontierelor comune cu Irakul, ca unul dintre elementele axei de rezistență, poate determina un salt major în economia siriană.

Dar cel mai important lucru în curățarea regiunilor estice ale Siriei, este înfrângerea comploturilor de divizare a țării.

La începutul lunii septembrie, gruparea nou formată a „Consiliului Militar al Deir ez-Zor”, care este o filială a Forțelor democratice siriene (kurzii), susținută de luptătorii Coaliție americane, au desfășurat operațiuni pe două axe spre orașul Deir ez-Zor, spre regiunile de est și spre frontiera comună a acestei provincii cu Irakul.

Prima axă operațională a acestor forțe este cea din nord-vestul provinciei Deir ez-Zor, care a fost lăsată în seama grupării al-Bakara.  La începutul lunii septembrie, cei aproximativ 300 de membri ai acestei grupări s-au despărțit de forțele de elită pregătite de Statele Unite și Marea Britanie, și s-au alăturat Consiliul militar din Deir ez-Zor, sub comanda lui Yasser al-Dohlah.

Centrul cunoscut sub denumirea de Observatorul pentru Drepturile Omului în Siria, afiliat Opoziției, a declarat că aceste forțe au reușit să obțină controlul doar asupra unui sat, după ce gruparea teroristă Daesh a provocat explozii, în calea forțelor, cu vehicule capcană.

Cea de-a doua axă operațională a acestor forțe este în zona al-Shahdadi din provincia sudică Hasakah, iar scopul formării acesteia este avansarea spre sud și blocarea avansului Armatei siriene și al forțelor de rezistență către granițele Irakului, precum și împiedicarea obținerii controlului asupra acestei zone.

Aceste forțe vor încerca să împiedice Armata siriană să pătrundă în estul Eufratului, trecând pe coasta de est a Eufratului și mutându-se spre sud.

În ultima perioadă, a crescut numărul avertismentelorprivind acțiunile ulterioare ale SUA în Siria.

Faisal al-Maqdad, Secretarul de stat al Ministerului de Externe al Siriei, în cadrul dialogului cu canalul al-Mayadeen, a declarat: „Este mai bine ca Statele Unite să părăsească singure Siria, altfel îi vom trata ca pe un inamic ocupant”.

Faisal al-Maqdad a adăugat: „Prezența oricărei forțe străine pe teritoriul Siriei este inacceptabilă, iar Statele Unite sunt inamici ai Siriei.”

El a mai declarat: „Oricine vrea să lupte împotriva terorismului trebuie să se coordoneze cu Armata siriană.”

Ministrul rus al Afacerilor Externe a declarat, de asemenea, în cadrul unei conferințe de presă cu omologul său iordanian, că „Prezența trupelor străine pe teritoriul sirian și lipsa coordonării cu guvernul acestei țări este o încălcare a dreptului internațional și a suveranității naționale a Siriei.”

Lavrov a adăugat: „Trupele americane de pe teritoriul Siriei sunt niște oaspeți nedoriți, care au intrat fără permisiune.”

Hasan al-Hassan, expert în probleme militare și strategice privind Siria, a spus, la rândul său, într-un interviu cu IRNA: „Înfrângerea blocadei orașului Deir ez-Zor nu reprezintă sfârșitul acțiunilor care trebuie întreprinse.”

El a adăugat: „Deși ne apropiem de sfârșitul terorismului pe teritoriul Siriei, însă scena câmpului de bătălie este încă pregătită să se schimbe, deoarece axa de rezistență a dovedit că este capabilă să perturbe jocurile americane și sioniste, iar în viitor este, de asemenea, posibil să împiedice pe orice cale executarea altor conspirații.

Parlamentul sirian Muhammad Khair Akam crede, de asemenea, că o nouă inițiativă kurdă sprijinită SUA în estul Eufratului este doar o încercare de extindere a zonelor de dominație, pentru ca, în viitor, să aibă un mijloc de a exercita presiuni asupra guvernului și a poporului sirian.

În cazul în care teroriștii sprijiniți de SUA vor dori să împiedice trecerea Armatei siriene și a forțelor de rezistență către partea de est a Eufratului, zonele estice ale Siriei precum și zonele de graniță cu Irakul se vor putea transforma într-un nou centru al conflictelor în perioada următoare.

Articolul aparţine IRNA, Agenţia oficială de Ştiri a Republicii Islamice Iran.

 

Interviu superb cu Andrei Becheanu

Acest interviu a apărut ieri pe pagina www.kmkz.ro iar la întrebările reporterului Alezandru Căutiş a răspuns Andrei Becheanu. Interviul este atât de bun şi de cuprinzător, încât m-a determinat să iau legătura cu ei şi să îl găzduiesc pe www.iranul.ro . Lor le revin şi mulţumirele mele şi responsabilitatea informaţiilor din text. În fotografie este Andrei Becheanu în faţa Moscheii Lutfullah din Isfahan. 

 

Reporter: Vorbim de o săptămână să facem acest interviu, pe fondul evenimentelor din Turcia, iar azi avem un motiv în plus, după atentatul din München, întrucât atentatorul este un german de origine iraniană, iar tu cunoști bine Iranul, calatorind des şi având prieteni în această ţară dar şi în altele din Orientul Mijlociu. Ce crezi, Andrei, se pot ralia și iranienii intențiilor ISIS?

Andrei Becheanu: Ţinând cont de informatiile pe care le avem la momentul interviului, atentatorul de la München este David Ali Sonboly, un tânar germano-iranian in varsta de 18 ani, născut si crescut în Germania, fără legături cu vreo miscare fundamentalistă islamică, fie ea Daesh/ISIS sau oricare alta. Se pare că era un tânar ce urma deja un tratament pentru depresie, care a dezvoltat o obsesie pentru atacuri în masă, iar ziua in care şi-a pus în acţiune planul criminal, 22 iulie, vine exact la 5 ani după 22 iulie 2011, ziua in care Andreas Breivik omora 77 de persoane pe insula Utoya din Oslo, Norvegia. Există şi un video în care Sonboly dialoghează cu un om în timpul atacului, spunând la un moment dat ceva de genul “ai naibii turci”. Din cei zece ucişi, trei sunt turci si alţi trei kosovari, aşadar musulmani. Paradoxal, avem cel mai probabil un atac al unui tânăr bolnav psihic, care deşi are origini din Orientul Mijlociu, are motivaţii de extremă dreaptă, şi nu unele de factura ideologicş Islamică. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca actele de teroare din Europa şi Statele Unite să fie comise de extremişti religioşi, în special din lumea musulmană, şi vine ca un şoc această întâmplare, pentru că ne face să realizăm că astfel de acte pot fi comise de orice individ care are tendinţe extremiste violente. La fel a fost şi in 2011 in cazul Breivik. 

 

Revenind la întrebarea ta, dacă iranienii se vor ralia intentiilor Daesh/ISIS, răspunsul este NU. Iranienii sunt in proporţie de 90% musulmani Shiia, urmaţi de 8% musulmani Sunni (Kurzi si Baluchi), si 2% creştini, evrei, yazidi, bahai, zoroastrieni şi mazdeeni. Daesh/ISIS este o organizaţie teroristă fundamentalistă ce are ca ideologie doctrina Salafisto-Wahabbită din aripa Sunnită a Islamului. Principalii inamici ai Daesh/ISIS sunt musulmanii Shiia, etichetaţi ca fiind kafir (necredincioşi) sau rafidah (rejectori), abia apoi urmând creştinii, yazidi, evreii ş.a.m.d. În momentul în care noi avem acest interviu, în linia întâi a luptei împotriva Daesh/ISIS în Siria si Irak, alături de armata Siriana şi cea Rusă, sunt trupe speciale ale Gărzilor Revoluţionare Iraniene, dublate de trupe ale organizaţiei de rezistentă Islamică Hezbollah din Liban, şi ei tot musulmani Shiia. Daesh/ISIS urmează o practică a excomunicării numită Takfirism, prin care îşi etichetează duşmanii musulmani ca necredincioşi, persoane sau grupuri ce merită să fie executate, pentru că nu urmează religia Islamică aşa cum ar trebui ea urmată în viziunea lor extremistă. Ideologia Daesh/ISIS porneşte de la Muhammad Ibn Abd al-Wahhab, un învăţat islamic din secolul 18, care a militat pentru “purificarea” Islamului, prin revenirea la ceea ce el considera ca fiind societatea idilica de secol 7 în care a apărut revelatia Qu’ranica, şi interzicerea oricăror tendinţe moderniste ori inovatoare religioase. Adepţii lui Wahhab etichetau reprezentanţii altor secte ca fiind politeişti sau necredincioşi, ce merită sa fie ucişi pentru “binele” si “purificarea” lumii Islamice (Dar Al Islam). Wahhab a facut un pact pentru implementarea acestei viziuni ultra-conservatoare a Islamului cu Muhammad bin Saud, emirul din Ad-Diriyyah, considerat azi ca fondatorul primului Stat Saudit, precursorul Regatului Arabiei Saudite. Această ideologie este astăzi doctrina majoritaţii grupărilor extremiste Islamice de la Al-Qaeda la Boko Haram, Al Shabab sau Daesh/ISIS. Practic într-o proportie de 80-85% toate mişcările teroriste denumite generic “islamiste” urmează Wahhabismul sau ideologii derivate din acesta.

 

Rep.: Tu ai înființat o organizație, Oriens, care se ocupă de Orientul Mijlociu și ai avut, de asemenea, o emisiune radio unde subiectele erau legate de această zonă. Ce crezi despre Islam, este, cum se spune adesea, o religie care instigă la acte teroriste?

A.B.: Acum 4 ani, alaturi de prietenul meu Codrin-Dan Nicolau, globetrotter român cu peste 50 de ţări vizitate până acum, majoritatea din Orient, am decis să creăm o platformă de informare a românilor asupra realităţilor din Orientul Mijlociu. Decizia noastra a venit ca o frustrare pe care amândoi o aveam, văzând modul superficial în care mass-media din Romania se raporta la Orientul Mijlociu, promovând în mare parte clişee şi stereotipuri ce formează în minţile românilor o imagine negativă despre lumea generic numită „Islamică”, fapt ce duce la suspiciune, frică, repulsie şi inevitabil ură. Ca doi oameni care călătorim frecvent în Orient, şi care sunt la curent cu realităţile sociale şi politice din teren, am dorit să oferim o sursă alternativă de informare şi cunoaştere. Aşa a apărut Asociaţia Oriens Mundi, site-ul www.oriens.ro, emisiunea de radio Oriental Cafe de la Radiolynx, care acum se desfasoară pe pagina de YouTube Oriens România sub numele de Oriens Cafe, şi grupurile de FB Oriens Cultural, Oriens Călătorii, Oriens Historicum ş.a.m.d. O întreagă reţea unde cei interesaţi găsesc şi informaţii „altfel” despre Orient în general, şi Orientul Mijlociu în special. Noi nu spunem că nu există terorism, fundamentalism religios, crime odioase, violenţă, sărăcie sau corupţie în acest spaţiu geografic. Noi spunem că pe langă aceste subiecte promovate exacerbat în mass media occidentală, există şi lucruri pozitive, remarcabile, foarte interesante ce ar merita să fie promovate şi cunoscute de cei din Vest, şi în special de români, pentru că în primul rând lor ne adresam. Orientul Mijlociu este leaganul civilizaţiei, şi vrând nevrând societatea Occidentală îşi trage seva de acolo. O cunoaştere mai bună a Orientului Mijlociu şi a realităţilor sale, este benefică în lupta împotriva xenofobiei, urii, rasismului, fundamentalismului religios şi ignoranţei. Nu încercăm să schimbăm mentalităţi, doar oferim o sursă solidă de informaţie alternativă, pentru cei interesaţi, sperând ca aceste informaţii îi vor îndemna să analizeze şi să cerceteze singuri. 

Citeşte mai departe:  Interviu superb cu Andrei Becheanu

Revenind la întrebarea ta, Islamul este cea de-a treia religie Avraamică, după Creştinism şi Iudaism. Ea confirmă precedentele religii, venind să completeze învăţăturile acestora prin revelatia Qu’ranica. Cuvântul Islam înseamnă „supunere în faţa Divinităţii”, fiind un derivat al cuvântului „salam”, adică pace. O religie care promovează supunerea în faţa Divinităţii şi pacea prin chiar denumirea sa, nu poate să instige la acte de terorism, la măcelarirea unor oameni nevinovaţi şi la alte fapte abominabile pe care le vedem astăzi. Qu’ranul stipulează clar faptul că nu trebuie să existe constrângere în acceptarea religiei Islamice, şi că cel ce ucide o viaţa e ca şi când ar ucide întreaga umanitate, aşa cum şi cel care salveaza o viaţă, e ca şi când ar salva întreaga umanitate. Trecând peste Qu’ran, studiind puţină istorie vom vedea că în general toleranţa religioasă a fost mult mai mare şi de mai lungă durată în lumea Islamică, faţă de lumea Creştină. În vreme ce evreii erau persecutaţi în Europa, în Andalusia Maură, în Egiptul Fatimid sau în Imperiul Abbasid erau toleraţi şi chiar promovaţi în funcţii importante, un exemplu bun fiind Moise Maimonide, evreu sefard, ajuns medic personal al Sultanului Salah Ad-Din. La fel şi familia Buktishu, Creştini Nestorieni de origine Persană care vreme de secole au fost medicii de încredere ai Califilor Abbasizi, şi conducători ai spitalului şi academiei de medicină din Gundishapur. 

 

Statistic vorbind, avem astăzi între 1.5 si 1.7 miliarde de musulmani pe Glob, dintre care 0.0004% au comis acte de terorism. Dacă într-adevăr religia acestor oameni ar fi instigat la ură şi terorism, procentul ar fi fost cu mult mai mare, poate chiar de 50-60%. Ceea ce duce la acte de violenţă şi barbarie, este modul în care anumiţi aşa-zişi clerici din sfera Islamică se folosesc de Qu’ran şi de Haddithuri (Tradiţiile referitoare la Sunnah - conduita Profetului Muhammad) pentru a legitima şi instiga grupuri de tineri săraci, frustraţi, neintegraţi social, uneori proveniţi din zone de conflicte militare, uşor de manipulat şi folosit pentru comiterea unor acte de violenţă ce au în spate motivaţii politice şi economice interne şi internaţionale. Învăţăturile Islamice sunt răstălmăcite în aşa fel încât să insemineze în inima şi mintea tânărului radicalizat ura faţă de alţi musulmani consideraţi păcătoşi, eretici, corupţi, faţă de membrii altor culte religioase, etnii ori naţionalităţi. Această manipulare devine mai uşoară când este dublată de politicile internaţionale dezastruoase care au distrus Orientul Mijlociu în ultimii 100 de ani, de la impunerea de către Marile Puteri a unor dictatori ori regimuri nedemocratice, acordul Sykes Picot din 1916, şi până la invaziile militare genocidale din Irak şi Afganistan. Sărăcia, faptul că trăiesc în ţări distruse de războaie, lipsa locurilor de muncă sau a modalităţilor de refulare, frustrarea, sentimentul că fac parte dintr-o naţiune de învinşi aflata la cheremul Vestului, creează candidaţi perfecţi pentru radicalizarea pe linie religioasă. Şi asa cum ştim, cele mai sângeroase războaie au avut la bază pretexte religioase, dar mai târziu istoria a dovedit că iî spate erau de fapt interese economice şi dorinţa avidă de putere şi control. Aşadar, religia Islamică nu instigă la acte de terorism, dar este folosită ca pretext şi unealtă de manipulare de anumiţi pseudo-clerici pentru interese meschine.

 

 

 

Rep.: De ce crezi tu că a apărut „mișcarea” ISIS? A fost generată de spațiul islamic, de tensiunile din diverse țări islamice sau a fost indusă din exterior, tocmai pentru a șubrezi diverzi țări, precum Siria, Irak?

A.B.: Dawlat al Islamiya (Daesh/ISIS) este un produs al invaziei Irakului din 2003 de catre SUA şi aliatii săi. Derivată din Jama’at al-Tawhid wal-Jihad, organizaţia celebrului iordanian Abu Musab al-Zarqawi, cel care a devenit cunoscut în timpul insurgenţei anti-americane, transformată ulterior într-un razboi sectarian între sunni şi shiia din Irak. În 2014 devin cunoscuţi pentru cucerirea Mosulului şi a Sinjarului în Irak, dar mai ales pentru brutalitatea nemaivăzută până atunci. Practic Al-Qaeda prin comparaţie cu Daesh, este o bătrînică inofensivă. 

 

Aşa cum spuneam mai devreme, Daesh are la baza ideologia puritanista Salafi-Wahhabita, apărută în Peninsula Araba în secolul 18, şi devenită doctrina religioasă de stat în actualul Regat al Arabiei Saudite. Irakul are o pondere islamică a populaţiei de 95%, dintre care peste 65% sunt musulmani Shiia iar restul de 35% Sunni. Adaugăm aici faptul ca Irakul a fost decimat din 1990 încoace de invazii militare occidentale, plus cei 8 ani de război cu Iranul din anii 80, în vremea lui Saddam Hussein, şi avem reţeta perfectă pentru crearea unui conflict sectarian pe linie religioasă. Scopul Daesh/ISIS în Irak şi explozia sa acolo a avut ca scop clar eliminarea elementului Shiia din societatea irakiana, şi apoi a celorlalte grupuri religioase: creştini, yazidi, zoroastrieni ş.a.m.d, cu scopul „purificării” acestei zone islamice de maximă importanta. Pentru cine nu ştie, Irakul de azi a fost centrul celui mai prolific imperiu Islamic de factură arabă, cel Abbasid (750-1258), distrus într-un mod extrem de brutal de invazia mongolă care a distrus Baghdadul şi în mare parte tot ce cladise civilizaţia islamică în acea zonă. 

 

Revenind la Daesh, consecinţele devastatoare ale invaziei americane din 2003 sunt sursa clară a situaţiei catastrofale pe care o avem astăzi în Irak, Siria, Afganistan, Libia etc. Incapacitatea vestului de a lua nişte măsuri coerente pentru a pune pe o linie clara Irakul în era post-Saddam, plus alte măsuri ca de-Ba’athificarea peste noapte a aparatului de stat irakian care a distrus complet administraţia statului, dizolvarea în mare parte a armatei irakiene prin concedierea masivă a cadrelor militare care aveau cheile de la depozitele de armament, interzicerea pentru o lungă perioada a formării de partide politice sau a organizării alegerilor libere, plus invazia care a generat intre 600 000 şi 1 000 000 de victime, toate acestea au creat cadrul perfect pentru apariţia unor miscări fundamentaliste extrem de periculoase.

 

În Orientul Mijlociu sunt 3 poli de putere: Israel, Arabia Saudita şi Republica Islamică Iran. Dupa cum bine se ştie, Israelul şi Arabia Saudita au o relaţie foarte bună şi un parteneriat strategic şi economic cu Statele Unite, şi în acelaşi timp o relatie extrem de proastă cu Iranul. Dupa 1979, anul în care monarhia iraniană a fost înlocuită de Revoluţia Islamică, se naşte practic Islamul Politic Shia de epoca modernă. Avem din acel moment Regatul Arabiei Saudite, simbolul Islamului Sunnit, chiar dacă e condus de o familie regală adeptă a ideologie Salafisto-Wahhabite, şi Iranul simbol al Islamului Shia. Peste aceste diferenţe de natură ideologica religioasă, există şi o rivalitate etnică şi istorică, aceea dintre Iranieni, urmaşi ai imperiilor persane apărute încă din antichitate, şi arabii care devin cunoscuţi pe scena lumii după revelatia Qu’ranica din secolul 7. Devine astfel clar că aceste 2 entităţi îşi dispută zonele de influenţă din Orientul Mijlociu, pe criterii religioase dar mai ales istorice. Rivalitatea lor locală este dublată de jocurile strategice şi interesele marilor puteri: Statele Unite şi Rusia, ambele doritoare să utilizeze la maxim rivalităţile locale pentru propriile interese strategice şi economice. 

 

In opinia mea, ceea ce se intampla azi este parte a unui plan mai larg prin care se urmareste eliminarea unuia din aceste poluri de putere, in speta Iranul, a suporterilor sai din comunitatile Shia din Orientul Mijlociu, si crearea unor relatii diplomatice si strategice bune intre Arabia Saudita si Israel. De pe urma acestui plan ar beneficia cel mai mult Statele Unite, care ar scapa de un inamic care din 1979 incoace ii strica jocurile in Orientul Mijlociu prin axa Rezistentei Islamice Iran-Siria-Hezbollah-ul Libanez. Apoi Israelul care este in conflict deschis cu Iranul dar si cu Siria, stat cu care isi disputa inca inaltimile Golan, si cu miscarea Hezbollah, cea care in 2006 a reusit sa stopeze invazia israeliana a Libanului cu armament si tactici de lupta oferite de Iran. Si bineinteles Arabia Saudita care prin eliminarea influentei politice si a Shi’ismului Iranian din Orientul Mijlociu, ar putea foarte usor sa aduca intreaga lume Islamica la un numitor comun: acela al ideologiei Salafi-Wahhabite. De aceea in ultimele decenii Arabia Saudita a investit sume impresionante de bani, de ordinul sutelor de milioane de dolari, in constructia de moschei si madrase (scoli de teologie Islamica), scolirea de imami, crearea de organizatii caritabile, din Orientul Mijlociu, Africa, Asia Indepartata si pana in Europa. Scopul este unul simplu si de durata medie, promovarea ideologiei wahabbite ca fiind adevarata interpretare pura si corecta a religiei Islamice, in dauna celorlalte madhhab-uri (scoli de jurisprundenta islamica), si eliminarea oricaror altor interpretari fie ele Sunnite sau Shia, pe orice cai fie ele pasnice sau violente.

 

Nu e de mirare atunci faptul ca miscarile fundamentaliste gen Al-Qaeda sau Daesh/ISIS isi concentreaza actiunile in zone unde exista comunitati Shia: Pakistan, Afganistan, Irak, Siria sau Liban, dar si alte secte Islamice ori alte grupuri religioase, ducand de ani buni o campanie de atacuri teroriste impotriva acestora. 

 

Seicul Adil Kalbani, imam la Masjid al Haram din Mecca, afirma foarte deschis la o televiziune ca Daesh/ISIS urmeaza Salafi-Wahhabismul, ideologia religioasa de stat din Arabia Saudita. Tot el afirma ca musulmanii Shia sunt niste apostati, ceea ce in litera legii islamice inseamna ca merita pedepsiti cu moartea. 

 

Generalul american Wesley Clark declara la CNN, ca Daesh/ISIS au fost creati si finantati de aliatii din Orientul Mijlociu ai Statelor Unite pentru a lupta impotriva Hezbollah si a fortelor Iraniene. „Impotriva Hezbollah, spunea Wesley Clark, nu pot lupta soldati normali. Ai nevoie de fundamentalisti religiosi, zeloti, indivizi capabili de acte extreme pentru a duce la bun sfarsit aceasta lupta”. Vicepresedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, declara intr-o alocutiune la universitatea Harvard ca „cea mai mare problema in conflictul Sirian, o reprezinta aliatii din zona ai Statelor Unite: Turcia, Arabia Saudita, Emiratele, care din dorinta de a schimba regimul sirian, au sprijinit fundamentalisti islamici veniti din toate colturile lumii, dar care s-au extins apoi spre Irak si ameninta acum sa destabilizeze zone mai largi. Acum Arabia Saudita si Qatarul pretind ca au oprit finantarea acestor elemente fundamentaliste, iar Turcia ia masuri pentru a isi securiza granita cu Siria”. De asemenea, Hillary Clinton, fost secretar de stat in administratia Obama, si actual candidat la presedentia Statelor Unite, declara la CNN: ”Noi ( Statele Unite) i-am creat pe cei impotriva carora luptam acum in Afganistan si Pakistan (Al Qaeda si miscarea Talibana). Parea o idee buna in anii 80 ca impreuna cu ISI -serviciul Pakistanez de informatii, si armata Pakistaneza sa recrutam mujahedini (luptatori musulmani angajati in Jihad) care sa combata prezenta Uniunii Sovietice in Afganistan. Parea o idee buna aducerea de tineri din Arabia Saudita si promovarea versiunii lor Wahabbite a Islamului, inarmarea acestora cu lansatoare de rachete Stinger si alte tipuri de armament, pentru a lupta contra rusilor. Asta a dus la colapsul Uniunii Sovietice, dar in acelasi timp a creat si fundamentalismul Islamic care e prezent acum peste tot in Orientul Mijlociu”.

 

Situatia din Siria a fost generata pentru a distruge infrastructura siriana si a transforma acest stat pro-Iranian si pro-Rus intr-un nou Afganistan, instabil si incapabil sa mai ofere sprijin militar si logistic pentru ceilalti membrii ai Al-Muqawama al-Islamiyya (Miscarea de Rezistenta Islamica) si pentru Federatia Rusa. Din aceasta situatie castiga si Israelul care scapa de 2 inamici aflati la granitele sale: Siria si Hezbollah-ul din Liban, plus ca diminueaza astfel si influenta Iraniana din zona, influenta care ajunge pana la sprijinul acordat miscarii palestiniene Hamas. 

 

Politicile interne defectuoase si chiar dicatoriale ale lui Hafez al Assad, asumate in mare parte si de fiul sau Bashar al-Assad, au fost utilizate din exterior pentru a crea premizele razboiului civil din Siria, la care participa un numar mare de combatanti non-sirieni, in speta fundamentalisti islamici din Irak, Magreb, Arabia Saudita, Afganistan, Pakistan, Europa, Statele Unite, Australia, Cecenia sau Rusia. Eliminarea lui Bashar al-Assad de la putere nu este scopul principal al acestei actiuni, daca s-ar fi dorit in ultimii 5 ani Bashar Al-Assad ar fi disparut de mult. Paradoxal, ramanerea lui la putere este convenabila chiar si celor care lupta impotriva sa, pentru ca le ofera un pretext pentru a prelungi acest conflict si 

pentru a il exporta in Irak si Liban, extinzand astfel aria de acoperire a fundamentalismului Wahhabit pana aproape de granitele Iranului.

 

Apoi avem povestea gazoductului Qatarez South Pars / North Dome care ar fi urmat sa aprovizioneze Europa cu gaze naturale venite din aria Golfului Persic controlata de Qatar. El urma sa treaca fie prin Arabia Saudita, Iordania si Siria, fie prin Arabia Saudita, Kuweit si Irak, ajungand apoi in Europa prin intermediul gazoductelor deja amplasate in Turcia. Bineinteles ca regimul de la Damasc a refuzat sa ia parte la aceasta poveste, pentru ca ar fi insemnat sa lucreze impotriva intereselor partenerului strategic, Rusia, care astazi furnizeaza gaze naturale Europei. De aici si interesul economic al Qatarului, Turciei si Arabiei Saudite de a controla complet Siria, fie printr-o schimbare violenta de regim, fie prin generarea unui conflict sangeros care sa divizeze complet aceasta tara.

In plus de asta avem si implicarea Turciei, care timp de mai multi ani a tolerat pe teritoriul sau aparitia fundamentalistilor islamici care treceau cu usurinta granita turco-siriana, pentru a lupta impotriva regimului Al-Assad. Era un joc convenabil Turciei din care ar fi putut castiga pe doua planuri, cel al gazoductului Qatarez prin eliminarea lui Al-Assad, dar si prin utilizarea fundamentalistilor care sa lupte impotriva kurzilor din Siria, cei care au oferit si ofera inca sprijin miscarilor nationaliste kurde din interiorul Turciei.

 

Planurile insa evolueaza iar acordul nuclear Iranian pare sa confirme acest lucru. Probabil Statele Unite au inteles ca miscarile fundamentaliste Wahhabite pe care le-a sprijinit alaturi de partenerul lor Arabia Saudita, sunt prea instabile pentru a putea fi utilizate constructiv in raport cu interesele americane, si au decis acum sa deschida un dialog cu Iranul, bastionul Islamului Shia. Nu este exclus sa vedem in urmatorii ani, o schimbare de optica a Statelor Unite care ar putea sa devina parteneri ai Iranului, in dauna Arabiei Saudite. Faptul ca 15 din cei 19 atacatori de la 11 Septembrie 2001 erau Sauditi, legaturile casei Al Saud si ale familiei Bush cu Grupul Bin Laden, plus explozia de fundamentalisti Wahhabiti care aduc moarte in Pakistan, Irak, Afganistan, Siria, Liban, Turcia si pana in Paris, Bruxelles sau Londra, cred ca vor determina Statele Unite sa isi reconsidere parteneriatul cu Arabia Saudita. Va dura mult timp si probabil ca se va concluziona printr-un divort dureros de ambele parti, atat pe plan politic cat mai ales pe plan financiar. Astazi, imamii Shia din Iran par mult mai echilibrati si cerebrali, in comparatie cu clericii din Arabia Saudita, chiar daca motto-ul Revolutie Islamice din 1979, “Marg Bar Amrika”(Moarte Americii) face inca parte din discursul politic intern si extern al regimului de la Teheran. Si asa cum spuneam mai devreme, flagelul terorismului Islamic este compus intr-un numar extrem de mare din miscari Sunnite adepte ale ideologiei Salafi-Wahhabite.

 

Asadar o situatie foarte incalcita, in care religia si diviziunile etnice au fost folosite in scopuri economice si strategice, generand insa valuri de refugiati si un conflict ce pare ca nu se va incheia prea curand.

 

 

Rep.: Observăm în România repetată din ce în ce mai des ideea că „musulmanii sunt pericolul Europei”, că „musulmanii vor distruge civilizația, cultura europeană”. Cât de îndreptățite sunt aceste temeri? 

A.B.: In Romania se repeta aceleasi idei promovate in ultimii ani preponderent in Franta, Marea Britanie si Statele Unite, conform carora asistam la un conflict intre lumea Islamica, vazuta ca fiind barbara si necivilizata, si Vestul reprezentat de Europa si Statele Unite, simboluri ale Democratiei, Libertatii, si ale Civilizatiei autentice. Cei mai inversunati islamofobi afirma chiar ca lumea Islamica nu a produs nimic pentru umanitate, fiind un parazit care s-a hranit doar prin cuceriri si distrugeri. Afirmatii absolut false care mustesc de ignoranta si incultura. Civilizatia Islamica este studiata la mai toate marile universitati din lume, peste tot existand catedre de Studii Islamice, Arabe, Persane, Otomane s.a.m.d. Asta dovedeste ca in mediul academic este mai mult decat clar faptul ca lumea Islamica reprezinta una dintre cele mai importante civilizatii ale omenirii, iar initiativele culturale si stiintifice ale epocii de aur a Islamului ( sec.8-13, dupa unii sec.8-16), stau intr-o buna masura la baza Renasterii culturale Europene. In vremea in care Europa era invaluita in Evul Mediu Intunecat, scrierile filozofilor si oamenilor de stiinta greci erau traduse, analizate si completate la „Casa Intelepciunii” ( Bayt al Hikma) din Baghdad, de translatori crestini Nestorieni ( unul din ei este celebrul savant asirian Hunian bin Ishaq). In acele vremuri, lucrarile grecilor antici erau considerate erezii de catre Biserica Crestina. Apetitul cultural imens al Califatelor Abbaside si Fatimide pentru asimilarea cunostintelor stiintifice ale civilizatiilor Grecesti, Romane, Persane, Indiene, Egiptene, Phoeniciene si Chineze, si compilarea acestora in manuscrise traduse in Syriaca, Araba, Persana si Latina, au facut ca acestea sa nu se piarda, si din contra sa devina baza culturala a revirimentului European. 

 

In fresca lui Rafael „Scoala din Atena”, din Palatul Apostolic din Vatican, il regasim pe polimatul musulman Ibn Rushd (latinizat Averroes), care a trait in Cordoba Maura, considerat de unii drept parintele spiritual al secularismului European, prin contributiile sale filozofice inspirate de scoala Aristoteliana alaturi de alti invatati ai lumii Islamice, ca Al Farabi si Al Kindi.. Averroes apare si in picturile lui Andrea Bonaiuto, artist din Florenta secolului 14. Asadar, in viziunea europeanilor Rafael si Andrea Bonaiuto, Averroes era considerat la fel de valoros ca si Aristotel sau alti invatati greci. Pana in secolul 18, cartea de capatai a medicinei in Europa a fost Canonul Medicinei scris de persanul Ibn Sina ( latinizat Avicenna). Dincolo de a se limita doar la traducerea grecilor antici, invatatii din lumea Islamica au creat noi concepte si idei filozofice, matematice, arhitectonice, medicale, si sociale. Al Kwarizmi, parintele Algebrei ( in araba – reunirea partilor rupte) si al algoritmilor ( care de altfel ii si poarta numele), cel care a promovat utilizarea sistemului Indian al cifrelor, Al-Haytham (latinizat Alhazen) – care si-a adus aportul stiintific in domeniul opticii, matematicii, astronomiei si mai ales in definirea metodei stiintifice, Zakariya al-Razi – figura importanta a medicinei mondiale, sau Ibn Khaldun, unul din parintii fondatori ai stiintelor sociologice si economice moderne, cel care scria in opera sa Muqaddimah (Prolegomena in Greaca, adica Introducerea) din secolul 14, faptul ca oamenii se trag din lumea maimutelor, anticipand astfel teoria evolutionista a lui Charles Darwin (sec.19).

 

In domeniul educatiei, este unanim acceptat faptul ca Universitatile Al Karaouine din Fez, (fondata in 859 de o femeie – Fatima al-Fihri), si Al-Azhar din Egipt (970-972), sunt unele din cele mai vechi universitati din lume, si primele care au oferit diplome absolventilor sai. In domeniul medicinei, ca tot ne aflam in plin scandal al serviciilor medicale din Romania, e de notat ca in lumea Islamica spitalele erau conduse de un administrator fara expertiza medicala, un farmacolog si un medic, iar pentru a lucra intr-un astfel de spital trebuia sa ai o diploma care sa-ti ateste studiile medicale. In secolul 9 califii Al-Mu’tasim si Al Ma’mun au impus examinarea si licentierea farmaciilor private de catre inspectori (muhtasib), care verificau ca medicamentele sa fie pastrate intr-un mediu curat, sa aiba ingredientele potrivite, si mai ales sa nu fie diluate. In plus de asta, era interzis prin lege ca un medic sa detina o farmacie, conceptul de conflict de interese – despre care se vorbeste foarte mult si azi in Romania – fiind cunoscut inca de atunci in lumea Islamica. In plus, spitalele din lumea Islamica erau obligate sa ofere servicii medicale oricarei persoane: bogat, sarac, musulman, nemusulman, strain sau membru al comunitatii. Spitalele erau sustinute de asociatii caritabile numite wakf.

 

Acestea sunt doar cateva exemple care demonstreaza clar si fara indoiala faptul ca lumea Islamica a adus un aport considerabil civilizatiei umane, fiind o sursa clara a Renasterii culturale si stiintifice Europene, iar cei care afirma contrariul sunt fie extrem de ignoranti ori pur si simplu rauvoitori.

 

Revenind la ce se intampla in zilele noastre, este adevarat ca lumea Islamica a decazut, fiind dominata de saracie, conflicte, habotnicie si fundamentalism religios. Este adevarat ca prin comparatie cu lumea Occidentala, Orientul Mijlociu astazi produce foarte putin in domeniul stiintific. Totusi exista oaze unde educatia, stiinta si tendintele moderniste infloresc, chiar daca in mare parte sunt ignorate de mass-media occidentala. Si as enumera aici Iranul, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Qatarul, India si Egiptul. Capitalul uman al Orientului Mijlociu, si ma refer aici in special la tinerii de pana in 35 de ani este fabulos, iar daca acestia ar avea parte de o educatie sanatoasa, indreptata spre stiinte si arte, intr-un mediu pasnic, cred ca intr-o perioada de 50 de ani am avea de-a face cu un reviriment cultural si stiintific impresionant. Iranul spre exemplu este numarul unu mondial in ultimii ani la capitolul lucrari stiintifice publicate, palestinianca Hanan al-Hroub a primit anul acesta premiul pentru cel mai bun cadru didactic din lume, iar in Emiratele Arabe Unite se pregateste misiunea spatiala Mars Hope 2020, care ar urma sa trimita un robot pe Marte, un proiect realizat de 150 de oameni de stiinta emiratezi si care este menit sa aduca un mesaj de optimism milioanelor de tineri arabi. De asemenea exista la marile universitati din lume un numar considerabil de oameni de stiinta de prima mana, cu origini arabe, persane, turcesti etc, un exemplu in acest sens este Maryam Mirzakhani, profesor la Stanford, care a primit in 2014 Medalia Felds, cel mai prestigios premiu in matematica. O alta poveste interesanta care arata capitalul intelectual si ambitia tinerilor din Orientul Mijlociu este cea a lui Munir Shindi, un tanar mecanic palestinian, care si-a dorit atat de mult sa aiba o masina de epoca ( un Mercedes Gazelle din 1927) incat a construit-o cu mainile lui din parti luate de la alte masini. Spunea el: „am vrut sa-mi dovedesc ca pot sa o fac si ca nimic nu este imposibil”.  Din pacate vedem zi de zi cum sute de tineri isi pierd vietile in atentate teroriste ori prinsi in conflictele sangeroase din zona, tineri care poate in viitor ar fi putut deveni oameni de stiinta, medici, artisti, lideri ce puteau schimba lumea in bine.

 

Din pacate  povestile pozitive trec aproape nevazute, mass-media occidentala indreptandu-si atentia pe subiectele negative, in speta pe terorism si razboaiele din zona. In plus de asta exista o politica mediatica si politica constanta de demonizare si antagonizare a oamenilor din Orientul Mijlociu, care a culminat ca agresivitate si virulenta anul trecut cand s-a amplificat criza refugiatilor. Peste noapte practic retelele sociale au fost inundate cu postari false, imagini trucate si stiri alarmiste care anuntau invazia Islamica a Europei. In Romania ne-am trezit cu diverse site-uri anonime care scriau articol dupa articol anuntand Apocalipsa Islamica a Europei, pseudo-stiri sheruite in numar mare pe Facebook si alte retele sociale. In mass-media apareau materiale la fel de alarmiste, si reactii virulente ale extremistilor de dreapta ori ale unor lideri politici oportunisti care inoculau prin discursul lor alarmist frica si aversiunea europenilor fata de imigranti si mai ales fata de comunitatile de musulmani deja existente in tarile lor. De aici si povestea cu civilizatia Europeana care va fi inlocuita de „barbarismul Islamic”.

 

Nu mai vorbesc de modul abject in care subiectul imigrantilor a fost tratat pe la televiziunile din România (cu o exceptie notabila). Tot felul de asa-zisi analisti politici, oameni care de obicei vorbesc despre situatia politica interna, se erijau brusc in experti in Islam, terorism si Orientul Mijlociu, emitand in spatiul public niste pareri abracadabrante, profund ignorante si alarmiste. Peste asta am avut si un fost presedinte de stat care si-a gasit o modalitate exotica de a castiga capital politic rapid pentru noul sau partid, luand la tinta comunitatea musulmana din Romania, probabil cea mai pacifista si curata comunitate de la noi, cu o istorie veche pe meleagurile mioritice. Din dorinta de senzational, o anumita televiziune a inceput sa difuzeze niste pseudo-documentare realizate de organizatii evangheliste din Statele Unite, care anuntau si ele Apocalipsa Islamica a Europei, contribuind din plin la spalarea pe creier a romanului care a inceput peste noapte sa-si priveasca cu suspiciune vecinul de bloc turc sau arab, pe care nici macar nu-l observa inainte. Apoi am avut si aparitia in spatiul public a unor personaje abjecte si grobiene care din dorinta de celebritate s-au auto-proclamat aparatori ai crestinatatii romanesti, aruncand porci morţi si plantand cruci pe terenul asa-zisei „mega” moschei, iar mai tarziu atacul cu cutitul indreptat impotriva a doua tinere musulmane in centrul Bucurestiului. La noi totusi lucrurile cel putin pana acum n-au luat o turnura atat de violenta fata de Marea Britanie, Franta sau Germania spre exemplu. Cei drept in aceste tari, actele de terorism atribuite generic „musulmanilor”, au contribuit masiv la intoleranta si ura cetatenilor europeni. 

 

In opinia mea, aceasta campanie islamofoba nascuta odata cu aparitia refugiatilor la portile Europei, nu a fost intamplatoare. Ea a executat din fasa orice miscare logica si de bun simt a societatilor civile din Europa care in mod normal ar fi trebuit sa puna in spatiul public urmatoarea intrebare: Ce a provocat acest aflux de refugiati si actele de terorism din Europa? Este cumva o conspiratie diabolica a lumii musulmane care a luat-o la pas spre Europa cu ganduri necurate, asa cum spun extremistii de dreapta, islamofobii si conspirationistii de Facebook, sau avem de-a face cu un dezastru umanitar, social si economic produs tocmai de ingerintele occidentale din Orientul Mijlociu in ultimii 20 si ceva de ani? Oare nu cumva cele 2 razboaie din Irak, initiate de Statele Unite si Marea Britanie, la care s-au raliat si membrii Europei, plus invazia Afganistanului, sunt responsabile in mod direct pentru moartea a peste 1 milion de oameni, distrugerea totala a stabilitatii si asa firave din regiune, si crearea unui mediu propice pentru nasterea mutantilor fundamentalisti Daesh/ISIS, Al Nusra, Al Qaeda etc. Mergand un pic inapoi in istoria secolului 20, vedem cum marile puteri Occidentale, in speta Anglia si Franta s-au folosit de anumite triburi arabe in lupta pentru distrugerea Imperiului Otoman, distrugere care a lasat in urma sa un vid umplut in timp cu dictaturi si regimuri impuse tocmai de vest, pentru a servi intereselor marilor puteri? Acordul Sykes Picot din 1916 dintre Franta si Marea Britanie, cel prin care actuala harta a Orientului Mijlociu a fost desenata in conformitate cu interesele puterilor coloniale, si in total dezinteres fata de dorintele populatiilor din aceste zone, lagarele de concentrare fasciste si campaniile de represiune italiana indreptate impotriva berberilor din Cyrenaica in prima parte a secolului 20, formarea, sprijinirea  si recunoasterea Statului Israel (1948-1949) in dauna palestinienilor care astazi platesc,intr-un fel, cu teritoriile si vietile lor pentru genocidul evreiesc comis de Germania Nazista, razboiul de independenta al Algeriei si politica coloniala a Frantei din Maghreb si Orientul Mijlociu, lovitura de stat din Iran (1953) prin care Statele Unite l-au eliminat de la putere pe Mohammad Mosaddeqh, prim-ministru ales democratic al Iranului, si readucerea la tron a sahului, politicile colonialiste britanice din India si Pakistanul de azi, razboiul civil din Liban in care s-au implicat Statele Unite, Israel, Franta, Italia si Uniunea Sovietica, razboiul Irak-Iran (1980-1988) in timpul caruia Saddam Hussein a folosit arme biologice de provenienta occidentala impotriva soldatilor iranieni, dar mai ales impotriva populatiei kurde de la Halabja – act criminal care nici pana astazi nu a fost condamnat de Natiunile Unite, doborarea avionului civil Iran Air 655 deasupra Golfului Persic in 1988 de catre nava de razboi americana USS Vincennes, cele 2 invazii ale Irakului (1990 si 2003), masacrul de la Srebrenica (1995), invazia Afganistanului (2001-2014), precum si multe alte evenimente similare stau la baza actualei situatii din Orientul Mijlociu. Ele genereaza astazi razboiul civil din Siria, extins pana in Irak, fundamentalismul religios, prabusirea economica, culturala si sociala a multor tari cu traditie din zona.

 

Ceea ce vedem in Orientul Mijlociu sunt ruinele fumegande ale unor imperii invinse militar, economic si cultural de marile puteri colonialiste din Vest. Problema este insa faptul ca aceste mari puteri nu au avut capacitatea de a intelege realitatile locale, iar politicile lor post-colonialiste au fost dezastruoase. Din pacate, traim in secolul 21, intr-o lume tot mai mica, datorita evolutiei tehnologice, cu resurse energetice limitate si disputate, in care conflitctul dintr-o anumita parte a lumii nu mai poate fi ignorat sau izolat, pentru ca el afecteaza acum tot globul. Asta se intampla si cu razboiul din Siria, asa cum avertiza presedintele Bashar al-Assad intr-un interviu acordat in 2013 unui ziar german :” daca Europa va inarma si sprijini rebelii, actele de terorism se vor intoarce impotriva si chiar pe teritoriul sau”. In 2011 Muammar al-Gaddafi afirma intr-un interviu acordat televiziunii France 24 ca „Libia are un rol important in securitatea Mediteranei, prevenind afluxul a milioane de oameni de culoare care ar putea trece spre Franta si Italia”. Odata cu eliminarea lui Gaddafi, Libia a devenit un teatru de razboi, iar aparitia acolo a Daesh/ISIS a fost doar o chestiune de timp. 

 

Nu refugiatii sunt problema aici, ci modul in care Orientul Mijlociu a fost gestionat de Occident şi mai ales parteneriatele economice şi politice ale acestuia cu anumiţi promotori ai ideologiei fundamentaliste Salafi-Wahhabite.

 

 

Rep.: Ca o justificare pentru astfel de afirmații am văzut politicieni importanți din România spunând că, din moment ce mai toți teroriștii sunt musulmani, automat musulmanii vor fi ucigașii europenilor. Hai să lămurim asta, de ce sunt aproape toți teroriștii din ultimii ani musulmani? Și ce au cu creștinii, fratele meu creștin?

A.B.: Nu toti teroristii din ultimii ani sunt musulmani, sunt destule cazuri de acte de teroare comise de europeni sau americani non-musulmani, care au fie probleme cu clinicile care practica avorturi, ori sunt ultra-nationalisti sau xenofobi, ori au o problema cu homosexualii, ori pur si simplu sufera de afectiuni psihice care ii mana spre acte de violenta. Adaugand aici si regimul permisiv al armelor din Statele Unite si ai reteta perfecta pentru dezastru. 

 

O alta problema in opinia mea este „Senzationalismul” mediatic care promoveaza intens si ofera spatii largi stirilor legate de acte de terorism, crime in masa, comise de fundamentalisti islamici sau non-musulmani. Cred ca daca s-ar mai diminua un pic agresivitatea cu care aceste stiri apar peste tot, probabil s-ar mai diminua si astfel de acte. Multi din acesti indivizi au impresia ca faptele lor au vreo insemnatate speciala, iar promovarea intensa in media a unor evenimente similare, le da convingerea ca iau parte la ceva important, ca au o misiune sfanta, mareata. Una e sa prezinti o stire, si alta e sa o imbraci in folia dezgustatoare a ‚Senzationalismului”, ajungand uneori chiar sa obstructionezi anchetele politiei. 

 

Spatiul mediatic oferit Daesh/ISIS este imens, comunicatele lor de presa, video-urile lor fiind prezentate iar si iar pe TV sau pe internet, creand impresia ca avem de-a face cu o forta uriasa, o armata globala de fundamentalisti, cand de fapt numarul lor nu depaseste 50 000, practic un stadion de fotbal plin. Asa cum spunea si reputatul jurnalist britanic Robert Fisk, avem de-a face cu un joc al cuvintelor, anumite expresii fiind repetate obsesiv, ajungand sa creeze stereotipuri si clisee periculoase. Auzim zilnic terorism si Islam, dar putini stiu ca principalele victime ale atacurilor teroriste fundamentaliste nu sunt nici crestinii, nici ateii, nici europenii, nici americanii, ci tocmai musulmanii. 90% din victimele terorismului Islamic sunt musulmanii pasnici. Bineinteles ca un act de teroare comis la Paris are mai multa importanta mediatica decat moartea a 250 de nefericiti care isi faceau cumparaturile intr-un mall din Baghdad, ucisi de un dement care s-a aruncat in aer.

 

Vietile musulmanilor, trebuie sa o spunem drept, nu au aceeasi valoare cu vietile occidentalilor, asta este ceea ce rezulta clar din modul in care se duce dezbaterea in sfera occidentala. Spre exemplu, am avut in luna iulie lansarea raportului Chilcot, legat de invazia Irakului din 2003. Prin acest raport s-a demonstrat, daca mai era nevoie, ceea ce stiam multi dintre noi, ca invazia irakiana a fost un act ilegal, criminal si devastator, bazat pe minciuni si manipulari politice grosolane, impuse in planul public prin retelele de mass-media, de catre administratia Bush si de catre guvernul britanic condus la acea vreme de Tony Blair. Rezultatul acestui razboi: 1 000 000 de morti, o tara distrusa si crearea unui spatiu propice terorismului fundamentalist care loveste astazi chiar in inima Europei. La aceasta invazie au participat marea majoritate a tarilor europene, printre care si Romania cu aproximativ 5000 de soldati. Practic o lume intreaga a fost mintita si manipulata de Bush si Blair, si impinsa intr-un conflict pe teritoriul Irakului care nu a adus nimic bun. 

 

Stupefianta pentru mine este apatia, lipsa de actiune, lipsa de dezgust, lipsa unui discurs vehement indreptat impotriva acestui genocid care a adus suferinta si in vest si in est. Ma asteptam la manifestatii masive, la proteste de strada care sa ceara o ancheta dura ce va duce la condamnarea celor vinovati pentru aceasta crima oribila, dar nu s-a intamplat absolut nimic. Mass-media este prea ocupata cu Brexitul si atacurile teroriste, iar parte din ea este direct complice la invazia genocidala a Irakului, prin modul in care a manipulat serviabil opinia public, in interesul administratiei Bush si a guvernului Blair.

 

Din contra chiar, desi datele sunt publice acum, nu mai pot fi etichetate drept „conspiratii aberante” cum se intampla in trecut, sunt oficiale, opinia publica europeana este insa mai preocupata sa asculte sloganurile xenofobe, islamofobe si rasiste ale extremei  de dreapta, si isi canalizeaza energia pe acte de violenta si intimidari la adresa imigrantilor, fie ei europeni ori musulmani.

 

Practic, stim astazi, in 2016, ca razboiul din Irak a avut la baza numai minciuni si motivatii economico-politice, aducand doar probleme si instabilitate, stim si cine a orchestrat aceasta operatiune macabra, si totusi nu se intampla nimic. Se continua pe aceeasi linie simplista, falsa si ipocrita, a antipatiei fata de musulmani, care, potrivit islamofobilor, sunt un grup religios ce doreste sa cucereasca lumea. Amuzant este faptul ca nu armatele lumii Islamice au scaldat in sange Europa si Statele Unite in ultimii 20 de ani, ci din contra, armatele Occidentale au ruinat Orientul Mijlociu.

 

Legat de aspectul crestin, asa cum spuneam la inceputul interviului, istoric vorbind, diversitatea religioasa a fost in general tolerata si respectata in cadrul imperiilor Islamice. Persecutiile au fost fie episoade de scurta durata, datorate in special unor lideri cu viziuni radicale, cum e cazul califului Fatimid Hakim, numit „Califul Nebun”, care a persecutat crestinii, desi mama lui era o crestina, fiind inlocuit cu Ali az-Zahir, care a readus la normal relatiile inter-religioase, fie perioade in care crestinii capatau functii foarte importante in conducerea imperiilor, creand o frustrare in randul musulmanilor care ar fi dorit sa controleze aceleasi functii. 

 

In afara de aceste disensiuni care nu au fost atat de dese, conflictul cel mai violent dintre lumea Islamica incepe la 1099 cand crestinii cuceresc Ierusalimul si incep practic Cruciadele. Chiar si in aceasta perioada framantata, exista episoade de toleranta, acorduri si chiar relatii diplomatice foarte elegante, ca cea dintre Salah ad-Din, sultanul Egiptului si al Siriei, si Richard Inima de Leu, liderul cruciatilor. 

 

In lumea islamica exista comunitati vechi de crestini: coptii din Egipt, maronitii din Liban, biserica Siriaca din Siria, crestinii armeni din Iran s.a.m.d. Acestia au trait in general in pace si armonie cu musulmanii majoritari, episoadele violente aparand in momente istorice in care influenta coloniala a fost mai pregnanta, generand ura din partea majoritarilor fata de minoritarii crestini, vazuti ca exponenti ai colonialismului, favorizati de marile puteri.

 

Ceea ce se intampla astazi insa in Siria si Irak nu este un razboi intre Islam si Crestinism, pentru ca Daesh/ISIS omoara tot ce prinde: musulmani sunni, musulmani shia, crestini, evrei, atei, agnostici, ba’hai, yazidi, zoroastrieni etc. Ideologia Salafi-Wahhabita se evidentiaza printr-o dorinta agresiva de epurare a tuturor celorlalte doctrine religioase, indiferent ca ele vin din interiorul Islamului sau din afara sa. 

 

Spre exemplu in 1801, sauditii sub conducerea lui Muhammad Ibn Saud au masacrat musulmanii shiia din Karbala si Najaf din Iraq, apoi au distrus mormantul lui Husayn ibn Ali, nepotul Profetului Muhammd. Dupa ce au cucerit Mecca si Medina au continuat seria de distrugeri cu mormantul Fatimei, fata profetului, fiind foarte aproape sa distruga chiar si mormantul lui Muhammad. In contrast, in ultimii ani mormantul lui Muhammad ibn Abd al-Wahhab, fondatorul sectei Salafi-Wahhabite, a fost renovat si a devenit un important obiectiv turistic.

 

Asadar ideea cum ca musulmanii ar avea ceva de impartit cu crestinii este o teza falsa. Adevarul este ca adeptii ideologiei fundamentaliste Salafi-Wahhabite, practicantii takfirismului, isi indreapta actele de violenta in primul rand impotriva celorlalte secte si ramuri ale Islamului, si abia apoi impotriva reprezentantilor celorlalte culte religioase.

 

 

Rep.: În călătoriile tale prin țările Orientului Mijlociu ai fost vreodată agasat pe motiv că ești creștin?

A.B.: Niciodata nu am avut senzatia asta, nici macar nu am fost intrebat daca sunt religios sau nu. Oamenii din Orientul Mijlociu au alte curiozitati vis-a-vis de straini, aspectul religios este foarte putin important pentru ei. In plus de asta, nu e ca si cand as fi primul om venit din lumea generic numita „Crestina”. Au si ei comunitatile lor de crestini copti, maroniti, nestorieni, comunitatile de baha’i, evrei, zoroastrieni, druzi, s.a.m.d. Cea mai des intalnita intrebare este daca ma simt bine si ce imi doresc sa vizitez in tara lor. Opinia unora din vest este ca cei din Orientul Mijlociu mananca religie pe paine de dimineata pana seara, si numai asta au in cap. E drept ca exista tari cu un pronuntat caracter religios al mediului politic si social, dar chiar si acolo oamenii trebuie sa manance, sa isi ajute familia, sa aiba un loc de munca, sunt alte subiecte mult mai dezbatute decar religia. 

 

Paradoxal, tinerii din Orientul Mijlociu sunt adepti ai culturii occidentale, asculta muzica din vest, se imbraca multi ca in vest (in special barbatii), se uita la filme occidentale, la fotbal, in mediu privat se consuma alcool la greu, desi oficial nu este voie, citesc carti din vest. E absolut hilar sa te gandesti ca islamofobii spun ca marea majoritate a musulmanilor detesta civilizatia occidentala si ca vor sa o distruga, cand vezi la fata locului cat de mult din obiceiurile si elementele occidentale sunt astazi folosite de tinerii din Orientul Mijlociu. Si aici ma refer la tanarul normal, nu la cel radicalizat, cel ce ajunge sa umple randurile Daesh/ISIS din dorinta de a fii parte la ceva „important”, din dorinta de a face un ban (somajul in Irak atinge cote alarmante), unii dintr-un spirit mai degraba de gasca, „gangsterism Islamic” – asa cum il definesc eu, profitand de vidul politic si de lipsa unei forte care sa impuna legea. Exista insa si fundamentalisti religiosi, zeloti care chiar cred ca actiunile lor sunt in concordanta cu invataturile Islamului, dar acestia sunt in minoritate, marea majoritate sunt fie oportunisti, fie pur si simplu infractori care prin inrolarea in Daesh/ISIS sau organizatii similare, gasesc o cale de a comite crime si jafuri fara riscul de a fi pedepsiti de autoritatile statului. De aceea multi pleaca din tarile lor si ajung in Siria sau Irak, tari unde mana lunga a legii este cvasi-inexistenta datorita conflictului actual.

 

In general insa, oamenii din Orientul Mijlociu sunt mai degraba „fanatici ai ospitalitatii” decat fanatici islamisti. In special in Iran, toata lumea vrea sa-ti ofere ceva, sa te ajute daca ai o problema, sa te invite la o cina la ei acasa, totul dintr-o dorinta sincera de a te face sa te simti bine. Cultura lor ii „obliga” sa fie ospitalieri cu strainii. Si nu e neaparat o obligatie religioasa ( desi Islamul impune o conduita eleganta fata de oaspeti), ci una izvorata din traditiile lor. 

 

 

Rep.: Ce crezi despre refugiații care au luat cu asalt Europa? Aduc terorismul, sunt „o invazie a Islamului” și trebuie trimiși de urgență în țările de origine?

A.B.: Refugiatii trebuie ajutati indiferent de religia lor, asta este legislatia internationala si in special Declaratia Universala a Drepturilor Omului, nu exista loc de interpretari sau de pareri pro si contra in astfel de situatii. Europa alaturi de Statele Unite poarta o vina considerabila pentru situatia acestor refugiati, pentru ca actiunile lor din Orientul Mijlociu au dus la situatia actuala, si ar trebui sa isi asume acest lucru. Discursul ipocrit si evaziv promovat in media, ascunderea realitatii sub perdeaua de fum a asa-zisei „invazii Islamice a Europei”, toate acestea sunt menite a devia atentia publicului de la situatia reala, aceea ca refugiatii sunt rezultatul unor conflicte din Orientul Mijlociu pornite, mentinute si utilizate de marile puteri Occidentale pentru interesele lor economice si strategice. 

 

Spre exemplu Romania a trimis in jur de 5000 de soldati in Irak si vreo 3000 in Afganistan, ca urmare a parteneriatului strategic cu Statele Unite. Probabil numerele prin rularea cadrelor sunt mult mai mari. Nu mai vorbim de cum ajungeau soldatii romanii in teatrele de operatiuni, numai la cerere si uneori pe spagi considerabile, motivate de faptul ca o perioada petrecuta in Irak sau Afganistan era platita mult mai bine decat salariul normal de soldat. Asadar avem niste servicii de mercenariat, pentru foloase materiale, oferind servicii militare in timpul unei interventii militare, ulterior dovedita clar ca fiind ilegala si genocidala. Din bun simt, discursul public vis-a-vis de refugiati ar trebui sa fie un pic mai rezervat in Romania, si cateva mii ar trebui primiti, poate chiar 8000, fix numarul de soldati pe care statul roman i-a trimis in tarile acestora. Desigur, autoritatile din fiecare stat european ar trebui sa verifice clar cine sunt oamenii pe care ii primeste, si sa ia masuri severe cu cei care incearca sa incalce legea.

 

Dar a refuza unor oameni un drept legal stipulat in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, precum si in legislatia internationala, pe motiv ca acestia sunt musulmani adica „teroristi”, este un act extrem de grav si creeaza precedente periculoase si xenofobe. In opinia mea, lumea occidentala traieste intr-o bula de sapun, intr-o eterna stare de negare, nedorind sa-si asume actiunile prin care a distrus tarile si vietile altor oameni. Si asta este foarte grav, mai ales cand vine din partea unei civilizatii care se proclama „superioara, democrata, si aparatoare a libertatilor si valorilor umane”. Probabil in viziunea multora, aceste valori sunt aplicabile doar celor din Europa si Statele Unite, nu si musulmanilor sau celor de culoare. 

 

Pe langa asta nu poate continua la nesfarsit jocul dublu facut de occident vis-a-vis de Arabia Saudita. Spre exemplu, hai sa analizam un pic politica Frantei. In 2015 Franta, desi puternic lovita de atentate teroriste, a vandut armament in valoare de 16 miliarde de dolari, mare parte din vanzari indreptandu-se spre Orientul Mijlociu, in special spre Arabia Saudita. Franta este al patrulea exportator de armamament dupa Statele Unite, Rusia si China. Au urmat acorduri financiare in valoare de 12 miliarde, dintre care 500 de milioane de dolari doar pentru vanzarea de elicoptere clientilor din Arabia Saudita. 24 de avioane militare Rafale au fost vandute Qatarului pentru suma de 7 miliarde de dolari, la pachet cu antrenament oferit ofiterilor de informatii qatarezi. In martie anul acesta, aproape pe ascuns, presedintele Hollande a oferit medalia Legiunea de Onoare, cea mai inalta distinctie a statului francez, printului Saudit Nayef. Asta in timp ce in Arabia Saudita executiile se desfasurau pe banda rulanta, iar fundamentalistii islamici macelareau de zor irakieni si sirieni in numele ideologiei Salafi-Wahhabite. Abracadabranta a fost si numirea in fruntea Consiliului pentru Drepturile Omului a lui Faisal bin Hassan Trad, ambasador Saudit la Natiunile Unite. Astfel de decizii sunt pur si simplu socante, in conditiile in care Europa este in alerta maxima datorita atacurilor teroriste comise de indivizi care urmeaza literalmente cu punct 

si virgula ideologia Salafi-Wahhabita, religia de stat in Arabia Saudita, si in plus de asta au in mana armament pus la dispozitie de Regatul Saudit.

 

Concluzionand despre problema refugiatilor, as vrea sa mentionez un eveniment in general necunoscut in Europa. In anii 40, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, intre 120 000 – 160 000 de polonezi care au scapat din lagarele sovietice si-au gasit refugiul temporar in Iran. 2900 dintre ei au murit datorita greutatilor si lipsurilor din timpul calatoriei din Rusia pana in Iran. Astazi ramasitele lor sunt ingropate in cimitirele evreiesti Dulab din Teheran, in Bandar-Anzali, in cimitirul evreiesc din Teheran, in Ahwaz, in cimitirele armenesti din Mashhad si Isfahan si in cimitirul polonez din Khoramshahr. Ceilalti au fost ajutati de poporul si autoritatile iraniene de la acea vreme, si au revenit in Europa dupa 1945. Astazi in Polonia, Isfahanul – unul dintre cele mai importante orase din Iran, este denumit „Orasul Copiilor Polonezi”, pentru ca aici si-au continuat studiile la scolile armenesti, multi dintre copii refugiati. In iunie 2008 in Polonia a aparut un timbru care comemoreaza tragedia poloneza si modul uman in care polonezii au fost tratati in Iran. Poate ca astfel de evenimente ar trebui promovate mai des in mass-media, si ar merita sa dea de gandit celor care astazi se proclama aparatorii „civilizatiei europene” in fata asa-zisei „invazii Islamice”. Cea mai importanta civilizatie nu este cea europeana, nici cea Islamica, cea mai importanta este civilizatia umana, iar in timpul celui de-al doilea razboi mondial, iranienii musulmani au dovedit ca stiu sa fie oameni. Acum e randul europenilor.

 

 

Rep.: Cum vezi tu evenimentele din Turcia?

A.B.: Cu multă, atenţie şi rezervă. Linia trasată în ultimii ani de Erdogan şi partidul său AKP era cunoscută. Într-adevăr evenimentele din ultima vreme, această lovitură de stat controversată, care astăzi pare tot mai mult o înscenare, au şocat pe bună dreptate opinia publică occidentală. Observ o isterie accentuată vis-a-vis de acest subiect, peste tot vezi Erdogan, dictatură, Islam. Din nou acel joc al cuvintelor despre care vorbeam mai devreme. Occidentul se teme de islamizarea Turciei, dar uită un fapt foarte clar: Turcia este un stat musulman şi aşa s-a şi format. Cş a devenit un stat cu formă de conducere seculară după căderea Imperiului Otoman, şi odatş cu miscarea Kemalistş, este altă discuţie, dar chiar şi dupş această schimbare, nucleul Turciei a fost tot unul islamic. Din 1947, odată cu apariţia doctrinei Truman, menită să limiteze influenţa strategică a Uniunii Sovietice, Statele Unite au oferit protecţie militară şi ajutor economic Greciei şi Turciei. De atunci şi pană în zilele noastre Turcia s-a aflat în sfera de influenţă a Statelor Unite, iar armata turcă a protejat secularitatea statului dar mai ales direcţia vestică a acestuia. Aşa a apărut baza militara aeriana Adana, redenumită în 1958 ca baza militară aeriană Incirlik.

 

Democratia turcă, pe care mai toţi jurnaliştii români şi vestici o deplâng acum ca fiind martelată de Erdogan şi miscarea sa politică, s-a păstrat prin acţiuni similare celor desfăşurate zilele acestea în Turcia. Spre exemplu in 1980 a avut loc precedenta lovitură de stat militară, pe fondul violenţelor duse la extrem de mişcările politice de stânga şi de dreapta. Se estimeaza că aceste lupte politice au dus la asasinarea a peste 5000 de persoane. Această degringoladă politică năştea riscul unui razboi civil şi pe cel al schimbării orientarii Turciei de la Vest spre Uniunea Sovietică. În septembrie 1980 armata a intervenit decisiv preluând puterea pentru trei ani şi rescriind constitutia alături de alte 800 de legi care confereau societăţii turce un caracter militarizat. Constituţia a fost votata cu 92% în urma unui referendum în noiembrie 1982 şi a ramas în vigoare până în zilele noastre. Acum Erdogan doreşte să o schimbe.

 

Rezultatul acestei lovituri de stat a fost menţinerea Turciei în sfera de influenţă a Statelor Unite, dar în interiorul ţării a produs efecte extrem de negative: 650 000 de oameni au fost arestaţi, 1 700 000 şi-au pierdut locurile de muncă, au avut loc peste 210 000 de procese, 7 000 de oameni au fost la un pas de pedeapsa capitală, 517 au fost condamnaţi la moarte, 50 dintre ei fiind în final executaţi, 14 000 şi-au pierdut cetăţenia, paşapoartele a 400 000 de oameni au fost revocate, 30 000 au devenit refugiaţi în alte ţări, peste 300 de persoane au murit în condiţii suspecte, 3800 de profesori şi 47 de judecători au fost demişi, 31 de jurnalisti au fost condamnaţi la închisoare la un total de 3 315 ani de închisoare, iar 299 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul petrecut în închisoare. Pe lângă aceste statistici, epurarea lui Erdogan pare ceva aproape insignifiant. Toate acestea s-au întâmplat în 1980 nu pentru islamizarea Turciei, ci sub pretextul pastrării „Democraţiei şi secularismului” ţării. Probabil acelasi lucru s-ar fi întâmplat şi dacă lovitura de stat militară ar fi reuşit iar Erdogan şi regimul lui ar fi fost eliminaţi de la conducere. 

 

Momentul loviturii de stat din 1980 este unul important pentru că este anul în care monarhia iraniana pro-americană se năruia, lăsând locul unei teocraţii islamice public declarată ca fiind anti-americană şi anti-israeliană. Ţinând cont de acest eveniment important, se poate face uşor legătura cu lovitura de stat din Turcia care a menţinut ţara în sfera de influenţă occidentală. America nu îşi putea permite să piardă în acelaşi an şi Turcia, după ce pierduse Iranul.

 

Nici un jurnalist din România nu şi-a pus întrebarea de ce oamenii nu au ieşit pe străzi să sprijine lovitura de stat, ci din contra s-au opus ei. Vor spune unii că cei care au ieşit erau suporteri ai lui Erdogan, un adevăr partial, dar foarte mulţi au ieşit nu pentru că îl simpatizează pe preşedinte, ci pentru că amintirile loviturii de stat din 1980 sunt încă vii în mintea lor, şi nu şi-au dorit ca aceste lucruri să se întâmple din nou în societatea turcă. De bine de rău, Erdogan este un preşedinte ales pe cale democratică, chiar dacă discursul şi acţiunile sale din ultima vreme nu intră în această sferă. În afară de asta, boomul economic înregistrat in ultimii ani de Turcia se datorează politicilor lui Erdogan şi partidului său, acesta este un lucru ce nu poate fi negat, şi el are o importanţă mare în Turcia, pentru că bunăstarea din ultimii ani contează mult pentru turci.

 

 

Rep.: Din ce cunoști tu, Erdogan este adeptul islamizării Turciei, în sensul înlăturării caracterului său laic? Și chestiunea asta o repetă obsesiv mass-media din România.

A.B.: Erdogan este adeptul Islamizarii Turciei pe modelul Fratiei Musulmane care a castigat acum cativa ani alegerile din Egipt, dar a fost inlocuita prin lovitura militara condusa de generalul Abdel Fatah el-Sisi. Cei care isi inchipuie ca Turcia va deveni un fel de Arabia Saudita sau Afganistan se inseala. Va exista un caracter Islamic mai pronuntat, dar nu unul atat de pronuntat ca in regatul Saudit. Din punct de vedere economic si militar Turcia va incepe sa joace atat pe piata occidentala cat si pe cea asiatica. Vom avea probabil un joc militar dublu, fata de Statele Unite si fata de Rusia. Imi vine greu sa cred ca vor renunta la parteneriatul cu Statele Unite, cel mai probabil insa alaturi de acesta va exista si un parteneriat puternic cu Rusia. Este insa posibil ca la un moment dat americanii sa fie nevoiti sa paraseasca baza militara de la Incirlik, dar nu cred ca asta se va intampla prea curand. Cea mai mare problema va fi scaderea calitatii sistemului de invatamant, ca urmare a concedierii a mii de profesori, si a corpului militar, care a pierdut in ultimele saptamani cadre specializate, cu o pregatire militara foarte buna realizata in Statele Unite. Acest lucru va subrezi societatea turca cel putin pentru 10 ani. Inchiderea de universitati si scoli, concedierea si persecutarea profesorilor, sunt actiuni profund ne-Islamice, tinand cont ca, asa cum spuneam mai devreme, la originile sale Islamul a promovat cu tarie educatia si stiinta prin califii din secolele 8-16, infiintand unele din primele universitati ale lumii, biblioteci, centre de traduceri, scoli si alte institutii cu caracter educational. Aceasta politica a fost continuata o buna perioada si de sultanii imperiului Otoman.

 

Ceea ce se intampla astazi nu cred ca merita definita ca „Islamizarea Turciei”, ci mai degraba „Erdoganizarea Turciei” prin utilizarea pretextului Islamic pentru a castiga popularitate in randul maselor. Un stat Islamic nu inseamna neaparat un stat inapoiat, ci diferit in anumite aspecte fata de statele occidentale. Un bun exemplu sunt Emiratele Arabe Unite, stat Islamic cu o viziune modernista orientata spre progres, educatie, afaceri, foarte deschis catre lumea occidentala, care desi nu este o democratie in sensul cel mai pur al cuvantului, are foarte multe elemente moderniste si chiar avangardiste.  

 

 

Rep.: Iranul nu este o țară laică. Cum e viața în Iranul nelaic? 

A.B.: Viata in Republica Islamica Iran este ingreunata destul de mult nu de caracterul Islamic al tarii, ci de sanctiunile economice impuse de Statele Unite, si apoi de pozitia geografica dificila din punct de vedere strategic si politic ( inconjurati de Afganistan, Pakistan si Irak – zone cu focare fundamentaliste extrem de pronuntate). In plus de asta razboiul cu Irakul din anii 80 si-au pus amprenta asupra tarii, si a fost nevoie de multi ani pentru ca societatea iraniana sa isi revina. La fel ca si in Turcia de astazi, Revolutia Islamica din 1979 a adus cu ea si o epurare a armatei iraniene, lucru care s-a dovedit a fi extrem de dureros odata cu invazia irakiana din 1980. Armata, desi bine echipata cu armament american cumparat in vremea ultimului Sah, nu avea cadre pregatite si capabile sa faca fata acestei invazii. Peste un milion de iranieni si-au pierdut viata aparand Iranul de invazia lui Saddam Hussein, multi dintre ei fiind tineri sub 25 de ani. Astazi pretutindeni in Iran vezi cimitirele acestor eroi, si imaginile lor pe cladiri, la intersectiile strazilor sau pe marile bulevarde. Desi s-a terminat in 1988, razboiul cu Irakul este inca viu in mentalul societatii iraniene.

 

Desi este o republica Islamica, Iranul nu este un stat habotnic, anti-stiinta sau anti-educatie. Din contra, se pune foarte mult accent pe educatia tineretului, in special a femeilor, peste 62% din studenti fiind femei. Au avut pana acum 4 femei vicepresedinti, si numerosi parlamentari din sfera feminina. Lupta politica interna este dominata de 2 tabere clar determinate, cea a conservatorilor Islamisti care vor sa ramana pe linia Revolutiei Islamice din 1979, in conflict deschis cu Statele Unite si Israelul, si tabara modernistilor, deschisi spre dialog, comert, parteneriate strategice, economice si culturale cu vestul. Actualul presedinte, Hassan Rouhani face parte din tabara modernistilor, la fel ca si fostul presedinte Mohammad Khatami, ambii fiind votati de foarte multi tineri dornici de schimbare. Din aripa conservatoare il avem pe celebrul Mahmoud Ahmadinejad, ale carui discursuri au fost rastalmacite in fel si chip in vest de presa occidentala, fiind demonizat si antagonizat ani de-a randul. 

 

Imaginea promovata in Vest despre Iran este aceea a unui stat radical care spanzura homosexuali si ameninta ca va sterge Israelul de pe harta lumii. Dincolo de retorica revolutionara anti-americana si anti-israeliana, se simte dorinta normalizarii relatiilor cu sfera occidentala. Tinerii iranieni nu sunt fundamentalisti islamici, sunt foarte deschisi catre vest, in general foarte educati si buni cunoscatori ai culturii persane pe care o promoveaza si cu care se mandresc, la fel cum se mandresc si cu istoria lor imperiala fabuloasa, care incepe inca din antichitate de pe vremea lui Cyrus cel Mare, a lui Darius si a lui Xerses, si care continua mai tarziu cu imperiul Part si cel Sasanid. Dupa cucerirea araba si invazia mongola, avem incet incet un reviriment al culturii Persane promovat de dinastia Safavida, urmata de Qajari si de Pahlavi, ultima dinastie a Iranului. Spre deosebire de arabi care in mare parte isi trag identitatea din Islam, iranienii se identifica prin imperiile pre-Islamice pe care stramosii lor le-au creat si care au controlat Orientul Mijlociu, Maghrebul, ajungand pana in India. Cultura bogata si variata, muzica, fabuloasa poezie persana si obiceiurile diferite de la zona la zona, fac din iranieni un popor cu o identitate nationala profunda si foarte clar conturata. Ei sunt persani, vorbind o limba indo-europeana, si se diferentiaza clar de arabi, popor semitic.

 

Viata in Iran are bunele si relele ei ca peste tot, principalele probleme venind din sfera economica, datorita sanctiunilor impuse de Statele Unite, apoi datorita problemelor din regiune, dublate de probleme interne legate de coruptie, consumul de stupefiante aduse din Afganistan – la moda in cercurile de tineri proveniti din familii bogate, precum si dorinta multora de a avea mai multe libertati si optiuni. Totusi, fata de multe alte tari din Orientul Mijlociu, Iranul este inca o oaza de stabilitate, si o tara cu un potential turistic extrem de mare pentru cei interesati sa descopere o civilizatie veche de mii de ani, cu o cultura extrem de bogata si diversa. Iranul, Egiptul, Siria si Turcia sunt tarile cu istorie si traditie din Orientul Mijlociu, care au foarte mult de oferit din punct de vedere turistic si cultural celor interesati. 

 

Din punct de vedere uman iranienii sunt oameni foarte calzi si ospitalieri. Nu sunt agasanti, nu te lovesc cu intrebari, sunt bine educati si se comporta foarte frumos cu strainii. Se simt bine cand vad oameni interesati de cultura si istoria lor si cauta mereu sa lase o impresie cat mai buna. Desi forma de stat este cea de republica Islamica, nu as putea sa-i definesc pe iranienii ca fundamentalisti Islamici. Din contra, cred ca la nivel de obiceiuri si chiar organizare exista foarte multe paralele intre Islamul Shia practicat in Iran si Ortodoxia din Romania, ceea ce pentru multi ar putea suna paradoxal, dar chiar nu este. 

 

 

Rep.: Dacă ai avea puterea să schimbi ceva în contextul tulbure din zilele noastre în spațiul islamic, ce ai schimba sau pentru ce schimbare ai milita?

A.B.: Militez pentru o reforma accentuata a lumii Islamice, pentru o reformare a acestei religii si civilizatii, in raport cu realitatile moderne. De asemenea lupta impotriva funamentalismului Islamic nu poate fi dusa doar de occident, ea trebuie sa vina din interiorul lumii Islamice. Ei trebuie sa realizeze ce merge prost, ce produce haos, moarte, habotnicie, inapoiere, ignoranta si sa lupte impotriva acestor lucruri. Si exista destule voci si initiative care incet incet vor schimba aceste lucruri in bine. Am aceasta convingere.

 

Poate parea paradoxal dar intr-un fel, Daesh/ISIS sunt cel mai bun lucru care se putea intampla lumii Islamice. Daca Al Qaeda isi gasea simpatizanti initial pentru ca lupta impotriva Occidentului si raspundea violent imixtiunilor acestuia in Orientul Mijlociu, Daesh/ISIS este o organizatie simpatizata acum doar de fundamentalistii islamici dusi la extrem, si probabil de o patura de psihopati si criminali. Nici un musulman cu mintea la cap nu cred ca mai poate gasi o farama de simpatie pentru Daesh/ISIS. Crimele si barbarismul acestora, impunerea sclaviei, executiile in masa, distrugerile unor monumente istorice antice care au existat si in vremea dinastiilor Islamice, distrugerea bisericilor si a moscheilor, toate acestea au aratat lumii cat de otravitoare poate sa fie o ideologie religioasa dusa la extrem, asa cum este cea Salafi-Wahhabita. Impotriva acestui tavalug ucigas, populatia din Irak s-a unit si lupta in fiecare zi, sunni, shia, crestini, yazidi, toti uniti sub identitatea irakiana, hotarati sa scape de extremistii care le-au invadat tara. 

 

Exista chiar si voci venite din sfera religioasa care militeaza pentru separarea puterilor in stat si transformarea statelor arabe in state democratice seculare. Un exemplu in acest sens este Iyad Jamal Al-Din, intelectual si politician irakian, care desi este cleric Shia, militeaza pentru secularizarea Irakului. Alte voci cer pe un ton vehement modernizarea lumii Islamice si reformarea acesteia: scriitorul algerian Anwar Malek, Ibrahim Al-Buleihi – fost membru al consiliului Saudit Shura, ‚Abd Al-Hamid Al-Ansari – decan al Universitatii de Drept Islamic din Qatar si multi altii. Din pacate vocile lor sunt ignorate in mass-media occidentala, care prefera „Senzationalismul” prin prezentarea exclusiva a aspectului fundamentalist Islamic.

 

Un alt aspect care trebuie reformat este rolul femeii in societatea Islamica. Exista progrese in acest sens, insa eforturile trebuie continuate, indiferent de presiuni sau prejudecati. Promovarea educatiei in randul tinerilor, indreptarea energiilor lor catre studiul stiintelor si artelor, asa cum se intampla in timpul califatelor Abasside si Fatimide, precum si o deschidere mai larga fata de cultura occidentala, sunt aspecte care ar usura reformarea si modernizarea lumii Islamice.

 

 

Rep.: Aceeași întrebare și pentru Europa de azi, ce ai dori să vezi schimbat în ea, vizavi de „ciocnirea” dintre islam și creștinism, care se tot invocă, apropo de actele teroriste cu caracter religios?

A.B.: Nu exista o ciocnire intre Islam si Crestinism, din simplul fapt ca Occidentul nu mai reprezinta Crestinatatea, ci un ansamblu de natiuni seculare, in care religia pierde tot mai mult teren. Ciocnirea se desfasoara in interiorul Islamului, intre musulmanii traditionali si adeptii ideologiei fundamentaliste Salafi-Wahhabite care are ca scop eliminarea tuturor celorlalte forme de interpretare Islamica, in favoarea versiunii lor fundamentaliste

 

Actele de terorism din Europa, din ultima vreme au ca scop crearea mediului propice pentru un razboi civil in tarile occidentale unde numarul musulmanilor este mare: Franta, Marea Britanie si Germania. Logica extremistilor este ca daca vor crea suficient de multe atentate, majoritatea occidentala se va razvrati asupra musulmanilor, care vor fi nevoiti atunci sa se alature Daesh/ISIS pentru a avea sanse sa scape din aceasta confruntare. Se doreste inocularea ideologiei Salafi-Wahhabite in moscheile cladite cu fonduri Saudite in Europa, si manipularea unui numar cat mai mare de credinciosi, pana cand celelalte forme traditionale de interpretare a Islamului, caracterizate prin toleranta, profunzime mistica, apetit pentru cultura, stiinta si arta, vor deveni istorie, singura varianta a Islamului ramanand cea creata de Muhammad Ibn Abd al-Wahhab in secolul 18, si adoptata de familia regala al Saud ca doctrina religioasa de stat in Arabia Saudita. 

 

Practic Daesh/ISIS loveste in musulmanii de pretutindeni, de la cei din Orientul Mijlociu pe care ii ucide in mod direct, pana la cei din Europa pe care ii elimina fie prin atentate, fie incearca sa-i radicalizeze si sa-i intoarca impotriva semenilor lor musulmani sau non-musulmani. Sarcina lor devine si mai usoara pe fondul presiunilor si manipularilor marsave realizate de extremistii de dreapta europeni, care pun gaz pe foc, amplificand astfel un conflict care ii lasa fara prea multe optiuni pe musulmanii de buna credinta. Discursul islamofob din media a devenit atat de accentuat, incat am asistat la nasterea unui termen absolut penibil, acela de musulman “moderat”, o prostie lamentabila cu puternic iz xenofob. A fi musulman inseamna a crede intr-o singura Divinitate si in unicitatea sa, si a crede ca profetul Muhammad este mesagerul sau. Aceasta este esenta marturisirii de credinta in Islam, “Shahada”. Nu exista moderatie in acest fapt, nu poti crede “moderat” in Divinitate si unicitatea sa, acest termen este un non-sens. Mai bine s-ar vorbi despre Wahhabit, acela care in numele ideologiei sale extremiste, doreste si lupta pentru a elimina celelalte scoli de interpretare din lumea Islamica.

 

Revenind la intrebarea ta, ce as dori sa vad schimbat in Europa, as incepe cu o mai buna cunoastere a lumii Islamice, o autentica cunoastere a realitatilor din Orientul Mijlociu, promovata intens in mass media occidentala Este important ca oamenii din vest sa vada in musulmani alti oameni, cu nimic mai rai sau mai buni decat ei, cu griji, cu dorinte, cu nevoie, cu drame si bucurii. Sunt sigur insa ca acest lucru nu se va intampla, mai ales datorita motivelor economice, politice si sociale. Mi-as dori ca ipocrizia occidentala sa dispara, si o asumare reala a actiunilor politice si militare care au creat haosul din Orientul Mijlociu sa fie realizata. Mi-as dori ca occidentali in loc sa-i priveasca cu ura si teama pe musulmani, sa incerce sa ii cunoasca mai bine, sa le inteleaga suferintele si trecutul si sa ii ajute in lupta impotriva extremismului. Asta ar fi in interesul tuturor, si al occidentului si al lumii Islamice. Mi-as dori sa vad un occident care iese din apatie si cere vehement tragerea la raspundere a celor responsabili pentru genocidul irakian si pentru deceniile de implicare dezastruoasa in Orientul Mijlociu. Mi-as dori ca presa sa fie mai responsabila, mai onesta, sa nu mai serveasca grupurilor de interese politice si economice, si sa prezinte realitatea asa cum este ea, nu din perspectiva islamofoba si xenofoba. Antagonizarea si eliminarea oricaror forme de empatie fata de cei din Orientul Mijlociu este un precedent extrem de grav si periculos. Nu stiu cati realizeaza ca am ajuns in secolul 21 sa discutam daca oferim sau nu drepturi garantate prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului unor refugiati, pe criterii religioase si etnice. 

 

Mi-as mai dori sa vad lideri politici occidentali capabili sa puna piciorul in prag, sa taie vanzarile de armament catre tarile care sprijina fundamentalismul Islamic, sa le izoleze diplomatic si militar, apoi sa incerce sa repare nedreptatile comise in secolul 20 celor din spatiul Orientului Mijlociu. Sunt multe rani care trebuie vindecate, din pacate pe zi ce trece, aceste rani se inmultesc. 

 

In final mi-as dori ca acest asa-zis conflict al civilizatiilor, nascut la 1099, sa fie de domeniul istoriei, si un dialog dominat de cunoastere reciproca, toleranta si intelegere sa se nasca. Un dialog autentic, bazat pe principii umane, nu pe interese economice si strategice meschine, care servesc doar marilor puteri, si niciodata oamenilor de rand. Sunt optimist, pentru ca aceste schimbari pot fi facute doar de oameni, iar in Orientul Mijlociu am cunoscut oameni superbi, inteligenti, toleranti, umani si onesti, la fel ca si in Occident.

 

Alexandru CĂUTIȘ

 

De ce a blocat Franța negocierile?

Negocierile desfășurate zilele trecute la Geneva între G5 (SUA, Rusia, China, Marea Britanie) + Germania și Iranul pe tema dosarului nuclear iranian nu au ajuns la semnarea unui acord datorită opoziției Franței. Negocierile decurgeau extrem de încurajator, se discuta textul acordului care avea să fie semnat de miniștrii de externe ai țărilor participante la aceste negocieri. A venit atunci opoziția ministrului francez de externe Laurent Fabius. Decizia domniei sale este justificată de o declarație dată pe 9 noiembrie, la începutul zilei a treia a negocierilor: ”Îngrijorarea Israelului trebuie luată în considerație.”1 Opoziția Franței a blocat astfel negocierile, deși părțile participante la Geneva au stabilit reluarea negocierilor pe data de 20 noiembrie. 
În mod absolut normal, poziția Franței a fost criticată dur de presa iraniană. Pe noi ne interesează însă motivele care l-au determinat pe Fabius la această acțiune de blocare a negocierilor. Presa nu ne furnizează motivul real al ministrului francez, rămânând să îl găsim singuri.

 

Citeşte mai departe: De ce a blocat Franța negocierile?


Încă de când trăiam în Iran am văzut milioanele de autoturisme Peugeot pe străzile Iranului. Practic de 20 de ani constructorul francez Peugeot este cel mai mare investitor auto străin din Iran. Modelele 206 și 405 de la Peugeot abundă în Iran. Profitul constructorului francez datorită investiției în Iran trebuie că este enorm. În consecință m-a mirat decizia Peugeot din această vară de a se retrage unilateral din Iran, de a nu își mai onora înțelegerile semnate, de a își opri profiturile. Deși iranienii produc părți importante din modelele Peugeot, totuși pierderile francezilor trebuie că sunt enorme. Nu mai spunem că ele vin în acest context extrem de dificil economic când producătorii se sfâșie pentru piețe de desfacere. După victoria lui Hassan Rohani în alegerile prezidențiale din iunie o seamă de mari companii franceze și-au arătat interesul de a pătrunde pe piața iraniană. Așteptam asta mai ales din partea Peugeot, un cunoscător al pieței locale, dar nu a venit. Să cred că cei care conduc Peugeot nu își cunosc interesul?
Dacă tot am adus vorba de Peugeot, trebuie să spun câteva cuvinte și de Renault. De cinci ani de zile modelul Logan (botezat în Iran cu numele L90) se produce în serie lângă Teheran. Iranienii produc părți componente, dar motorul și cutia de viteze sunt importate. Din România producătorul Dacia și o multitudine de alte firme trimit în Iran piese pentru asamblarea diverselor modele ale Loganului iranian. De la Mioveni tirurile cu destinația Teheran se scurg în coloane lungi.
Decizia ministrului Fabius de a bloca semnarea tratatului va avea urmări și în plan economic. Iranienii pot lovi Franța prin Renault și în mod indirect efectele vor fi simțite și în România prin pierderea unor comenzi, pierderea unor locuri de muncă.
Ministrul Fabius nu s-a gândit la asta înainte de a bloca negocierile? În fond, semnarea acordului la Geneva ar fi dus la o ușurare a embargoului impus Iranului, la reluarea fluxului petrolului iranian pe piețele Uniunii Europene, Franța fiind înainte de embargou un important importator de țiței iranian. Asta ar duce și la o ieftinire a prețului barilului pe piața internațională, cu beneficii directe pentru consumatorii europeni. În fond ministrul francez de externe este mai preocupat de interesele Israelului și Arabiei Saudite decât ale Franței și Uniunii Europene?
Apoi Franța este un negociator secundar al dosarului nuclear iranian, aici SUA și Iranul sunt principalele părți implicate. Dacă atitudinea dușmănoasă față de Iran a ministrului francez de externe ar fi venit din partea secretarului american John Kerry ar fi fost o altă poveste. Dar Franța?
Și psihologic vorbind este o greșeală a ministrului Francez. Presupunem că Iranul ar dori într-adevăr producerea de arme atomice. Când ar fi el mai dispus să renunțe la asta: atunci când este pedepsit pe baza unor suspiciuni încă nedemonstrate și i se refuză dreptul de a se apăra în fața acuzațiilor, sau atunci când este cointeresat să colaboreze cu comunitatea internațională, să dezvolte relații bilaterale și schimburi economice?
În concluzie, fără a pune la îndoială capacitatea psihică a ministrului de externe francez, ajungem la concluzia că decizia luată de Fabius împotriva intereselor Franței a fost cauzată de alte motive. Ce motive l-au determinat pe Fabius să lovească interesele poporului pe care îl reprezintă? Ce ar putea să îi ofere israelienii și saudiții ministrului francez? Vor veni contracte mari pentru avioanele de luptă Mirage spre Israel și Arabia Saudită? Vor apărea, peste ceva vreme, în presă acuzații de corupție și mită luate de demnitari francezi de la grupuri de lobby israelian și saudit?
Domnule ministru Fabius ați luat ceva?

__________________________________________________________________________________

1 http://www.presstv.ir/detail/2013/11/13/334428/iranians-slam-france-for-torpedoing-talks/
Sursă fotografie: http://english.farsnews.com/newstext.aspx?nn=13920723001395
    
   

"Astăzi, terorismul este grija noastră comună"

Mesajul Ayatollahului Sayyid Ali Khamenei, Liderul Suprem al Republicii Islamice Iran, adresat tineretului din Ţările Occidentale

În numele lui Dumnezeu, Cel Binefăcător şi Milostiv

Evenimentele amare pricinuite de un terorism orb în Franţa m-au determinat încă o dată să vă vorbesc vouă, tinerilor. Pentru mine, este regretabil că astfel de incidente sunt cele care creează cadru pentru dialog, dar adevărul este că dacă problemele dureroase nu creează bazele pentru găsirea unor soluţii şi a consultării reciproce, atunci daunele cauzate vor fi multiplicate.

Durerea oricărei fiinţe umane, de oriunde din lume, provoacă durerea unei alte fiinţe umane. Vederea unui copil care-şi pierde viaţa sub ochii celor dragi, a unei mame a cărei bucurie pentru familia ei se transformă în doliu, a unui soţ care aleargă ţinând pe braţe trupul neînsufleţit al soţiei, a spectatorului care nu ştie dacă va vedea scena finală a vieţii, toate acestea sunt scena care trezesc emoţiile şi sentimentele oricărei fiinţe umane. Orice persoană care a beneficiat de afecţiune şi umanitate este tulburată la vederea unor asemenea scene – fie că se întâmplă în Franţa sau în Palestina, în Irak, Liban sau Siria.

Fără nicio îndoială, cei peste un miliard şi jumătate de musulmani sunt încercaţi, de asemenea, de aceleaşi sentimente şi sunt dezgustaţi şi revoltaţi de făptaşii şi indivizii responsabili de producerea acestor calamităţi. Problema însă este că dacă durerea de astăzi nu este folosită la construirea unui viitor mai bun şi mai sigur, atunci aceasta se va transforma doar în amintiri amare şi inutile. Eu cred cu adevărat că doar voi tinerii, învăţând lecţiile greutăţilor de astăzi, aveţi puterea de a descoperi noi mijloace pentru construirea viitorului şi puteţi fi un baraj în faţa căilor greşite care au dus Occidentul în impasul actual.  

 

Este adevărat că astăzi terorismul este îngrijorarea noastră comună. Cu toate acestea, trebuie să ştiţi că insecuritatea şi tensiunile pe care le-aţi experimentat în timpul evenimentelor recente, sunt diferite faţă de durerea pe care oamenii din Irak, Yemen, Siria şi Afganistan au trăit-o timp de mai mulţi ani, iar această diferenţă se regăseşte în două planuri. În primul rând, deoarece lumea islamică a fost victima terorii şi brutaltăţii într-o măsură mult mai mare, atât din punct de vedere teritorial cât şi cantitativ dar şi pentru o perioadă mult mai lungă de timp. În al doilea rând, deoarece din păcate această violenţă a fost susţinută de mari puteri, prin diferite metode şi mijloace eficiente.

Astazi există foarte puţini oameni care sunt neinformaţi în legătură cu rolul Statelor Unite ale Americii în crearea, cultivarea şi înarmarea al-Qaeda, a talibanilor şi a succesorilor lor de rău-augur. În afara acestui sprijin direct, susţinătorii făţişi şi bine-cunoscuţi ai terorismului de tip takfiri – în ciuda faptului că deţin cele mai înapoiate sisteme politice – se etalează ca aliaţi ai Occidentului, timp în care cele mai inovatoare, strălucitoare şi dinamice democraţii din regiune sunt suprimate fără milă. Răspunsul plin de prejudecăţi al Occidentului în faţa mişcării de trezire din lumea islamică este un exemplu ilustrativ al politicilor occidentale contradictorii.

Cealaltă parte a acestor politici contradictorii se regăseşte în sprijinirea terorismului de stat al Israelului. Populaţia asuprită din Palestina a trăit cel mai rău tip de terorism din ultimii şaizeci de ani. Cetăţenii din Europa s-au refugiat acum în casele lor şi au evitat să fie prezenţi în locurile aglomerate – dar de zeci de ani o familie palestiniană trăieşte în nesiguranţă, chiar şi în propria casă din cauza maşinăriei morţii şi distrugerii regimului sionist. Ce fel de violenţă atroce este astăzi comparabilă cu cea a construcţiilor din coloniile regimului sionist?

Citeşte mai departe:

Acest regim – fără a fi în mod serios şi semnificativ cenzurat de către aliaţii săi influenţi, sau chiar de către aşa-numitele organizaţii independente internaţionale – demolează în fiecare zi casele palestinienilor şi le distruge grădinile şi fermele. Aceste acţiuni se realizează fără ca măcar să li se acorde oamenilor timp să-şi adune lucrurile sau produsele agricole, ba chiar de obicei acţiunile se petrec sub ochii îngroziţi şi plini de lacrimi ai femeilor şi copiilor care asistă la bătăile brutale la care sunt supuşi membrii familiei lor, iar în unele cazuri unele dintre aceste persoane sunt târâte spre camere de tortură înspăimântătoare. Oare în lumea de astăzi există alte violenţe la o asemenea scară şi de asemenea proporţii, care să se întindă pe o perioadă atât de lungă de timp?

Dacă împuşcarea unei femei în mijlocul străzii, pentru infracţiunea de a protesta împotriva unui soldat care este înarmat până în dinţi, nu este terorism, atunci ce este? Această barbarie, deoare este vorba despre o acţiune a forţelor armate ale unui guvern de ocupaţie, nu ar trebui să fie numită extremism? Sau, poate doar pentru că aceste scene au fost văzute în mod repetat pe ecranele de televiziune în ultimii şaizeci de ani, nu ar mai trebui să ne provoace conştiinţa?!

Invaziile militare asupra lumii islamice din ultimii ani – soldate cu nenumărate victime – sunt un alt exemplu al logicii contradictorii a Occidentului. Ţările agresate, în afara prejudiciului uman pe care l-au suferit şi-au pierdut şi infrastructura economică şi industrială, mişcarea loc către creştere şi dezvoltare a fost oprită sau întârziată, iar în unele cazuri au fost aruncaţi înapoi cu zeci de ani. Cu toate acestea li se cere cu brutalitate să nu se considere oprimate. Cum se poate ca o ţară să fie transformată în ruine, să-şi vadă oraşele şi satele distruse şi apoi să i se spună, vă rugăm să nu vă consideraţi asupriţi? În loc să fie ademenită să nu vadă şi să nu pomenească dezastrele, nu ar fi mai bune nişte scuze sincere? Durerea pe care lumea islamică a suferit-o în aceşti ani din cauza ipocriziei şi duplicităţii invadatorilor nu este deloc mai mică decât durerea provocată de prejudiciul material.

Dragi tineri! Am speranţa că voi – acum sau în viitor – veţi putea schimba această mentalitate coruptă de duplicitate, o mentalitate a cărei abilitate este de a ascunde obiectivele pe termen lung şi de a camufla scopurile răuvoitoare. În opinia mea, primul pas spre crearea de securitate şi pace este reformarea acestei mentalităţi născătoare de violenţă. Până când standardele duble vor domina politicile occidentale, până când şi terorismul – din punct de vedere al puternicilor săi susţinători – va fi împărţit în "bun" şi "rău" şi până când interesele guvernamentale vor avea prioritate în faţa valorilor umane şi etice, rădăcinile violenţei nu ar trebui căutate în alte locuri.

Din păcate, de-a lungul anilor, aceste rădăcini au pătruns în adîncurile politicilor culturale occidentele şi au provocat o invazie lentă şi silenţioasă. Multe ţări ale lumii se mândresc cu culturile lor locale şi naţionale, culturi care prin dezvoltare şi regenerare au nutrit profund, de secole, societăţile umane. Lumea islamică nu este o excepţie de la acest lucru. Cu toate acestea, în epoca actuală lumea occidentală folosind instrumente avansate insistă pe clonarea şi replicarea culturii sale pe o scară globală. Consider că impunerea culturii occidentale asupra altor popoare şi vulgarizarea culturilor independente este o formă de violenţă tăcută şi deosebit de nocivă.

Umilirea unor culturi bogate şi insultarea celor mai onorate părţi ale acestora se petrece în timp ce cultura oferită în mod alternativ nu este în nici un fel calificată pentru a deveni cultura înlocuitoare. De exemplu, cele două elemente ale "agresiunii" şi "promiscuităţii morale" care, din păcate, au devenit principalele elemente ale culturii occidentale, au degradat chiar poziţia şi acceptabilitatea regiunii sursă.

Aşadar, acum întrebarea este aceasta: suntem noi "păcătoşi" pentru că nu ne dorim o cultură agresivă, vulgară şi prostească? Oare suntem vinovaţi pentru că blocăm potopul de indecenţă care este îndreptat spre tineretul nostru, sub forme de aşa-zisă artă? Nu neg importanţă şi valoarea interacţiunii culturale. Ori de câte ori aceste interacţiuni sunt efectuate în condiţii naturale şi respectând cultura gazdă, au avut ca rezultate creşterea, dezvoltarea şi bogăţia. Dimpotrivă, interacţiunile nearmonioase nu au fost decât impuneri nereuşite şi nocive.

Cu tot regretul trebuie să declarăm că grupările ticăloase precum DAESH sunt progeniturile unor astfel de împerecheri nefaste cu unele culturi importate. Dacă problema ar fi fost pur şi simplu teologică, ar fi trebuit să asistăm la astfel de fenomene înainte de era colonialismului, dar istoria arată contrariul. Fapte istorice oficiale arată clar cum confluenţa colonialismului cu o gândire extremistă şi respinsă din inima unui trib de beduini a plantat seminţele extremismului în această regiune. Atunci cum este posibil ca un gunoi precum DAESH să iasă din rândul uneia dintre cele mai morale şi umane şcoli religioase care, ca parte a nucleului său, include ideea că dacă iei viaţa unei fiinţe umane este ca şi cum ai ucide întreaga umanitate?

Trebuie să ne întrebăm de ce unii oameni născuţi în Europa, care au fost educaţi din punct de vedere intelectual şi mental în acest mediu, sunt atraşi de astfel de grupări? Putem să credem cu adevărat că persoanele care au la activ doar una sau două călătorii în zonele de război au devenit brusc atât de extremiste încât să poată ciurui cu gloanţe trupurile compatrioţilor? În această privinţă, cu siguranţă nu putem uita efectele unei vieţi petrecute într-o cultură patologică, într-un mediu corupt izvorât din violenţă. În această privinţă avem nevoie de analize complete, analize care să descopere corupţia ascunsă şi aparentă. Poate o ură adâncă – sădită în anii de creştere economică şi industrială, izvorâtă din inegalitate şi posibile prejudecăţi legale şi structurale – a creat idei care apar o dată la câţiva ani, într-un mod bolnăvicios. 

În orice caz, voi sunteţi cei care trebuie să descopere straturile aparente ale propriei societăţi, să deznoade şi să dezlege noduri şi resentimente. Fisurile trebuie să fie astupate, nu adâncite. În lupta împotriva terorismului reacţiile pripite sunt greşeli majore, care nu fac altceva decât să lărgească prăpăstiile. Orice reacţie grăbită sau emoţională, care ar izola, intimida şi provoca mai multă nelinişte, stres şi teamă în rândul comunităţilor musulmane care trăiesc în Europa şi America – care sunt compuse din fiinţe umane active şi responsabile – şi care mai mult decât s-a întâmplat în trecut, le-ar priva de drepturile lor fundamentale şi i-ar izola de societate, nu numai că nu ar rezolva problema, dar va mări prăpăstiile şi resentimentele.

Măsurile şi reacţiile superficiale, mai ales dacă iau forme juridice, nu vor face altceva decât să mărească polarizările actuale, să deschidă calea crizelor viitoare şi nu vor avea nici un rezultat. Potrivit rapoartelor primite, unele ţări din Europa au dat recomandări care încurajează cetăţenii să spioneze musulmanii. Acest comportament este nedrept şi ştim cu toţii că prin sădirea nedreptăţii nu se va obţine decât o reversibilitate nedorită. În plus, musulmanii nu merită astfel de tratamente rele. De-a lungul secolelor, lumea occidentală i-a cunoscut bine pe musulmani – au fost zile în care occidentalii au fost oaspeţii pământurilor islamice şi au fost atraşi de bogăţiile gazdelor lor, şi zile în care ei au fost gazde şi au beneficiat de eforturile şi gândirea musulmană – în general occidentalii au avut parte doar de bunătate şi toleranţă.

Prin urmare, aş dori ca voi tinerii să puneţi temelia pentru o interacţiune corectă şi sinceră cu lumea islamică, bazată pe o înţelegere corectă, pe o cunoaştere profundă şi pe lecţii învăţate din experienţe oribile. Într-un astfel de caz şi într-un viitor nu prea îndepărtat, veţi fi martorii construirii unui edificiu pe aceste fundaţii ferme, care va crea o umbră de încredere şi de siguranţă asupra coroanei arhitectului său, va oferi caldura securităţii şi păcii, va lumina întreg pământul cu flacăra speranţei într-un viitor strălucitor.

Sayyid Ali Khamenei

29 noiembrie 2015   

__________________________________________________________________________________________________

Sursă material: Ambasada Republicii Islamice Iran la Bucureşti 

 

Relațiile SUA – Iran

Dis de dimineață mi-au căzut ochii pe un articol publicat de The New York Times, în varianta electronică, pe data de 3 noiembrie 2013.1 Titlul articolului ”Talk to Iran, It Works” nu mi-a trezit curiozitatea matinală, căci în cam toată presa internațională apar articole pozitive despre negocierile diplomatice dintre SUA și Iran. Apoi am văzut autorul, domnul Ryan C. Crocker, fost ambasador al SUA în Afganistan, Irak și Pakistan, actual decan al Bush School of Government and Public Service at Taxas A & M. Este vorba de cel mai în măsură diplomat american să emită o părere avizată despre relațiile SUA cu statele Orientului Mijlociu, este vorba de un fost negociator cu iranienii. Analizez articolul din The New York Times pentru cititorii acestor rânduri.
Sunt perfect de acord cu părerea domnului Crocker legată de marile așteptări ale negocierilor dintre americani și iranieni, mai ales de după discuția telefonică dintre președinții Obama și Rohani. Negocierile disputate până în acest moment au mers încurajator de bine, trezind chiar îngrijorarea Israelului și Arabiei Saudite, dușmanii regionali ai Iranului.

 

Citeşte mai departe: Relațiile SUA – Iran 

 

Sunt de acord că cei doi președinți, Obama și Rohani, se confruntă cu o opoziție internă legată de aceste negocieri, membrii sceptici ai Congresului american alimentați de lobby-ul sionist și ultra conservatorii anti-americani de la Teheran. În ciuda acestei opoziții, negocierile pe tema dosarului nuclear iranian merg bine și sper ca așa să continue la următoarele negocieri de la Geneva de săptămâna aceasta. Chiar îi felicit pe cei doi președinți pentru curajul și determinarea cu care urmăresc bunăstarea electoratului și nu a grupurilor de interese.
Prezentarea colaborării dintre americani și iranieni de după atentatele din 9 septembrie este corectă. Cuvintele diplomatului american sunt clare ”Iranienii erau constructivi, pragmatici și atenți, chiar ne-au oferit o valoroasă hartă a pozițiilor militare talibane înainte de acțiunea americană în Afganistam”. Discuțiile dintre americani și iranieni mergeau foarte bine până când totul s-a terminat brusc. Discursul președintelui George W. Buch de pe 29 ianuarie 2002, care plasează Iranul în ”Axa răului”, au arătat iranienilor că în ciuda colaborării cu americanii, aceștia rămân implacabili ostili Iranului.
Am reascultat discursul președintelui George W. Bush, discurs întrerupt sistematic de aplauze prelungite și ridicări în picioare ca la plenarele partidului mult iubit.2  Congresmenii americani și invitații au stat mai mult în picioare decât pe scaun, aplaudând în loc să asculte în liniște ce avea de spus la tribună mândrul conducător. Circul a fost total și limpede ca și mesajul președintelui Bush: ”Facem ce vrem, oriunde vrem, cui vrem”. Spre deosebire de Crocker, președintelui Bush nu amintește de sprijinul iranienilor în înlăturarea talibanilor de la putere dar acuză regimul de la Teheran de sprijinirea terorismului. Gafa este monumentală, punerea laolaltă a Coreei de Nord, Iranului și Irakului este absurdă. Armele chimice irakiene amintite de Bush au fost folosite împotriva propriei populații curde dar și împotriva militarilor și civililor iranieni. Iranul avea atunci, ca și acum, relații mai bune cu Coreea de Sud decât cu Coreea de Nord. Niciodată inspectorii internaționali nu au fost niciodată ”izgoniți” din Iran. Arsenalele de arme de distrugere în masă și de arme atomice ale lui Saddam Hussein s-au dovedit inexistente.
Sunt de acord cu Ryan C. Crocker că negocierile dintre americani și iranieni pot da rezultate importante, cum au făcut în cazul Afganistanului. Dar nu văd, precum diplomatul american, regimul iranian ca un inamic al SUA. Iar dacă regimul iranian a devenit un ne-prieten al SUA este numai vina regimului american:
- Americanii au orchestrat lovitura de stat din 1953 care a înlăturat regimul democratic al premierului Mosadegh.3
- Americanii au impus embargou la vânzarea de arme Iranului între 1980-1988 pe timpul războiului cu Irakul.
- Americanii au doborât un avion de pasageri iranian pe 3 iulie 1988 deasupra Golfului Persic omorând cei 290 de pasageri iar apoi l-au medaliat pe comandantul american care a ordonat atacul.4
- Iranienii au ținut ostatici timp de 444 de zile personalul ambasadei americane de la Teheran, dar nici un ostatic nu a decedat.5
- Americanii și aliații lor au impus un embargou dur și ilegal Iranului care afectează viața iranienilor.
Sunt de acord cu cele patru sfaturi ale lui Crocker pentru negociatorii americani și iranieni:
- Progresul serios al negocierilor poate fi adus de negocieri directe între ei, membrii permanenți ai Consiliului de Securitate ONU și Germania având un rol secundar.
- Negocierile trebuie păstrate relativ confidențial, prezentarea prea repede în presă a detaliilor putând fi folosită de opozanții americani și iranieni ai negocierilor.
- SUA ar trebui să aducă și alte chestiuni în negocieri, precum situația din Siria și Afganistan, nu numai dosarul nuclear iranian,
- SUA trebuie să arate limpede că nu urmărește răsturnarea regimului iranian, subiect extrem de sensibil pentru iranieni, subiect care amintește de lovitura de stat din 1953.
Pozițiile celor două părți sunt clare: Iranul vrea înlăturarea embargoului care i-a fost impus și ieșirea din izolarea comunității internaționale. SUA dorește clarificarea definitivă a caracterului pașnic al programului nuclear iranian. Iranul a asigurat în repetate rânduri comunitatea internațională de caracterul pașnic al programului nuclear pe care îl dezvoltă.
Finalul articolului aduce o părerea a diplomatului american cu care nu sunt de acord, aceea că Iranul ar trebui să facă prima mutare și că nu pot fi ușurate sancțiunile americane până când Iranul nu își demonstrează seriozitatea. Dezaprob clar părerea domniei sale. În fond, sancțiunile efective care îngreunează viața iranienilor și lovesc dur economia iraniană sunt întemeiate pe simple supoziții. Vizitele repetate ale inspectorilor internaționali la facilitățile nucleare iraniene nu au adus nici o dovadă că iranienii ar urmări obținerea de arme atomice. Toată clasa politică iraniană, ca și populația civilă, a afirmat în mod repetat caracterul pașnic al programului nuclear iranian. Americanii sunt cei care spus eu că ar trebui să ușureze aceste sancțiuni, arătând și dorința SUA de a încheia cele trei decade de relații înghețate dintre cele două state. Că doar, conform dreptului contemporan, nimeni nu este pedepsit până nu i se dovedește vina.

_________________________________________________________________
1 http://www.nytimes.com/2013/11/04/opinion/talk-to-iran-it-works.html?ref=opinion&gwh=DF4F72C06F23CB0AA4E831130CA531C3&utm_source=Active+Subscribers&utm_campaign=7ce2c2e6e2-MR_110413&utm_medium=email&utm_term=0_35c49cbd51-7ce2c2e6e2-62626989&_r=0
2 http://www.youtube.com/watch?v=btkJhAM7hZw
3 http://en.wikipedia.org/wiki/1953_Iranian_coup_d%27%C3%A9tat
4 http://en.wikipedia.org/wiki/Iran_Air_Flight_655
5 http://en.wikipedia.org/wiki/Iranian_hostage_crisis
Sursă fotografie: http://www.asianews.it/news-en/Obama-calls-Rouhani:-first-contact-in-30-years-29137.html

Ipocrizia presei occidentale

Duminică dimineața (24 noiembrie 2013) s-a semnat la Geneva un acord între G5+1 (SUA, Rusia, Franța, Marea Britanie, China + Germania) și Republica Islamică Iran. Semnarea acestui acord a dezlanțuit o adevărată epidemie de articole în presa occidentală. Cât de mic ar fi el, orice ziar trebuie că are ceva scris despre subiect, în ciuda faptului că lipsesc specialiștii de presă pe acest domeniu. Mă îndoiesc că 5% dintre autori au pus piciorul vreodată în Iran sau că vorbesc persana. Atunci cum înțeleg mesajul liderilor iranieni, cum înțeleg poporul iranian și aspirațiile sale? Ei bine, pur si simplu nu numai cu nu înțeleg acest mesaj, dar nu îi interesează, fac presă privind la harta politică a mapamondului. Profesori universitari care predau la universități importante din Occident, consilieri politici de rang înalt, foști diplomați americani cu experiență în multe țări ale lumii, ziariști cu nume grele la ziare și jurnale prestigioase, vin mână în mână să ne spună limpede și clar că nu au înțeles nimic din semnarea acordului de duminică. Refuză evidența clară a mesajului de la Geneva, scriind tot felul de prostii numai adevărul nu.
Să analizăm prevederile acordului de la Geneva asupra părților implicate. În primul rând trebuie subliniat că acest acord are șase luni de zile valabilitate. Conform acordului, Iranului îi este recunoscut dreptul de a îmbogăți uraniul la concentrații scăzute (la aceste concentrații mici uraniul nu poate fi folosit pentru a produce arme atomice). Apoi, jumătate din uraniul iranian îmbogățit la 20% va fi diluat și nu va mai fi produs, inspectori internaționali vor verifica limpede în Iran respectarea prevederilor acordului.
De cealaltă parte, Statele Unite ale Americii și aliații săi au fost de acord să dezghețe aproximativ 7 miliarde de dolari (bani iranieni blocați în bănci străine) și să ușureze sancțiunile economice asupre Iranului.
Așadar secretarul american Jonh Kerry a obținut la Geneva un acord care nu numai că îngheață facilitățile nucleare iraniene, dar chiar le împinge înapoi. Este clar că în luna mai a anului următor, peste șase luni de zile, Iranul va fi mult mai departe de posibilitatea de a construi o bombă atomică decât este acum. Iar în schimb americanii le înapoiază iranienilor niște bani care oricum erau ai lor și ușurează niște sancțiuni unilaterale și ilegale (acuzația referitoare la scopul militar al programului nuclear iranian nu a fost demonstrată în urma inspecțiilor internaționale repetate în Iran), sancțiuni pe care le pot oricând arunca din nou asupra Iranului. SUA nu riscă nimic prin acest acord. Iranul avea deja dreptul de a îmbogăți uraniul și de a obține energie electrică nucleară, căci este semnatar al Tratatului de Neproliferare, tratatul de la Geneva nu la acordă nimic nou iranienilor. În 2006, la aplicarea primelor sancțiuni internaționale, Iranul avea maxim 3 000 de centrifuge funcționale care produceau uraniu îmbogățit la o concentrație de 3,5%. Acum Iranul are cel puțin 18 000 de centrifuge și este capabil să producă uraniu îmbogățit la concentrație de 20%. Este clar că nu soluția embargoului îndepărtează uraniul de îmbogățirea uraniului. În fond, balanța acordului se înclină în mod clar spre partea SUA care arată mult mai avantajată. O lovitură militară care elimină jumătate din potențialul inamicului de a produce o bombă atomică și șterge capacitatea de a produce meterialul atomic necesar, va fi recunoscută ca o reușită. Este o aberație să ataci administrația Obama și pe John Kerry pentru acest rezultat scump obținut atât de ieftin. În fond, scopul principal american este pacea și siguranța Orientului Mijlociu, evitarea proliferării armelor atomice. Păi acordul de la Geneva exact asta face, regimul israelian și saudiții ar trebui să fie cei mai fericiți, să dea petreceri și să mulțumească administrației Obama. Dar de unde, ei țipă ca din gură de șarpe acuzând administrația Obama că și-a vândut aliații regionali. Presa occidentală care scrie la comanda israelienilor și saudiților a preluat mesajul patronilor lor dând dovadă de o ipocrizie crasă. Cum să nu vezi că Iranul nu acționează pentru a câștiga timp, cum este acuzat, ci că urmărește chiar colaborarea mutuală și ridicarea sancțiunilor internaționale? 
Dar cum iese Iranul din acest acord? Aici trebuie privite declarațiile liderilor irananieni de dinainte și de după acord. Liderii politici iranieni au subliniat întotdeauna că doresc o situație în care ambele părți negociatoare să câștige. Doar prin o situație de mulțumirea a ambelor părți poate continua relația politică și negocierile. Dar se pare că prin textul acordului, Iranul este dezavantajat. Această părere este dată tot de necunoașterea punctului e vedere iranian și abundă în presa occidentală. Iranul ar fi fost dezavantajat clar numai în situația în care chiar urmărea producerea de arme atomice. Dar această alternativă este respinsă de Iran. Pur și simplu nu îi interesează înarmarea atomică. Asta face Iranul un câștigător al acordului. Iranul este interesat de producerea de energie electrică atomică, obiectiv garantat prin acord și astfel recunoscut de G5+1. Energia nucleară pașnică a fost întotdeauna mesajul liderilor politici și al poporului iranian.
Mai mult decât atât, Iranul vine și renunță ușor la jumătate din uraniul deja îmbogățit, arătând clar că nu îl interesează bomba atomică. Este un mesaj adresat întregii lumi, este un câștig de imagine imens pentru actuala administrație de la Teheran. Prin acordul de la Geneva, Iranul și-a recunoscut dreptul la energie nucleară pașnică și a arătat toată deschiderea pentru negocieri viitoare cu G5+1 pe marginea dosarului nuclear iranian. Administrația Obama a arătat că are capacitatea de a gestiona corect și constructiv o problemă veche a SUA (cea legată de Iran) asigurând în același timp și maximul de siguranță aliaților regionali (Israelul și Arabia Saudită) fără a apela la atât de costisitoarea soluție războinică. Este exact situația câștig pentru ambele tabere pe care o căutau liderii irani, situație care permite continuarea negocierilor.

 

Citeşte mai departe: Ipocrizia presei occidentale


În situația această, cum catalogăm declarațiile belicoase israeliene și saudite? Ne rămâne numai termenul ”ipocrizie”. Cum să asemeni acordul de la Geneva cu cel de la Munchen, acord care i-a permis lui Hitler să pregătească al doilea război mondial? Asta ține și de analfabetism istoric, premierul Netanyahu mizând mult pe necunoașterea istoriei de către societatea ocidentală. Domnule premier, nu acordul de la Munchen a cauzat cel de al doilea război mondial, ci umilirea și sancțiunile exagerate impuse Germaniei înfrânte în primul război mondial. Practic primul război mondial și gestionarea păcii care i-au urmat au cauzat a doua conflagrație mondială. Învățați din lecțiile istoriei domnule premier, să nu le mai repetați că suferă prea mulți oameni nevinovați. Sancțiunile au împins poporul german să îl aleagă democratic pe Hitler, sancțiunile pot împinge poporul iranian în conflict.
Dar ce fac însă iranienii, după decenii de diabolizare de către SUA și Israel? Aleg un președinte moderat care să ducă țara prin negocieri spre dezvoltare și pace. Îl sprijină pe acest președinte spunând întregii lumi că nu doresc arme nucleare ci numai energie nucleară pașnică, cum de fapt au și dreptul. Iranienii sunt sancționați dur și pe nedrept, dar chiar și așa vin și întind o mână curată spre negociere și diplomație. Bravo poporului iranian și liderilor lui!  
 

Diplomatul saudit implicat în accident a fost expulzat

Pe data de 18 martie 2013 un diplomat saudit beat aflat la volan în Teheran a lovit un autoturism care circula regulamentar. Șoferul iranian a decedat în urma accidentului. Autoturismul diplomatului saudit a ieșit apoi în afara carosabilului accidentând un pieton. Poliția iraniană a găsit în mașina diplomatului saudit beat patru sticle desfăcute cu băuturi alcoolice. Cauzele accidentului au fost viteza excesivă și conducerea în stare de ebrietate.
Faptele sunt clare. Am urmărit acest scandal curios fiind să văd ce soluție găsește sistemul judiciar iranian. Atât în Republica Islamică Iran cât și în Emiratele Arabe Unite consumul de băuturi alcoolice se pedepsește cu biciurea. Pedeapsa pentru omor din culpă este asemănătoare în cele două țări: familia victimei decide pedeapsa vinovatului. Suma standard pentru răscumpărarea omorului din culpă este în Iran de aproximativ 40 de mii de dolari pentru un bărbat și jumătate pentru o femeie. Vinovatul ori acceptă plata de compensații, ori se aplică legea talionului. Decesul fiind cauzat de un accident, vinovatul nu poate fi executat chiar dacă o cere familia victimei, dar va sta câțiva ani de zile în închisoare.

Citeşte mai departe: Diplomatul saudit implicat în accident a fost expulzat

 

Domnul Mehdi Davatgari, membru al parlamentului iranian și membru în Comisia de Securitate Națională și Politică Externă a Iranului, a anunțat că diplomatul saudit a fost expulzat din Iran în urmă cu 20 de zile. Domnia sa a continuat spunând că Ambasada Arabiei Saudite la Teheran a plătit compensații familiilor victimelor accidentului. Davatgari a cerut sistemului juridic saudit să investigheze acuzațiile aduse diplomatului beat și să anunțe rezultatul oficialilor iranieni.1
Asta înseamnă că familiile celor două victime, cetățeanului decedat și celui rănit, au acceptat plata de compensații financiare. Familia cetățeanului decedat a primit cel puțin 40 de mii de dolari de la saudiți, iar familia celui rănit o sumă proporțională cu gravitatea rănilor suferite. Toate bune și frumoase până aici, este vorba de respectarea legii. Dar cum să fie declarat persoana non grata și expulzat sauditul beat fără să plătească pentru consumul de alcool? De ce l-au iertat iranienii pe diplomatul saudit, nu știu să va spun. O fi vreo altă înțelegere la mijloc, una care a scăpat ochiului presei.
Sunt dezamăgit de soluția aleasă de sistemul juridic iranian. Diplomatul saudit beat trebuia biciuit conform legilor celor două țări și apoi expulzat. Am trăit atâția ani de zile în Iran să știu că justiția este aplicată indiferent de persoana care a săvârșit infracțiunea. În Arabia Saudită, stat tribal medieval condus de liderii clanului cel mai puternic, justiția nu există pentru membrii elitei conducătoare. Declarația parlamentarului iranian, referitoare la judecarea diplomatului beat în Arabia Saudită, este o copilărie. În mod aproape sigur, diplomatul face parte din elita tribală saudită și este astfel mai presus de lege. Trebuia biciuit la Teheran, în felul acesta iranienii se asigurau și de respectarea legii în Arabia Saudită.
Relațiile dintre Iran și Arabia Saudită au fost tensionat încă de acum o sută de ani, de la apariția Arabiei Saudite ca stat. Cele două state au evoluat ca principalii actori religioși, politici, militari și economici ai Orientului Mijlociu. Rivalitatea dintre iranieni și saudiți a luat câteodată aspecte aproape violente, așa cum s-a întâmplat când saudiții l-au finanțat pe Saddam Hussein pentru a ataca Iranul, în anii 80. Confruntarea rece dintre cele două state continuă, fiecare dintre ele urmărind rolul de lider al regiunii.
Incidentul diplomatului saudit beat, chiar iertat de justiția iraniană, rămâne o pată urâtă pe obrazul diplomației saudite.

_________________________________________________________________
1 http://www.presstv.ir/detail/2013/10/29/331962/iran-expels-drunk-driving-ksa-diplomat/
Sursă fotografie: http://www.presstv.ir/detail/2013/10/29/331962/iran-expels-drunk-driving-ksa-diplomat/

Ce cred iranienii despre SUA?

Dis de dimineață mi-a atras atenția un scurt articol cu titlul ”Ce cred iranienii despre americani? Interviurile spontane arată adevărata relație între cetățenii celor două țări”. Articolul, apărut în ziarul Adevărul de luni 25 noiembrie 2013, conține un filmulețul de trei minute preluat de pe Youtube și realizat de Reza Seyed pentru CNN la Teheran.1
Articolul este prost de tot, autoarea Bianca Andrieș face greșeli grave, din neștiință mai degrabă decât din rea intenție. Să acuzi guvernul iranian de retorici agresive și de sponsorizări teroriste este o aberație mare cât biroul de lucru al doamnei Andrieș. Retoricile agresive ale guvernului președintelui Ahmadinejad veneau ca urmarea a sancțiunilor impuse unilateral Iranului, doamnă Andrieș. Este vorba de sacțiuni impuse Iranului pentru o vină (cum că ar căuta înarmarea atomică prin programul nuclear pe care îl dezvoltă) nedemonstrată nici după inspecții repetate ale specialiștilor Agenției Internaționale a Energiei Atomice în Iran. Vedeți doamna Andrieș, politica de apărare a Iranului se bazează pe sistemul descurajării adversarului, de asta avea președintele Ahmadinejad retorici agresive. Afirmația ”sponsorizări teroriste” este o aberație pură. Până astăzi 26 noiembrie 2013 nu există nici o dovadă clară care să implice statul iranian în vreo acțiune teroristă.

 

Citeşte mai departe: Ce cred iranienii despre SUA?

 
Dacă am înțeles eu bine, domnia sa vrea prin acest articolaș să facă o diferență între organismele de conducere ale Iranului și poporul iranian: guvernul este dur și anti-american în timp ce oamenii simpli sunt prieteni ai poporului american.
Doamna Bianca Andrieș a găsit pe Youtube sau pe CNN filmulețul și pus de un articol. Exemplus clasic al presei românești, care traduce din engleză fără să judece informația, presă de traducere. Este inacceptabil să îl numești pe Ayatollahul Khamenei ”Lider Spiritual Suprem” al Iranului. În Iran și în Irak sunt lideri religioși mult mai respectați decât Ayatollahul Khamenei, dar ei nu au putere politică. Tocmai puterea politică pe care o deține îl face pe Liderul Suprem ”suprem”, el deține cea mai mare putere politică în Iran după Revoluția Islamică din 1979, Ayatollahul Khomeni fondând Republica Islamică Iran. Asta arată că doamna Andrieș nu cunoaște sistemul de funcționare al statului iranian și îmi permit să îi amintesc că Ayatollahul Khamenei este ”Lider Suprem”, conduce o instituție care este de fapt un arbitru al vieții politice, sociale și religioase a țării. Conceptul de ”Velayat-e faqih” teoretizat de Ayatollahul Sheikh Fazlollah Nouri și Ayatollahul Modares și pus în practică de Ayatollahul Khomeini tocmai asta aduce Iranului: o instituție religioasă ca arbitru al întregii țări. Este vorba de marea revoluție șiită, de aducerea religiei în fruntea statului, de amestecul direct al religiei în politică. Pur și simplu clerul șiit renunță să joace numai rolul religios, rol pe care l-a jucat până în secolul XX.
Din articolaș se înțelege că Ayatollahul Khamenei ar fi ”radical”. Nimic mai fals. Nici Gărzile Revoluției nu sunt radicale, sunt pur și simplu în subordinea Liderului Suprem. Ayatollahul Khamenei l-a temperat pe fostul președinte Ahmadinejad, l-a susținut pe președintele Rohani în negocierile cu Occidentul pe marginea dosarului nuclear și a salutat semnarea acordului de duminică 24 noiembrie de la Geneva. Și-a îndeplinit fișa postului, aceea de arbitru și nu de jucător al scenei politice iraniene.
Filmulețul reporterului CNN Reza Seyed spune multe prin imagini nu numai prin opiniile iranienilor intervievați. Locația aleasă este extrem de importantă: Piața Tajrish din nordul Teheranului, puctul final al Străzii Vali Asr, aorta politică a capitalei Teheran. Am recunoscut cupola și minaretul moscheii Emamzadeh Saleh, din partea sudică a Pieței Tajrish, din prima secundă. Imaginile fetei care privește prin vitrină sunt filmate în bazarul dintre Emamzadeh Saleh și Piața Tajrish. Tot filmulețul este făcut în aceeași locație. Este centrul nordului Teheranului, o zonă cu oameni mai educați și mai prosperi financiar.
Legat de părerile iranienilor intervievați nu am nimic de spus. Poporul iranian este cult și prietenos. Iranul a devenit cel mai dezvoltat stat cultural, economic și științific al Orientului Mijlociu, chiar în ciuda embargoului dur impus de statele occidentale. Dar poporul iranian este și mândru, este urmașul imperiului persan și atacat fiind (mai ales nejustificat, ca în cazul dosarului nuclear) devine încăpățânat și dur. Moștenirea culturală imensă pe care au primito de la înaintași îi obligă pe iranieni să nu pericliteze printr-un război această moștenire, ci să o apere. De asta întreabă doamna în vârstă cu eșarfă verde: ”Când am început noi un război?”. Cum să bănuim Iranul de planuri belicoase, mai ales cu armament atomic, când această țară nu a declanșat nici un conflict în perioada contemporană a istoriei? Iranul ar avea numai de pierdut dintr-un conflict și de asta cred în sinceritatea poporului iranian și a liderilor lui când spun că nu vor declanșa vreun război.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1 http://adevarul.ro/international/in-lume/iran-interviu-1_5293873cc7b855ff563a38c2/index.html
 
   

 

Cum au fost Zilele Artei Iraniene

Sfârșitul săptămânii trecute a adus un eveniment valoros și rar în viața culturală a Bucureștiului. Nu mă refer aici la concertul lui Julio Iglesias de la Sala Palatului deși mama mea îl ascultă cu drag de zeci de ani și este într-adevăr unul dintre cei mai buni interpreți pe care îi are lumea noastră contemporană. Mă refer la Zilele Artei Iraniene desfășurate vineri și sâmbătă în Sala Acvariu a Muzeului Țăranului Român. Eu am fost prezentatorul și traducătorul expoziției, munca mea fiind acolo mult mai ușoară decât este acum căci frumusețea exponatelor vorbea de la sine. Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu ați vizitat expoziția de artă iraniană imi iau eu libertatea de a face o descriere, deși nu sunt un critic de artă și până și eu imi găsesc cuvintele mici și sărace încercând să prezint frumusețea obiectelor expuse.
Șase meșteri iranieni, fiecare pentru domeniul său au participat la expoziția Zilele Artei Iraniene. Prima prezentare pe care o fac este a sculpturii, inciziei în vase de metal. Meșterul primește vasul de cupru îmbrăcat cu un strat lucitor de cositor. Cositorirea vaselor de cupru de minoritarii spoitori, care acopereau cuprul cu zinc, este o meserie dispărută aproape complet de pe plaiurile noastre. Țiganii noștrii nu au dus însă niciodată meseria la nivel de artă, așa cum fac de secole meșterii populari iranieni. Meșterul iranian ia vasul cositorit și folosind numai dalta și ciocanul aplică mii și milioane de incizii scoțând la iveală scene din povești și mituri persane, imagini din poeziile persane, texte sacre sau profane, modele geometrice sau florale, tot ce îi inspiră imaginația. În funcție de calitatea muncii meșterului, o asemenea lucrare îi poate lua zile, săptămâni și chiar luni de zile. Nu numai lucrarea finală este impresionantă, dar chiar și etapele ei. Să vezi jumătate din farfurie neatinsă și cealaltă jumătate prinzând viață cu diferite forme sub mâna și dalta artistului. Artistul iranian prezent la expoziția a realizat în mod repetat diverse modele în fața publicului, pe o farfurie la care a lucrat pe timpul expoziției. Farfuria cu pricina era fixată pe un strat de smoală pentru a asigura stabilitatea obiectului de lucru. Toate obiectele din jurul artistului, sculpturile în vase de cupru îi aparțin artistului pe care îl vedeți în fotografie. Tradițional asemenea vase erau folosite în casele iranienilor: tăvi pentru servirea ceaiului, recipiente pentru diferite lichide și diverse alte utilități. Acum sunt însă obiecte de decor expuse pe pereți sau pe mobila sufrageriei. Domnia sa mi-a arătat și câteva fotografii din magazinul pe care îl are la Isfahan în Iran. Impresionant! Mi-a spus că nu a putut aduce mai multe obiecte pentru a le arăta publicului român limitat fiind de cele 23 de kilograme permise de biletul economic de avion. Veniți la București la recomandarea și cu sprijinul Ministerului Culturii Iranului, artiștii iranieni sunt nume cunoscute ale domeniului lor, cu zeci de ani de experiență. 

 

Citeşte mai departe: Cum au fost Zilele Artei Iraniene


Masa cu vase emailate a fost așezată chiar lângă ușa de intrare în salonul expoziției și se crea aglomerație căci vizitatorii se opreau chiar de la intrare vrăjiți de frumusețea obiectelor expuse. Cât erau de frumoase... Procedeul de producție este următorul: vasul roșu de cupru se emailează și apoi se arde într-un cuptor special la temperatura de 45 de grade. Vasul devine alb și emailul este definitiv fixat. Atunci începe practic munca meșterului. El desenează diverse modele pe vas. Modelele pot fi scene din povești, imagini, desene, maxime, rugăciuni, motive geometrice sau florale. Vasul prinde viață sub pensula artistului, își spune povestea. Ultima etapă este arderea vasului pentru fixarea definitivă a modelului. Cu o cheie sau o monedă artistul râcâia dur vasele pentru a arăta publicului cum nu rămâne nici măcar o zgârietură pe suprafața pictată. M-a încurajat și pe mine să fac această demonstrație publicului și am făcuto de zeci de ori. Meșterul mi-a spus că pot face demonstrația și cu un băț de chibrit aprins sau cu bricheta, dar nu am încercat asta să nu aprind materialele inflamabile ale pictorului de la masa alăturată.

Citeşte mai departe: Cum au fost Zilele Artei Iraniene

 

La secțiunea de pictură erau expuse adevărate minuni. Aici las fotografia să mă ajute, simt că nu pot să descriu ce vedeți în imagine. Apărută din timpuri imemorabile, pictura persană a evoluat devenind prin miniatură una dintre cele mai rafinate arte ale poporului iranian. Cine a citit romanul ”Numele meu este roșu” al scriitorului turc Orhan Pamuk, are o imagine a evoluției în timp acestei arte persane. Secțiuni întregi ale imaginilor sunt pictate cu o pensulă realizată din câteva fire de păr de pisică. Sunt mici cât vărful acului, artistul folosind în majoritatea timpului o lupă pentru a picta. Alăturarea acestor puncte minuscule dă impresia de imagine fotografică nu de pictură. Aceste desene sunt fotografiile antice și medievale ale culturii și civilizației persane. Tot în aceste desene se inserează foițe de aur sau aur lichid. Se lucrează săptămâni și luni de zile la realizarea unei asemenea lucrări, este poate cea mai reprezentativă latură a artei persane care o descrie în ansamblu: grija pentru detaliu și realizarea unei opere nu neapărat de mari dimensiunui, ci mai degrabă valoroasă prin minuțiozitatea ei. Cum puteți vedea în fotografie, pictura este protejată cu o folie de celofan și o doamnă mi-a spus vineri că este o grosolănie. I-am răspuns că în timpul expoziției și prezentării publicului, dacă numai câteva persoane ar trage cu degetul pe fotografie ar fi suficient să strice pictura, folia de celofan fiind numai o protecție a picturii. S-a uitat la aglomerația din jur și mi-a dat dreptate.

Citeşte mai departe: Cum au fost Zilele Artei Iraniene

 

Tot în această categorie se încadrează și obiectele utilitare confecționate din os de cămilă. După ce osul este retezat în diverse forme și șlefuit, este desenat și pictat. Apoi se lăcuiește pentru fixarea permanentă a modelului. Sunt astfel realizate cutiuțe pentru bijuterii și mici recipiente folosite în trecut pentru păstrarea prafului de cărbune. Este creat astfel un recipient pentru rimelul antic, folosit de iranience pentru înfrumusețare.
Ajungem acum la împletirea firului de cupru și de argint, la filigramul persan. O minune. Este o broderie metalică de o frumusețe unică. Artista iraniancă mi-a spus că a face broderie din metal nu este numai o meserie, este un mod de viață. Trebuie să iubești arta, să te separi de lumea exterioară atunci când lucrezi, să cobori în lumea ta. Este o artă care nu este neapărat ereditară, așa cum sunt majoritatea domeniilor artizanatului iranian. Trebuie să simți palpabil frumusețea modelului, să asculți vocea cuprului și argintului. Numai așa vei putea să îl înțelegi, să îi vorbești și să îl modelezi. Nenumăratele ore de muncă nu te vor mai obosi, focul nu îți va arde degetele. Oficialii Muzeului Țăranului Român nu au permis însă artistei iraniene să facă demonstrații cu foc deschis, domnia sa fiind astfel limitată la prezentarea obiectelor deja realizate. Deși artificiale, florile din filigram de cupru suflat în argint sunt superbe. Cerceii și brățările din fir de argint pur, suporturile pentru șervețele, broderia tăvilor și farfuriilor. O vizitatoare rămăsese cu ochii la paharele cu brățară din cupru argintat. Îmi zice: ”Offff, cât e de frumos! Să mă aștepte și cu cina pregătită... Nu ar uita noaptea aia!”.

 

Citeşte mai departe: Cum au fost Zilele Artei Iraniene


Secțiunea următoare este lucrul în lemn, deși nu este numai lemn, hatamkari cum spun iranienii. Artistul ia fire de cupru de diferite forme și grosimi, fire din lemn de portocal de diferite forme și mărimi, bucăți foarte bubțiri din os și le presează. Apoi le lipește și dau impresia unui monolit. Sunt aproximativ 125 de elemente pe centimetrul pătrat. Sunt tăiate apoi felii foarte subțiri, de câțiva milimetri și lipite cu aracet pe o foaie de lemn subțire ca hârtia. Acesta este modelul care apoi se lipește pe diferite cutii sau alte obiecte din lemn (obiecte realizate în general din lemn de nuc sau de portocal). Apoi se lăcuiește toată suprafața lucrată. Părți din obiect pot fi lăsate libere pentru a fi apoi desenate sau aplicate cu inserții de sidef. Traducând pentru artist am înțeles că în general această meserie este ereditară, domnia sa face asta de 40 de ani, fiul cel mare, care are 24 de ani îi calcă pe urme. De trei sute de ani, sunt șapte generații de când familia lui este dedicată acestei meserii, meșteșugul fiind lăsat mai departe din tată în fiu. Domnia sa cu fiul cel mare au realizat poarta de intrare în palatul sultanului Kuweitului, lucrare realizată în patru ani de zile pentru 1 milion de dolari. Alte lucrări ale atelierului de familie pe care îl conduce sunt expuse în mari muzee ale lumii, meșterul având certificat de meșter artizat recunoscut de UNESCO. Traducând răspunsurile meșterului la întrebările publicului am mai înțeles ceva demn de laudă: toate obiectele de artizanat iraniene care sunt exportate (normal că în afara celor de patrimoniu) nu sunt impozitate la ieșirea din țară, statul încurajând și pe această cale promovarea culturii persane în lume.

 

Citeşte mai departe: Cum au fost Zilele Artei Iraniene

  
Secțiunea lăsată la urmă este a covoarelor persane. Stând ani de zile în Iran, am intrat de nenumărate ori în magazine de covoare manuale persane. De asta mi s-a părut sărăcăcioasă secțiunea prezentă la Zilele Artei Iraniene, dar mi s-a explicat că problema a fost și de data asta limita celor 23 de kilograme permise la biletul economic. În ciuda acestui fapt, câteva covoare iraniene manuale au ajuns la expoziție. Am reușit să agățăm cele trei covoare din fotografie pe paravanul din spate ajutați și de Peter, colaboratorul irlandez al Muzeului Țăranului Român. Zice Peter, cu accentul lui puternic, după ce am agățat covoarele: ”Imi place să lucrez în România. Lucrurie se fac repede și simplu. Dacă am fi fost în Irlanda, trebuia să vină cineva de la Ministerul Muncii să se asigure că paravanul nu va cădea în capul cuiva, trebuiau făcute scrisori și luate aprobări.” Mi-a plăcut de Peter că ne-a ajutat atât de util, că are un spirit atât de deschis dar și pentru că este, ca și mine, fan al trupei irlandeze U2.

 

Citeşte mai departe: Cum au fost Zilele Artei Iraniene


Covorul mare din fotografie are ca dimensiuni aproape trei pe doi metri și a fost lucrat de două persoane timp de doi ani de zile. Materialul, aproape în proporție egală este mătase naturală (modelele trasate cu alb) și lână de pe ceafa oilor (modelele maronii). Se pare că lâna de pe ceafa oilor, mai mult decât cea de pe spinare, este mai moale. Fiecare centimentru pătrat are 80 de noduri, rămânând imaginației dumneavoastră să le socotească pe toate. Un asemenea covor prețuiește aproape 10 mii de euro și tot este o muncă prost plătită. Eu am văzut în Iran oameni care lucrează covoare, au buricele degetelor numai tăieturi și bătăruri, pielea devenind în timp extrem de aspră. Iar cu degetele alea aspre fac asemenea minuni, covoare catifelate atingerii degetelor. Celelalte covoare, deși din mătase naturală nu m-au impresionat, fiind lucrate cu flori mari, gaabeh cum le spun iranienii, un fel de macaturi românești. Ce mi-aș fi dorit aici să văd erau acele tablouri din mătase naturală, atât de fin realizate încât de la un metru distanță nu iți dai seama că nu este pictură sau fotografie, ci că este covor. Covoare înrămate cu imagini cu fete care dansează, de zici că au viață și vor ieși din ramă, de peisaje cu flori că respiri adând să le simți mirosul. Când l-am întrebat pe responsabil de ce a adus din Iran șapte macaturi foarte asemănătoare și nici un tablou am primit un răspuns neconvingător. Sub așteptări, căci în fond covoarele persane sunt în lume cea mai cunoscută latură a artei persane. Așteptăm revanșa.
Mi-a mai spus responsabilul covoarelor că în timp a dispărut obiceiul iranienilor de a lăsa intenționat o mică greșeală în alcătuirea modelului covorului. Mirați ei înșiși de frumusețea covoarelor produse, iranienii evului mediu lăsau intenționat o mică greșeală, căci perfecțiunea este numai a lui Dumnezeu. Acum perfecțiunea este tot a lui Dumnezeu, dar nu mai lasă mica greșeală intenționată în modele covoarelor.
Toți artiștii prezenți la Zilele Artei Iraniene au venit din Isfahan, capitala provinciei Pars și poate cea mai reprezentativă zonă a culturii persane. A fost o plăcere pentru mine să reaud după atâta timp accestul de Isfahan, cântarea lentă a cuvintelor persane, aducând oarecum cu româna lentă vorbită în Apuseni.
Tot din Isfahan a venit și ansamblul de muzică tradițională iraniană Roohafza, cinci artiști care au concertat sâmbătă la Muzeul Național de Artă al României. Am fost acolo, am urcat pe scenă și le-am spus printre alte cuvinte ”Bine ați venit în România”. Concertul în sine, încheiat cu imnul de stat al Iranului, a fost superb. Deși invitații au așteptat jumătate de oră până să înceapă concertul, au așteptat apoi voit minute bune aplaudând prestația de excepție a ansamblului. 

 

Citeşte mai departe: Cum au fost Zilele Artei Iraniene


Las la sfârșit mulțumirile pentru că merg la oameni pe care îi cunosc și știu că sunt caracterizați de modestie. În primul rând este vorba de domnul doctor în relații internaționale Bahodor Aminian Jazi. Sunt aproape trei ani de când domnia sa este ambasadorul Republicii Islamice Iran la București. De când a venit domnia sa la conducerea acestei ambasade s-au înmulțit acțiunile culturale valoroase iraniene în România. Anul trecut a organizat Săptămâna Culturii Iraniene în România, eveniment de amploare fără precedent în țara noastră. S-au înmulțit concertele de muzică tradițională iraniană, nu numai la București, dar și la Craiova și Cluj. Cineva ar putea spune că totul vine pe linia promovării culturale a culturii iraniene promovate de noul regim politic al președintelui Rohani. Dar anul trecut la Teheran era la putere regimul președintelui Ahmadinejad. Tot anul trecut un meșter olar iranian a mers la Iași la Festivalul Culturii Cucuteni, încântând publicul cu minunile ceramicii pictate iraniene și câștigând premii. Tot cu sprijinul domnului Aminiam am organizat eu expoziția de artă persană ”Iranul, leagăn de cultură și civilizație” la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, prezentând publicului argeșean frumusețea artei persane. Pagini întregi ale caietului studențesc destinat sugestiilor publicului s-au umplut de cuvinte de laudă aduse poporului iranian, culturii lor bogate și organizatorilor. Succesul obținut de această expoziție mă determină să repet evenimentul, să îl dezvolt. Dar nu numai domnul ambasador merită mulțumiri, ci întreg personalul ambasadei iraniene la București. Orice acțiune presupune cheltuieli financiare, coordonare și efort. Din partea publicului român, mulțumesc personalului Ambasadei Republicii Islamice Iran la București pentru organizarea acestor acțiuni culturale și pentru cele viitoare, pentru că ajutați apropierea popoarelor noastre mereu prietene.                   

Acordul nuclear, victoria Iranului

După trei zile de negocieri intense între G5+1 (SUA, Rusia, Marea Britanie, China, Franța + Germania) și Iran la Geneva, duminică 24 noiembrie a fost semnat un acord. Acordul recunoaște dreptul Iranului de a dezvolta energie nucleară pașnică și de a îmbogăți uraniul, conform Tratatului de Neproliferare (NPT) al cărui semnatar este. Semnarea acordului a fost anunțată de ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif împreună cu liderii occidentali participanți. Președintele american Barack Obama, Ayatollahul Khamenei, Liderul Suprem al Iranului și președintele iranian Hassan Rohani au salutat semnarea acordului de la Geneva.
Acordul semnat duminică prevede că Iranul are dreptul de a continua îmbogățirea uraniului la 3,5 % în interiorul țării. Cel puțin 4,2 miliarde de dolari și bunuri iraniene vor fi dezghețate de Occident. Occidentul va ușura sancțiunile economice impuse Iranului până la un nivel nespecificat. Unele agenții de presă informează că în mare parte acordul era deja finalizat înainte de ultima întâlnire de la Geneva, unde au fost clarificate ultimele detalii. Franța, care blocase semnarea unui acord la Geneva în urmă cu două săptămâni, a susținut acordul de duminică. Teheranul a solicitat, conform prevederilor Tratatului de Neproliferare, că are dreptul de bază (conform prevederilor articolului 4) să dezvolte un program nuclear pașnic, inclusiv îmbogățirea uraniului. Unele țări, precum Germania și Japonia, împărtășesc punctul de vedere al Iranului deși SUA a refuzat acest drept Iranului multă vreme. Washingtonul nu are autoritatea de a interpreta NPT în avantajul propriu. Washingtonul a folosit acest drept chiar înainte de existența Tratatului de Neproliferare și a fabricat arme atomice.
Duminică seara la întoarcerea pe aeroportul Mehrabad din Teheran, echipa negociatoare iraniană a fost întâmpinată cu căldură de sute de cetățeni iranieni. Cu acest prilej ministrul Zarif a declarat: ”În acest acord este specificat în două rânduri că nu poate fi găsită o soluție fără respectarea dreptului Iranului de a îmbogăți uraniul. De mâine suntem gata să începem faza finală a acordului nuclear. Mulțumesc poporului iranian pentru rezistența în fața presiunilor din ultimii ani de zile.”1

 

Citeşte mai departe: Acordul nuclear, victoria Iranului


Semnarea acordului de duminică este în mod clar o victorie a Iranului. După trei decade și jumătate de blocadă, sancțiuni și presiuni, s-a ajuns la un eșec pentru SUA și țările occidentale. Tăria poporului și liderilor iranieni au câștigat. Mai mult decât atât, opoziția iraniană în fața presiunilor unilaterale americane a fost urmată și de alte țări ale lumii. Decizia americană de a discuta cu Iranul și a recunoaște puterea și influența Teheranului vin după ce Washingtonul a renunțat la decizia de a ataca Siria. Iranul și Rusia și-au arătat hotărârea de a apăra aliatul sirian, reușind anularea planurilor americane belicoase.
În ciuda sancțiunilor, Iranul a reușit să se dezvolte științific enorm, să își îmbunătățească capabilitățile tehnice și militare devenind cea mai influentă țară din Orientul Mijlociu. Domnul Vali Nasr, decan al Facultății de Studii Internaționale Avansate din cadrul Universității Johns Hopkins, a declarat recent că ”Iranul a ieșit din Primăvara Arabă mai bine poziționat decât toți rivalii săi regionali. Criza aliatului său sirian, în mod paradoxal, l-a întărit.” Prin acordul de duminică se pare că administrația americană recunoaște noile realități din Orientul Mijlociu și Golful Persic.
Expansiunea Al Qaida în Orientul Mijlociu și în întreaga lume reprezintă un dușman comun atât al Iranului cât și al SUA. Americanii au fost țintele Al Qaida în Afganistan, Libia și în alte țări. Iranienii și musulmanii șiia au fost victimele teroriștilor Al Qaida în Irak, Yemen și Siria. Din acest punct de vedere, semnarea acordului de la Geneva poate ajuta cooperarea dintre Iran și Occident în confruntarea cu terorismul.
La rândul său, Uniunea Europeană vrea și ea rezolvarea crizei dosarului nuclear iranian deși unele interese europene diferă de cele americane. UE caută redresarea din crizele severe prin care trece și are nevoie de reducerea costurilor energiei. UE depinde de importul de energie în mult mai mare măsură decât SUA. Aproape toate europene de gaze naturale vin din Rusia și UE vrea acum să își diversifice sursele de import. Qatarul nu este o soluție pentru că Siria va refuza folosirea teritoriului să de gazele qatareze din cauza sprijinului Qatarului pentru grupările teroriste angrenate în criza internă din Siria. În această situație Iranul, al doilea mare deținător de gaze naturale din lume, este cea mai bună soluție.
Acordul de la Geneva este o înfrângere pentru regimul israelian și pentru liderii saudiți, care au încercat împiedicarea semnării acordului până în ultimul minut. Ministrul informațiilor israelian, Yuval Steinitz, a criticat dur G5+1 pentru semnarea acordului nuclear cu Iranul acuzând lumea de ”auto-amăgire” și spunând că acest acord nu va impiedica Iranul ”să continue calea spre obținerea armelor atomice”. Declarațiile sale au fost transmise de Agenția AP.
Premierul israelian Banjamin Netanyahu a ajuns o figură patetică vizitând diferite capitale ale lumii pentru a își implora interlocutorii să nu semneze un acord cu Iranul. Chiar unii lideri politici israelieni și părți din media israeliană l-au batjocorit pe el și predicțiile lui despre armele nucleare iraniene. De 22 de ani Israelul a pretins că Iranul mai are 6 luni de zile până la fabricarea bombei atomice. Recent, premierul Netanyahu a coborât perioada la ”trei săptămâni”.
Netanyahu s-a certat deschis cu președintele american Barack Obama și secretarul american de stat John Kerry. Chiar dacă cele două părți și-au redus ulterior retorica, este limpede că poziția israeliană a creat o ruptură față de administrația americană. Această confruntare este normală având în vedere agenda politică americană din Orientul Mijlociu și Golful Persic, agendă care deviază de la Israel. De câteva zeci de ani Israelul duce o politică belicoasă agresivă în regiune și a reușit să împingă SUA în două conflicte inutile. Aceste conflicte au ruinat economia americană și apasă umerii americanilor de rând. Acceptarea de către americani a politicilor israeliane a dus la conflicte între SUA și aproape toate statele din Orientul Mijlociu, deteriorând serios imaginea SUA în regiune și în toată lumea.
Israelul încearcă de ani de zile să folosească mitul ”amenințării nucleare iraniene” pentru a ascunde realitatea. Israelul nu vrea un Iran independent și puternic. Israelul caută dominația regională folosind forța împotriva statelor din regiune și Iranul este un obstacol serios al politicilor israeliene. Israelul folosește retorica anti-iraniană pentru a distrage atenția internațională de la ocuparea teritoriilor palestiniene și refuzul de a ajunge la un acord echitabil cu palestinienii.
Este foarte probabil ca Netanyahu să încerce să folosească lobby-ul sionist din congresul american, unde extremiști de dreapta aleși și plătiți de poporul american dar loiali numai Israelului, vor încerca să respingă înțelegerea nucleară cu Iranul. Lăsând și jena la o parte, câțiva senatori și congresmeni americani au declarat public că au fost informați de serviciile de informații israeliene despre programul nuclear iranian și că au mai multă încredere în agențiile de informații israeliene decât în cele americane. De fapt, congresmenii și senatorii americani se tem de lobby-ul sionist, în special de AIPAC, care a demonstrat în câteva cazuri că poate scoate din funcție oficiali aleși de poporul american, dacă nu urmează politicile israeliene.
Oricum ar fi, sondajele de opinie arată că majoritatea cetățenilor americani (56% în conformitate cu CNN) sprijină acordul cu Iranul și mulți senatori nu vor risca să fie văzuți ca războini într-un an pre-electoral și nici nu vor risca un conflict deschis cu administrația președintelui Obama. Barack Obama deja a anunțat că opoziția față de acordul cu Iranul ar putea duce SUA la un nou război, război respins de americani. Acordul cu Iranul este sprijinit de toate puterile lumii și chiar de unele corporații americane, respingerea lui nu ar fi posibilă de SUA în momentul de față.
Pe de altă parte Washingtonul este îngrijorat de creșterea organizațiilor militarizate în Lumea Islamică, într-un mod total diferit de Arabia Saudită care a finanțat extremismul politic și religios în regiune și în întreaga lume de zeci de ani de zile. Monarhia saudită se teme că un acord cu Iranul ar putea schimba definitiv Orientul Mijlociu, că va alimenta cererile de reforme interioare care vor reteza dominația absolută al familiei Al Saud, discriminarea femeii și a populației șiite. Conform ziarului The Guardian, familia regală saudită este prinsă în dispute interne serioase: ”Tensiunile interne și externe se întorc toate la realitatea politică: grupări rivale din cadrul familiei Al Saud se luptă pentru atenția bătrânului rege. Așa cum se pare, prințul moștenitor Salman ar suferi de demență”.
Familia regală saudită a profitat de sancțiunile impuse Iranului, sancțiuni care au mărit prețul petrolului. Dacă Iranul ar vinde mai mult petrol datorită ușurării sancțiunilor, Arabia Saudită ar suferi pierderi economice, rolul său regional și internațional s-ar diminua. Înfrângerea Arabiei Saudite în intervenția din Siria ar înrăutăți și mai mult situația.
În ciuda tuturor acestor modificări din Orientul Mijlociu, contradicției dintre un Iran liber și independent și aliații săi pe de o parte și israelienii și colaboratorii lor din alte țări pe de altă parte, contradicția va continua. Dar confruntarea lor are alte reguli, reguli care favorizează acum Iranul și aliații săi.

__________________________________________________________________________________
Articol și fotografie preluate de pe pagina de internet a Canalului Press TV. Sursă: http://www.presstv.ir/detail/2013/11/24/336421/nuclear-agreement-victory-for-iran/
1 http://www.presstv.ir/detail/2013/11/24/336492/iran-enrichment-right-enshrined-in-deal/